Pe aripile noptii

Capitolul 3

Eram asezata pe jos, intr-o incapere uriasa, cu ferestre mari si o usa larg deschisa. Ma uitam pe geam, la crengile insufletite de vantul puternic si la mantia neagra a inserarii ce se lasa peste natura. Nu intelegeam unde eram. Nimic din jurul meu nu imi parea cunoscut. Camera in care ma aflam, era aproape goala, singurele obiecte fiind o oglinda imensa, iar in jurul ei, cateva lumanari, ce faceau o atmosfera sinistra. Impinsa de curiozitate, m-am ridicat repede si m-am indreptat catre oglinda. Cand am fost suficient de aproape, am observat modelul pe care il avea rama oglinzii. Era un cadran! Dar il loc sa fie inscriptionate punctele cardinale, pe marginile ramii erau desenate niste simboluri stranii. Am intins mana sa ating una dintre simboluri, care parea sa fie o stea cu sapte colturi, iar atunci am observat... In fata mea, in locul unde ar fi trebuit sa fie reflexia mea din oglinda, statea o fata, cu o privire speriata. Era imbracata intr-o rochie lunga, dintr-un material albastru, de matase. Era genul de rochie pe care le purtau marile doamne de la curtea regala, din secolul XIX, iar pe cap avea un fel de coronita care se termina cu o piatra albastra in mijlocul fruntii...era...frumoasa! Ma uitam la fata speriata, care imi  imita toate miscarile. Am incercat sa ii spun sa inceteze, dar ea si-a miscat buzele in acelasi timp cu ale mele. Mi-a trebuit ceva timp sa realizez ca fata aceea, era defapt reflexia mea! Neincrezatoare, m-am apropiat de oglinda, si am atins suprafata rece si dura, in locul unde ar fi trebuit sa fie chipul fetei. In acel moment, am simtit un fior de gheata, care mi-a strabatut corpul, iar lumanarile s-au stins! Stateam singura  in incaperea intunecata! Am incercat sa strig dupa ajutor, dar simteam cum mi se ineca vocea in gat. ,,Isabella!'' am auzit o voce foarte cunoscuta rasunand in incapere.Era o voce pe care credeam ca nu o s-o mai aud vreodata. ,,Bunico!'', am incercat sa raspund eu, cautand cu ochii plini de speranta prin incapere. Undeva in intuneric, ceva se misca... Dar inainte sa imi pot da seama ce era defapt,am simtit cum camera incepu sa se roteasca in jurul meu, iar imaginile sa se stearga! 
- Izy! Esti bine? Ma auzi? am auzit vocea ingrijorata a lui Ashley.
Am incercat sa ma ridic in capul oaselor, dar am simtit o mana puternica care m-a impiedicat. 
Am deschis ochii, putin sensibili la lumina, si am recunoscut imediat locul in care ma aflam. Eram intinsa pe patul din cabinetul medical al scolii. Trei perechi de ochi erau atintiti aspupra mea: o asistenta medicala, Ashley si Erick, care ma lua in brate si ma stranse la pieptul lui mare. 
- Sa nu ma mai sperii niciodata asa! imi soptise el.
Eu am tresarit, inca neintelegand ce se intampla cu mine. M-am indepartat usor din bratele lui Erick, lasandu-l dezamagit in spatele meu si m-am uitat catre Ashley care imi zambea incurajator. Ma simteam asa de ametita! Am simtit cum mi se topeau picioarele sub mine, din nou. Ashley si Erick s-au apropiat repede si si-au pus cate o mana in jurul taliei mele, sustinandu-ma. 
- O sa fie bine?o intreba Ashley pe asistenta care  dizolva o pastila intr-un pahar de apa, pe care apoi mi-l inmana. 
- S-ar putea sa fi lesinat din cauza oboselii si lipsei de calciu. Nu e nimic grav. Dar ar fi bine sa o duceti acasa sa se odihneasca, spuse ea, uitandu-se bland la mine.
- Masina mea e in parcare. O duc eu! spuse Erick repede, lasand la vedere un zambet larg .
- In nici un caz! se rasti Ashley. Nu o las singura...cu tine!
- Ashley, ar fi mai bine sa ramai. O sa fie prea dubios daca plecam toti. Nu vrem probleme din prima zi de scoala! am zis eu, uimita de vocea slaba pe care o aveam. 
- Si de ce nu il lasam pe el sa stea la scoala? Nu cred ca am vrea sa ii dezamagim fan-clubul de fete care au fost la salon toata vacanta pentru el! a zis Ashley indignata.
- Hei! Eu sunt ala cu masina, ai uitat? a spus Erick zambind triumfator.
Ashley a oftat, realizand ca are dreptate. 
-Sa ai grija de tine! imi sopti ea.
Arunca o ultima privire dusmanoasa catre Erick si tasni afara din cabinet pe holurile scolii. M-am uitat lung in urma ei, cand am simtit buzele lui Erick lipindu-se de urechea mea.
- Sa mergem, imi sopti el. 
Am inaintat spre parcarea din fata scolii. Incercam cu greu sa imi acopar fata de vantul rece care sufla puternic in directia noastra.
In timp ce ne indreptam catre Porche-ul negru al lui Erick, nu puteam sa imi scot din minte senzatia ca ceva nu era in regula. Fiori reci imi alunecau pe sira spinarii, iar respiratia mi se incetinea. Ceva nu era bine! 
Erick imi deschise portiera spre locul din dreapta soferului. Cand am pasit inauntru si am simtit usa inchizandu-se la loc in spatele meu, am simtit cum pulsul imi redevenea normal. Totul parea sa fie mai bine, iar senzatia disparu. M-am facut comoda in scaunul de piele, respirand adanc aerul rece care a invadat salonul, cand Erick a pasit inauntru. M-am uitat in oglinda retrovizoare, iar un nou val de panica ma cuprinse. O silueta intunecata statea undeva in spatele masinii. Era imbracata intr-o pelerina neagra, cu o gluga ce ii acoperea fata. Statea neclintita, uitandu-se direct spre noi. 
Am incercat sa tip, dar tot ce am putut scoate a fost un scancet inabusit.
- Hei! Ce s-a intamplat? Esti bine? ma intreba Erick ingrijorat, luandu-ma de mana. 
M-am uitat la mainile noastre impreunate si mi-am retras-o pe a mea repede. 
Erick ofta trist si porni motorul masinii. Panica disparu la fel de repede cum aparu, iar o ultima privire in oglinda retrovizoare imi comfirma si motivul. Silueta neagra disparu...