Pe aripile noptii

Capitolul 14

Intuneric. Asta era tot ce ma inconjura. Un intuneric apasator si greu care parea ca ma lasa fara aer.

Incercam sa trag adanc oxigen in piept, dar acesta parea sa nu se duca nicaieri. Oare am murit?

Nu imi mai simteam mainile si picioarele, doar o durere acuta in spatele capului. Ah!

Am incercat sa ma misc dar corpul imi era intepenit. Ma durea fiecare particica din corp de parca as fi cazut de la 1000 de metri inaltime pe burta intr-un bazin cu apa... dar nu as fi nimerit bazinul...

Ma ardea tot trupul, insa durerea cea mai puternica venea de la ceafa.

Oare ce mi s-a intamplat?

Undeva la un colt al mintii mele  puteam auzi niste soapte, dar nu reuseam sa disting bine cuvintele.

- Trebuie sa pleci. Las-o! Nu se va trezi atat de repede. Are nevoie de timp ca sa se recupereze, am auzit vocea linistitoare a unei femei.

- Era la un pas de moarte...daca nu as fi fost acolo probil ca s-ar fi dus dracu' tot, raspunde o voce cunoscuta a unui baiat, suierand printre dinti.

- Stiu, raspunde femeia la fel de calm. Dar acum e bine.... o sa am eu grija de ea. Tu trebuie sa te odihnesti.

Facu o pauza, apoi continua:

- Cand a fost ultima oara cand ai....mancat ceva?

- Nici nu mai stiu...cred ca acum trei saptamani, raspunde baiatul, cu un aer detasat.

Trei saptamani?! urla vocea mea interioara.

Am simtit incordarea care s-a asternut in camera, apasand mai tare aerul sufocant.

- Ai putea sa o ranesti... spuse femeia dar de data aceasta nu la fel de calm.

In camera se lasa o liniste apasatoare, ce parea sa dureze ore, ba chiar secole. Le puteam simti privirile intense ce nu faceau decat sa inabuse mai tare aerul. Ma gandeam daca nu cumva  vorbeau telepatic.

- Bine. Ma duc dupa Ethan. A plecat cu Chloe sa se asigure ca drumul este sigur si nici unul dintre oamenii lui Isaac nu ne vor sta in cale in noaptea asta. Poate prind ceva pe drum, spuse acesta cu un aer plictisit si invins, scartaitul unui scaun din apropiere si pasii lui traversand camera comfirmau ca discutia acestora se incheiase.

- Brandon ... am auzit vocea femeii. E bine ca ai fost prin apropiere... la timp ca sa o salvezi...nu te invinovati prea mult, spuse aceasta cu un aer protectiv.

- Da. Dar daca as fi fost mai atent, acum nu s-ar fi ranit....am fi fost deja in drum spre West Virginia.

Clark nu va fi prea fericit... Isaac probabil ca ne-a gasit urma, spuse acesta din cadrul usii, cu un aer resemnat.

- Chiar si asa... nu cred ca are cum sa vina dupa fata in seara asta. Pana o sa-si faca planul cum sa intre pe teritoriul varcolacilor, noi vom fi de mult plecati, ii raspunse femeia, glasul ei calm tremurand putin.

- Sa speram ca asa va fi, spuse acesta, inchizand usa in urma sa.

Un oftat se auzi venind de la femeia care evident se aseza pe scaunul, ce nu cu mult timp in urma a fost ocupat de el....Brandon. OMG!!! Acel Brandon?! tipa vocea mea interioara. Ce cauta el aici? Sau, mai bine zis, ce caut eu aici? Unde sunt?

Dar nu am mai reusit sa-mi raspund singura la intrebari pentru ca incepusem sa simt iar ca intunericul ma cuprinde, fiind inghitita de bezna.

****

Cand m-am trezit, ma durea tot corpul, dar spre marea mea surpriza puteam sa ma misc.

M-am ridicat in capul oaselor, gemand de durere la fiecare miscare, incercand sa inteleg unde ma aflam.