Degeneratii

1.

Ma uit imprejur. Totul este atat de familiar, si totusi...parca nu stiu unde sunt. Pot sa vad, doar ca...nu pot. De parca m-am deconectat de la lume. Pot sa jur ca daca as fi fost un laptop ar fi fost vizibil un "shutting down" acum pe mine. Intreg corpul imi tremura si simt ca ametesc. Chiar merg....acasa? "Acasa"...

Ajung la statia de autobuz. Pot sa simt cum aproape imi cedeaza picioarele. Respir greu, si masca doar ma incurca. Ma asez pe o banca, ma uit imprejur, apoi deschid telefonul. Ma cufund cateva minute in lumea YouTube-ului. De fiecare data cand trece un autobuz pe langa mine tresar si verific daca e cel pe care trebuie sa-l iau. Masinile de pe strada umplu aerul cu un miros sufocant de benzina.

Primesc un mesaj. Connor...
I-am spus sa ma lase in pace. Nu mai vreau sa am de-a face cu el.
Îi ignor mesajul. Nici macar seen nu-i dau.

Dupa putin timp, vine si autobuzul meu. Ma urc luptandu-ma cu impulsul de a nu merge acasa, si ma asez pe un scaun. Apuc telefonul din nou si decid sa citezc mesajul lui Connor. De plictiseala.

"Hey
Azi vi cu autobuzul?"

Stiind ca mergem cu acelasi autobuz, ma uit in jurul meu. Dau de el holbandu-se la mine.

"Sti, daca tot vrei sa fi un ciudat si sa te uiti la mine, macar incearca sa fi mai discret!" Strig eu la el

"Heh, scuze!" Raspunde el, asezandu-se pe scaunul din fata mea.

"Tatal tau avea dreptate. Nu vei ajunge actor in stilul asta..." Ii reprosez eu.

El tace.

"Ti-am zis sa pleci..." Incep eu

El tace in continuare.

"Sunt toxic! Te voi distruge daca ma lasi! Sunt un monstru....Pleaca! Fugi!" Incep eu

"Nu. Nu te pot lasa, nu asa! Esti eroul meu, Lukas! M-ai schimbat!" Mi-a raspuns el.

"... De ce? De ce iti pasa de mine? De ce nu te salvezi pe tine? Nu ma meriti!"
"Nu te merit" continua vocea din capul meu.

"Pentru ca... Pentru ca te plac!"

"Ce esti? Bi? Gay? Ciudatule!" Ii reprosez eu, cu mult mai multa ura decat ar trebui.

"M-ai schimbat, m-ai ajutat! Nu vezi? Nu esti un monstru, esti eroul meu!" Spune el

"Nu sunt un erou nici in propria-mi viata. Pleaca!" Spun eu, de data asta mult mai hotarat si usor nervos.

Ma uit direct in ochii lui, hotarat. Apoi, realizand ca nu are de gand sa plece, plec eu. El ramane acolo.

Imi iau din nou telefonul si ma pierd din nou in el pana la statia mea.

Stiu, am fost prea dur cu el. Dar e adevarat, nu ma merita! Nu pentru ca sunt prea bun pentru el, ci pentru ca nu merita sa fie torturat de mine. Nimeni nu merita...

"Ciudatule"...Ce ironie. Vreau atat de mult sa-l conving sa se salveze ca apelez la homofobie. Ce tampenie! Chiar eu sunt bi, ce dracu!

Sper macar sa fi mers...Nu vreau sa ma mai simt groaznic pentru ca torturez oameni inocenti... E al doilea baiat de care imi bat joc care ma place! Al doilea pe care il folosesc, al doilea care a avut incredere prea mare in mine! De ce sunt ei asa? De ce sunt eu asa? De ce nu ma pot opri din a fi asa?

(Neterminat)