DNA | Zayn Malik

Capitolul 69

Drumul spre apartamentul lui e scurt si tacut. El nu spune nimic, iar eu nu sunt sigura ca sunt pregatita sa vorbesc inca. Imi indrept privirea spre el si las un oftat sa-mi scape printre buze. Viata poate fi atat de imprevizibila uneori incat ajungi la un moment in care te ineci in propriile tale fapte. Poti fi fericit azi, bucurandu-te de fiecare lucru si persoana pe care-i ai alaturi de tine fara sa te gandesti la lucrurile rele care inevitabil vor veni din nou. Pamantul este un magnet. Un magnet ce atrage fortele binelui si fortele raului intr-o egala masura. Nu poate exista doar bine, doar fericire pe pamant pentru ca atunci satisfactia ar disparea cu totul. Luptam o viata intreaga pentru a fi fericiti iar la final realizam ca nu am inteles niciodata intelesul acestui cuvant cu adevarat. Ai nevoie de o singura persoana ca lumea ta sa fie completa, si tot de o persoana ca sa-ti distruga ceea ce ai cladit. Dar am invatat ca oricat de lunga ar fi noaptea intr-un final se va face zi din nou, sau cel putin asa sper.

  Il privesc si zambesc scurt in timp ce-mi indrept privirea spre geam. Zilele trec mult prea repede pe langa noi iar vara noastra dispare si ea usor. Daca mi-as putea pune povestea pe o foaie as putea spune ca am avut parte de iubirea epica de-o vara dintre un baiat si o fata. A venit precum un uragan si m-a fortat sa raman inauntrul lui pana in momentul cand am decis eu singura ca acolo este locul unde vreau sa fiu. Dar niciun lucru bun nu vine fara unul rau care sa-l urmeze si probabil eu am ajuns mult prea tarziu in viata lui. Stiu ca nu va suporta o alta pierdere iar atunci cand va afla adevarul il va considera ca pe o tradare, un lucru pe care eu l-am ascuns de el. Un sentiment de vinovatie imi loveste pieptul si icnesc. Daca ii voi spune il voi pierde, iar daca tin acest lucru ascuns il voi trada. Increderea lui in mine este si a fost mereu intacta insa sunt pe punctul de a spulbera singurul lucru ce ne face iubirea posibila.

  Imi sterg lacrimile odata ce masina opreste in fata apartamentului sau. Usa lui se deschide si iau o gura mare de aer inainte sa o deschid pe a mea si sa-l urmez. Ochii mei ii analizeaza atent miscarile, pasii fiindu-i apasati si greori parca nevrand sa ajunga in propria casa. Isi trece o mana prin par odata ce ajunge in fata usii si ma priveste rapid. Inchide ochii si deschide usa facandu-mi semn sa intru. Pasesc iar in secunda urmaotoare simt cum corpul imi ingheata. Intregul apartament e distrus. Bucati de sticla stau pe podea alaturi de obiectele care candva erau pe pereti. Pozele cu familia lui acum zac sparte pe podea printre sutele de cioburi. Imi simt ochii intepandu-ma si inaintez prin incaperea distrusa. Peretii au urme de lovituri iar oglinzile sunt sparte. Lacrimile-mi curg pe obraji privind dezastrul din fata mea. E vina mea. Sticlele de bautura sunt aruncate prin diferite parti ale camerei si mirosul imbibat in alcool si tutun ma loveste in secunda urmatoare.Un sentiment de frica ma cuprinde. inima batandu-mi puternic odata ce-i simt prezenta in spatele meu si ma imping in perete incercand cu disperare sa maresc distanta intre noi. Ochii lui trec peste ai mei urmand ca apoi privirea lui sa o paraseasca pe a mea.

- Stii ca nu te-as rani niciodata, spune dur.

Stiu asta. Dar vazand totul distrus in jurul meu face ca frica mea pentru el sa revina din nou.

- De ce ai facut asta? Reusesc sa spun.

- Pentru ca ai plecat. La dracu ai plecat desi mi-ai promis ca n-o vei face.

Expresia lui e lipsita de vreun sentiment insa pot citi in privirea lui durerea. Eu sunt singura legatura pe care el o mai are si am preferat sa fug in loc sa-i amintesc ca sunt alaturi de el.

- Eu...

- Tu ce Eve? Nu sunt sigur ce vrei sa-mi spui. Vrei sa urli la mine pentru ca am distrus totul sau pentru ca ai plecat fara ca macar sa-mi dai ocazia sa vorbesc? Care din aceste lucruri vrei sa mi le arungi in fata, pentru ca la naiba te pricepi de minune sa arunci toata vina asupra mea. Tipa.