DNA | Zayn Malik

Capitolul 5

Zgomotul uşii trântindu-se de perete a provocat un ecou atunci când am intrat în casă. Mi-am aruncat jacketa, apoi mi-am îndreptat paşii către “birou”. Nu era un birou în sine, doar un fotoliu, o masă relativ înaltă şi laptopul meu pe care intru din când în când să îmi rezolv treburile. Ceea ce tocmai mi-a spus Eve m-a şocat, m-a surprins. Chiar dacă, la inceput, tot ceea ce vroiam să fac era să o aduc în patul meu, acum simţeam nevoia să o protejez, o nevoie ce venea din toate încheieturile. Îmi doream atât de tare să mă răzbun pe acel tip, doar pentru că a îndrăznit să pună ochii pe ea. Acum ea crede că trecutul e trecut, dar nu şi eu. Îmi doresc doar să îl am pe acel individ în faţă şi să îl împuşc.

Am înşfăcat telefonul căutând disperat un număr. Odată găsit, nervii mei s-au mărit văzând că nu răspunde nimeni. Am ţinut-o aşa zece minute în şir până când cineva s-a hotărât totuşi să răspundă.

- Alo?

- Unde pizda mă-tii îţi ţii telefonul?

O linişte totală s-a lăsat imediat. Niciunul nu mai spunea nimic. Pumnul meu a lovit puternic masa masivă.

- S-a întâmplat ceva?

- Vreau să îmi găseşti o persoană.

- Date.

- Dean Edwards. Fost student la şcoala de arte. Vreau urgent informaţiile legate de el.

Am închis apelul scoţându-mi pachetul de ţigări din buzunar. Mi-am înecat faţa în fum şi descărcându-mi nervii pe tot ce îmi ieşea în cale.

- La dracu, am scuipat. Am să dau de tine, nenorocitule.

Mi-am rezemat capul de perete aşteptând să mă calmez măcar puţin. Telefonul a început să sune din nou.

- Ascult.

- Zayn, tipul s-a mutat din Los Angeles de ceva vreme. Nu pot da de el.

- La dracu Niall, află unde e tipul ăla sau o sa ai probleme cu mine.

- Aşteaptă! L-am găsit. E la vreo o sută de kilometri de Los Angeles.

- Vino pe-aici. Avem planuri în seara asta.

- din perspectiva lui Eve -

Căutam cu privirea acel bărbat cu părul brunet şi cu ochii castanii prin tot clubul, dar am renunţat rapid văzând că nu e. Serveam lumea încercând să îl mulţumesc pe Mark. De când sunt aici am fost „răpită” de Zayn în fiecare seară. Dar, spre deosebire de celelalte seri, nici unul dintre bărbaţii prezenţi în club nu a mai pus mâna pe mine. E ca şi cum pe fruntea mea scrie că sunt interzisă. În mintea mea au revenit imediat momentele de seara trecută. A fost o idee proastă să îi spun lui Zayn acele lucruri. Oarecum ştiam de ce este în stare. Îmi era frică atât pentru mine, cât şi pentru Dean. Ştiam că Zayn va încerca să dea de el, mă vede ca pe un obiect care îi aparţine şi cine atinge obiectul... dispare. E un tip cu care nu e de joacă. Îmi inspiră frică, dar totodată mă simt în siguranţă cu el.

- Bună, frumoaso. Ţi-am lipsit?

O pereche de braţe mi-au cuprins talia lipindu-mi corpul de al său. Un mic râs mi-a arcuit buzele la încercările lui de a se face simţit.

- Mă ignori? a spus întorcându-mă spre el.

- Cum aş putea?

A zâmbit, presându-şi buzele peste ale mele. A fost un sărut lung, dezordonat, probabil necesitatea lui de a mă simţi, sau de a arăta lumii că îi aparţin. Şi-a pus mâinile pe şoldurile mele lipindu-mi corpul şi mai mult de al său. Mi-a cuprins corpul într-o îmbrăţişare de urs. A coborât în scobitura gâtului meu, limba lui se juca cu pielea fierbinte. Degetele lui se mişcau ritmic pe coapsele mele în timp ce scoatea câteva gemete. Mâna mea a fost dusă pe braţul său, degetele atingându-i muşchii masivi. A râs uşor când din gâtul meu a ieşit un geamăt  atunci când mi-a atins sânul.