DNA | Zayn Malik

Capitolul 38

Ma plimb dintr-un capat in altul in camera si ea nu se trezeste. Pare atat de mica stand acum pe patul meu. Inghit in sec in timp ce o privesc. Pare un inger. Parul lui sta imprastiat pe perna iar corpul micut sta intins pe o mica bucata din pat. Din nou. Imaginea asta din nou. Inchid ochii si simt cum ma pierd. Va pleca si ea? Mi-o vei lua cum ai luat-o si pe cealalta? Ti-as cere prea mult daca as spune sa o lasi aici? Sunt sigur ca nu ai atata nevoie de ea cum am eu. Ea, e la tine, te bucuri de ea, insa las-o pe Eve aici.  

Ma pun langa patul ei rezamandu-mi spatele de coltul de lem. Mana ei cade si imi loveste usor umarul. Degetele subtiri ii sunt atat de albe acum. Fata ii e palida si buzele crepate. O privesc si simt cum ma despic odata cu ea. Pare atat de fragila acum incat mi-e frica sa nu se sparga. Ii sarut dosul palmei si inchid ochii. 

Povestea vietii mele... 

Un copil mic cu ochii de un caprui intens, nu prea vorbaret insa care avea multe de spus. Pare sa fi trecut atat de putin de atunci insa am lasat saisprazece ani in spate, am lasat o familie in spate. Aud tipete de fete si ma indrept spre acel loc. Sunt ele, surorile mele si mama. Stau toate intr-o camera si rad. Arata atat de fericite, atat de diferite fata de imaginea care a ramas intiparita in mintea mea. Toate poarta pijamale si vorbesc despre un subiect care le aduc un zambet larg pe buze. Eu. Ma asez langa ele insa nu pare ca ma observa. E si ea aici, sta in dreptul mamei jucandu-se cu bratara de la mine. Bratara facuta de mine pentru ea cadou de ziua ei. Nu si-a dat-o jos din acea zi spunandu-mi mereu ca voi ramane tiparit in inima ei precum un tatuaj sufletesc. E frumoasa, asa frumoasa cum mi-o amintesc. Zambetul ei larg, rasul senin si ochii de un caprui atat de cald, de frumos. Poarta o bluza roz si pantaloni albastri, iar parul negru ii e prins in doua codite. Zambesc, asa am lasat-o..atunci. Mama le spune despre mine, despre firea si caracterul meu iar ele zambesc inafara de ea. Ea e trista. Isi pleaca privirea in pamant si vad cum lacrimile ii curg pe fata. Nu vreau sa planga, am jurat ca perfer sa fiu orb decat sa vad o lacrima curgand din ochii ei. Inghit in sec si ma asez langa ea impingand-o usor insa nu se misca, incerc sa ii ating fata insa nu simte. Este aici, dupa atata timp este aici chiar daca ea nu ma vede, eu da. Cand mama rosteste din nou numele meu ea ridica privirea brusc spre ea cu niste ochi mari. Nu aud ce spune, insa ii pot vedea ochii marindu-se cu fiecare secunda. E asa frumoasa, asa mica si fragila. Vad lacrimile pe fata ei si simt cum inima mea se opreste. De ce plange? I-am promis ca nu voi lasa pe nimeni sa o faca sa planga, i-am promis ca o sa am grija de ea...dar am esuat iar acum plange. Plange din cauza mea. 

Ma ridic indepartandu-ma de mama surorile mele si de ea. Plange din cauza mea, am dezamagit-o. Holul casei mele este asa cum mi-l amintesc. Acele poze care spun povestea pe care eu niciodata nu am fost in stare sa o spun, spun totul reducandu-ma la o tacere totala. Trec mana peste ele insa nu simt nimic, sunt sec,lipsit de sentimente, lipsit de inima. A luat-o ea. Merg inainte pe holul lung a casei si ma opresc la ultima poza. Ochii mei se maresc si simt intepaturi in ochi. Sunt lacrimi. Imi umezesc obrajii insa nu le simt, vreau sa le sterg insa nu pot. Privirea imi sta inca fixata pe cea mai mare poza. Suntem toti, eu, ei si ea. Bratele mele stau protectiv in jurul ei iar ea zambeste. Un zambet atat de larg, calduros si plin de iubire. Mainile ei sunt asezate peste ale mele intr-un mod atat de placut incat ii pot simti si acum atingerea. Parul ii e desfacut si lasat sa cada pe umeri. E frumoasa, asa frumoasa. Pasii mei se indreapta spre poza pentru a o atinge insa nici de aceasta data nu simt nimic. Inchid ochii iar cand ii deschid din nou ma aflu in camera mea.  

Acea camera albastra cu desene pictate pe pereti, perdele albastre si mici beculete in jurul lor. Biroul incarcat cu foi, carti, caiete si imaginea cu mine si cu surorile mele. Patul e frumos aranjat iar in jurul lui stau jucariile mele. Imi trec mana peste fiecare si amintiri imi navalesc mintea. Mingea mea de fotbal sta inca sub pat asa cum am lasat-o iar patul mi-e invelit in patura cu carouri cumparata de mama si de mine. Pare o camera atat de mica acum fata de paradisul pe care il vedeam atunci. Peretii sunt acoperiti de desenele mele. Desenam atat de mult pe atunci, vroiam sa materializez aceasta pasiune insa am renuntat la toate dupa plecarea ei ,facandu-mi un alt drum in viata. Usa se deschide usor si vad din nou acea faptura mica si lipsita de vinovatie, atat de inocenta si naiva. Isi trage nasul si ridica privirea spre camera. Zambeste sters si incepe sa planga in hohote. Simt cum mi se strange inima privind-o si as prefera sa fiu omorat chiar acum, ar fi mult mai usor de suportat decat sa o vad plangand.