DNA | Zayn Malik

Capitolul 77

Capitolul 77

Ma trezesc in camera mea intinsa pe pat si pentru cateva secunde uit une ma aflu. Camera micuta decorata cu jucarii si desene pe care am abandonat-o parca cu mult timp in urma . Tusea mea s-a calmat iar petele de sange ce mi-au patat bluza au disparut si ele acum fiind inlocuita cu unul din tricourile lui Zayn. Gandul la el ma face sa tresar si alerg pe scari ajungand intr-un final sa ma izbesc de mama care sta intr-un colt privind fereasta. 

Odata ce ochii ei ma privesc pot citi durerea ce pune stapanire pe privirea ei si singurul lucru pe care-l pot face e sa-mi aplec capul. Faptul ca am dezamagit singura persoana care mi-a spus ca adevarut va iesi mereu la iveala si ca ar trebui sa fie arma mea principala doare mai tare decat mi-am imaginat. Isi sterge ochii indreptandu-se apoi spre mine cu un zambet sters. 

- Esti bine acum? Spune, vocea ei zdrobindu-mi inima in cioburi mult mai mici decat a fost vreodata. 

Ochii mei se plimba de jur imprejur prin casa insa nici urma de Zayn. Inghit in sec pumnii strangandu-se la imaginea cu el indreptandu-si arma spre mine. 

- El a plecat, spune mama intr-un final.  

Privirea ei o ocoleste pe a mea si-si strange degetele atat de tare incat sangele pare sa nu mai curga. Ochii ei privesc pierdut imaginea tarzie de septembrie si pentru a doua oara zambeste sec urmand ca apoi sa-si stearga ochii cu capetele sortului de bucatarie. 

- A spus ca avusei o criza din nou, asa ca prefera ca tu sa ramai aici o vreme pentru ca asa vei putea fi in siguranta. Insa atunci cand i-am vazut privirea stiam ca ceva se intamplase, am incercat sa-i vorbesc insa nu parea sa ma asculte cu adevarat. El doar te-a lasat, apoi a plecat fara ca macar sa spuna daca se va intoarce. 

Inima mea se strange facandu-se cat un ghemotoc de ata si simt cum intreaga incapere se invarte. E incredibil cum totul se poate sfarsi dintr-o clipa de neatentie, cum totul se naruie din cauza unei minciuni. Mama mi-a spus intotdeauna ca nu abandonezi niciodata persoanele pe care le iubesti, ca ramai alaturi de ele oricat de mult ar durea, iar daca iubirea voastra va rezista in ciuda dificultatilor atunci ve-ti sti ca e intr-adevar iubire adevarata. 

Am incercat ! Am incercat sa fac aceasta relatie sa mearga, am incercat sa-i demonstrez ca voi fi langa el mereu, ca orice s-ar intampla nu va trece prin probleme singur, ca voi fi mereu in dreapta lui. Insa se pare ca oricat de mult as fi luptat cateodata nu este suficient, iar intr-un final el a decis sa plece fara sa-i pese de ceea ce am avut sa-i spun. Fara sa astepte o explicatie, doar a plecat si sunt sigura ca nu se va mai intoarce vreodata. 

Lacrimile incep sa-mi curga din nou insa diferite de cele planse pana acum. Durerea este diferita, deoarece de aceasta data sunt nevoita sa-i dau drumul. Corpul imi cade fara viata pe unul din scaunele din bucatarie incepand sa plang precum un copil. Stii ca e iubire atunci cand desi fiecare zi pare imposibil de invins ramai alaturi de persoana de langa tine. Stii ca e iubire atunci cand desi spui ca vei pleca, n-o vei putea face niciodata. 

Zilele trec fara sa ne pese ce s-ar putea intampla maine, fara sa ne pese ca poate maine persoana pe care o consideram indispensabila acum nu va mai fi alaturi de noi. Am invatat ca in aceasta viata nimic nu este pentru totdeauna pentru ca odata si odata toata lumea va pleca. Viata noastra e precum o statie de autobuz, in statie unii coboara iar altii urca. Iar la final autobuzul ramane gol. 

Tricoul de pe mine inca-i poarta mirosul fortandu-ma sa ma eliberez cu totul. Imaginea lui distrusa imi apare in fata de fiecare data cand ochii mei se inchid si pot simti vinovatia lovindu-mi fiecare os din corp si tot odata ura. Ura pentru ca a ales sa plece in loc sa lupte asa cum mi-a cerut mie de atatea ori.