DNA | Zayn Malik

Capitolul 3

- din perspectiva lui Zayn -

Am deschis uşa casei rapid, urmând ca apoi să o trântesc în urma mea. Am aruncat cheile pe noptiera din sufragerie. Mişcările mele se auzeau ca un ecou în casă. Era goală; doar eu şi cu mine. Nimeni altcineva. Nu îmi păsa, nici acum nu pot zice că simt lipsa familiei. Ei au ales să fie aşa. Eu doar le-am respectat decizia.

Mi-am tras tricoul rapid jos, trântindu-mă pe canapea. Au trecut cinci ani de când nu mai ştiu nimic de ei. Nu m-au căutat. Dar nu am făcut-o nici eu, orgoliul nu mi-a permis să mă aproprii de ei. Deşi pozele lor sunt şi acum peste tot în casa mea. Urăsc când am sentimentele astea. Nu vreau să întorc trecutul înapoi. Am încercat să îl îngrop de mult timp. Să uit de ei şi să îi dau dracului. În fiinţa mea a fost mereu o luptă grea, să nu privesc înapoi, să trec peste tot ce s-a întâmplat în acea seară. Am încercat să îmi spun mie însumi că nu sunt vinovat de ceea ce s-a întâmplat, chiar dacă aşa-zişii mei părinţi mi-au spus că aşa e. Ştiam că nu e cum spun ei. Ea a plecat, din cauza ei s-a întâmplat nenorocirea.

Am scos telefonul din buzunar, căutând numărul lui Eve. Fata asta e o provocare. De obicei, fetele nu îmi rezistau. Îmi cădeau rapid în plasă. Îmi ofereau plăcere şi apoi se termina urmând ca a doua seară să aleg o altă fată. Căutam doar plăcere şi nimic mai mult. Pentru mine femeile sunt curve. Nu există excepţii. Dar atunci cu ea ce e? Părul şaten şi lung care îi acoperă tot spatele. Ochii albaştri care te roagă mereu să nu îi faci rău. Modul în care sărută, o face atât de stângaci, se observă că nu a făcut acest lucru de multe ori. Mă obligă mereu să îi ofer protecţie deşi nu îmi cere acest lucru.

E la fel ca restul chiar dacă se lasă greu. Dar va fi a mea. E mică. Nu rezistă mult, sunt sigur.

„Sunt sigur că în această noapte mă vei visa, iubire”

Am trântit telefonul pe canapea imediat ce am văzut că mesajul a fost trimis. Mă plimbam prin casă în căutarea pachetului de ţigări, dar ceva îmi spunea că le-am lăsat in jacketa care acum este la ea. Am lovit peretele nervos, insă maxilarul meu s-a relaxat când am auzit telefonul sunând. Era ea. Simţeam asta. Aşteptam doar ca telefonul să îmi confirme acest lucru.

„Nu ai acest noroc. Noapte bună, Zayn”

Un zâmbet mi-a arcuit buzele doar imaginându-mi cum obrajii ei s-au înroşit la vederea mesajului. Se ţinea greu. Dar acest lucru mă excita. Mă făcea să mă apropii şi mai mult. Mi-am îndesat telefonul în buzunar urcând sus în cameră.

Uşa sălii s-a izbit puternic la intrarea mea făcând câteva priviri să mă fixeze, însă şi-au reluat activităţile imediat ce am intrat în cabină. Aveam de gând să stau o vreme. În ultimul timp am cam uitat să mai trec pe aici. Aici puteam să scap de nervi fără să omor pe cineva dintr-o singură lovitură. Puteam lovi sacul de box până aveau să îl schimbe din nou. Mi-am luat tricoul în mână indreptându-mă spre aparate.

- Credeam că nu o să mai apari.

Nu m-am chinuit să mă întorc pentru a vedea cine e. Am scuipat vazându-mi de drum.

-Am apărut, am spus sec în timp ce mă îndepărtam.

- din perspectiva lui Eve -

Muzica din sala de balet răsuna de la distanţă. Rucsacul din spatele meu era mult mai greu decât de obicei, poate din cauza că acolo se afla şi jacketa lui Zayn. Uitasem să i-o înapoiez seara trecută, lucru ce mi-a oferit sute de explicaţii de dat tatălui meu. Dar totul s-a terminat frumos când a intervenit mama. Mereu o ascultă. Îi admir enorm pentru iubirea ce şi-o poartă. Sunt căsătoriţi de douăzeci de ani şi încă se iubesc ca doi adolescenţi. Mereu au fost exemplele mele. M-au crescut cu multă iubire, încercând să îmi facă toate poftele, incluzând un liceu bun şi lecţii de balet.