Regatul viselor

Capitolul XI

Aruncând o privire spre pumnalul strălucitor din mana lui, îl întrebă:

- Şi ce intenţionai să faci, când mă găseai?

- Uitasem de parapetul ăsta. Vârându-şi pumnalul în curea, Royce adăugă.:

- M-am gândit că ai reuşit să te strecori afară din cameră.

- Oare pajul tău nu doarme chiar de partea cealaltă a uşii?

- Bună observaţie, spuse Royce sardonic.

- De obicei doarme întins de-a lungul uşii, ca să blocheze trecerea oricui, sublinie ea.

- La fel de corect, spuse Royce sec, mirându-se cum de se repezise, ca niciodată, afară pe uşă, fără să cerceteze orice altă variantă.

Acum că o găsise, Jenny işi dori ca el să plece; prezenţa lui adusese infernul în serenitatea pe care o căutase cu atata disperare. Întorcându-se de la el cu neechivoca sugestie ca el să plece, începu să privească peisajul luminat de lună.

Royce ezită, ştiind că ea dorea să fie lăsată singură, dar nedorind să o părăsească. Îşi spuse că era vorba doar de preocuparea pentru starea ei de spirit şi nu de plăcerea pe care o avea să stea in prezenţa ei, acest sentiment de tandreţe împiedicându-l să plece. Simţind că ea nu va primi cu plăcere atingerea lui, se opri mai departe de ea şi se sprijini cu umărul de peretele care înconjura parapetul. Jenny rămase adâncită în gândurile ei şi sprâncenele lui Royce se strânseră uşor, reconsiderând concluzia lui de mai devreme, că ea se gândea la ceva atât de stupid cum ar fi să-şi ia viaţa.

- La ce te gândeai acum câteva minute, când am venit aici?

Întrebarea o făcu pe Jenny să se încrânceneze uşor. Nu se gândise decât la două lucruri, dintre care unul, anume ingeniosul plan al Brennei, evident că nu-l putea comenta cu el.

- Nu era nimic important, se eschivă ea.

- Oricum, spune-mi, insistă.

Jenny se uită într-o parte, inima bătându-i trădătoare la vederea umerilor lui largi atât de aproape de ea şi a chipului frumos, serios, luminat de luna. Dorind acum să discute orice i-ar fi putut distrage atenţia de la prezenţa lui, se uită peste dealuri şi spuse cu un oftat de capitulare:

- Mi-am amintit de vremea când stăteam pe parapetul castelului Merrick şi priveam în depărtare, gândindu-mă la un regat.

- Un regat? repetă Royce surprins şi uşurat de natura nonviolentă a gândurilor ei. Jenny dădu din cap, cu părul ei greu unduindu-i-se pe spate şi Royce îşi reprimă cu greu nevoia de a-şi înfăşură mâna în masa mătăsoasă şi de a-i întoarce faţa în sus, spre el.

- Ce regat?

- Propriul meu regat. Jenny oftă, simţindu-se ridicolă şi supărată că el insistase asupra subiectului. Obişnuiam să-mi plănuiesc propriul meu regat.

- Bietul James, glumi Royce referindu-se la regele Soţiei. Şi pe care anume dintre regaturile lui plănuiai să pui mana?

Jenny îi zâmbi dezamăgită, dar în vocea ei se simţea o ciudată tristeţe.

- Nu era un regat real, cu pământuri şi castele; era un regat al viselor - un loc unde lucrurile aveau să fie exact cum vroiam eu să fie.

O amintire de mult pierdută îi trecu prin minte şi întorcandu-se spre parapet, Royce îşi lăsă braţele pe el, cu degetele împreunate. Privind peste dealuri, în aceeaşi direcţie în care se uita Jennifer, mărturisi încet: