Pe aripile noptii

Capitolul 2

Inaintand prin multime, cu Ashley in spatele meu, am zarit o fata, destul de mica de statura, cu parul blond si suvite mov. Doar cand am ajuns aproape de ea, mi-am dat seama cu cine vorbea. Am vrut sa fac stanga in prejur, dar m-am lovit de Ashley, iar privirea ei, spunea clar ,,Izy, trebuie sa o faci!" Am oftat si m-am apropiat de fata blonda. Din modul in care isi flutura parul, era evident ca se lauda echipei de majorete cu noile suvite. Lucya se uita la ea cu un zambet fals pe fata, aparent geloasa.

- Buna, Izy! Buna, Ash! ne intampina ea fericita cand am ajuns langa ele. Mi-ati vazut noile suvite?

-Buna, Emma! mi-a sarit Ashley in ajutor, cand eu eram prea ocupata sa nu bag in seama zambetul rautacios de pe fata Lucyei.

-Iti sta minunat! am spus eu repede cand am vazut ca Lucya era pregatita sa spuna ceva rautacios.

- Mersi! a spus ea cu respiratia taiata de entuziasm. A fost destul de greu sa o conving pe mama, dar intr-un sfarsit a cedat.

A zambit larg lasand la vedere niste dinti sclipitor de albi. Emma era intr-adevar foarte frumoasa. Anul trecut a reusit sa cucereasca cel putin jumatate din baietii din scoala, ceea ce le facea pe majorete sa innebuneasca. Cu toate ca ele se prefaceau ca sunt incantate de noua aparitie a Emmei, eu stiam exact ce se afla in capul lor acum. Am tresarit putin,cand am simtit o mana ce s-a asezat usor pe umarul meu.

- Ce mai faceti, fetelor? se auzi glasul lui Kevin din spatele nostru! Kevin stia ce relatie ,,frumoasa'' aveam eu si grupul fetelor- majoreta. Probabil ca simtise incordarea ce plutea in aer si a venit sa ma salveze.

- Hey, Izy! Pot sa vorbesc ceva cu tine? ma intreba el.

-Sigur! am raspuns eu repede, multumindu-i din priviri.

Cand m-am desprins de atmosfera incarcata si de palavrageala Emmei, am putut in sfarsit sa respir usurata. Nici nu am observat ca imi tinusem respiratia. Deodata, am simtit mana lui Kevin strangandu-se in jurul taliei mele si am tresarit.

- Esti bine? ma intreba, ingrijorarea citindui-se in ochi.

- Da! am mintit eu.

Defapt nu ma simteam deloc bine. Imi era foarte greu sa ma abtin de la comentarii rautacioase in prezenta iritanta a Lucyei, asa ca m-am sprijinit recunoscatoare in bratele puternice ale lui Kevin.

- Sunt destul de suparat pe tine, mi-a spus el dupa o vreme,lasand la vedere un zambet larg si niste dinti albi stralucitoari!

- De ce? am intrebat eu usor ingrijorata.

M-am uitat in sus la el, incercand sa-i descifrez gandurile din mimica fetei si am observat ezitatarea din ochii lui.

- Nu m-ai sunat aproape deloc toata vara! a raspuns el lasandu-si repede capul in jos ca sa nu pot sa vad roseata ce i-a invadat obrajii.

- Kevin...eu...imi pare foarte rau! Dar stii ca am avut aproape toata vacanta ocupata...cu inmormantarea bunicii...,am lasat eu sa imi scape un oftat .

Nu vroiam sa imi aduc aminte. Bunica a fost ca si o mama pentru mine. Intotdeauna, cand aveam probleme la scoala sau cu prietenii, bunica a fost mereu acolo ca sa ma asculte. Imi amintesc si acum cum stateam in bratele ei, plangand, dupa ce Lucya m-a injosit in fata intregii scoli, atunci cand mi-a furat hainele, intr-o zi,in timp ce eu ma schimbam dupa ora de sport. Am fost nevoita sa ma imbrac intr-un costum de iepuras din recuzita scolii pentru scenetele de teatru, si am fugit pe culoarele aglomerate, ignorand ploaie de rasete si batjocura colegilor, direct acasa la bunica.

Dupa moartea ei din vara aceasta, nu mi-am putut reveni din depresie o luna intreaga. Am stat inchisa in camera mea, plangand si nici macar tata sau Ashley, nu au putut sa ma scoata afara. A durat destul de mult pana sa realizez ca lacrimile nu aveau sa o aduca inapoi si nici sa stearga imaginile dureroase din amintirile mele.

-Imi pare rau, Izy! Am uitat! spuse Kevin strangandu-si mai tare mana in jurul taliei mele.

Am inaintat incet, printre copiii galagiosi si entuziasmati pana la poarta scolii, unde era mai putina galagie si mai mult oxigen.

Simteam privirile lui Kevin, fulgerandu-ma cu coada ochilor si am oftat in sinea mea. Imi parea rau pentru Kevin. Stiam ce simte el pentru mine, dar regretam ca eu nu puteam simti la fel pentru el.

Cand am ajuns la poarta scolii, am simtit un val de greata care m-a cuprins, iar vederea mi se incetosa.

Kevin se opri si ma trase spre el. Nu stiam ce se intampla cu mine! Nu m-am simtit niciodata asa de rau si mai ales...asa de...vulnerabila!Simteam gravitatia presandu-ma, iar eu nu aveam nici o sansa sa ma impotrivesc.

-Izy! am auzit o voce alarmata in spatele meu si niste pasi venind in graba. Era o voce pe care candva imi doream din ardoare sa o aud rostindu-mi numele, dar acum eram doar surprinsa de evidenta lui ingrijorare pentru mine.

Erick veni alergand in spatele meu. Am simtit mainile lui puternice dezlipindu-ma de la pieptul lui Kevin si luandu-ma in brate.

Eram pe jumatate inconstienta, dar tot mi-am dat seama de enervarea lui Kevin.

- Hei, las-o in pace! se rasti el.

-Ma descurc eu de aici! a raspuns Erick taios, indepartandu-se cu mine lenevind in bratele lui.

Tot ce am auzit la sfarsit a fost doar ploaia de injuraturi a lui Kevin, iar dupa aceea se facu liniste.