Yuri on Ice-Ingerii Ghetii

Capitolul 17 - Trebuia să-mi dau seama!

*Victor p. o. v. - după 1 săptămână *

                    După o lungă așteptare, am să pot afla ce i s-a întâmplat surorii mele! Oare e bine? Își amintește de mine? Ma căutat? Milioane de întrebări zburau prin mintea mea și toate fără răspuns. Îmi scot centura de siguranță, apoi cobor din avion urmat de unchiul Ivan. 

                     E ora 11 și am reușit să ajungem în New York până la urmă. Am luat un taxi și am pornit. Am cautat un hotel unde să ne cazăm,iar 600 de ani mai târziu am început să despachetăm. 

Eu: Când o să ne ducem să căutăm? 

Unchiul I: Întâi să mâncăm ceva și după o să pornim la drum. 

*după 30 de minute*

                   Îmi este cald, soarele mă arde și mă dor picioarele. Nici o cincime de oraș nu cred că am făcut. Unchiului Ivan ii place atunci când se duce undeva să ia la pas tot orașul să-l exploreze. Asa și acum. 

Unchiul I: Haide, Victor! Mai cu viață! 

Eu: Dar mă dor picioarele! 

                   Nici nu mă bagă în seamă și continuăm drumul. După vreo 2 ore ne dăm seama că am ajuns într-un cartier puțin ciudat pentru mine. Câteva case mari în stil asiatic, atât de multe plante de parcă vor să devoreze toată vecinătatea și nu prea vedeai persoane pe aici. L-am întrebat pe unchiul Ivan dacă nu cumva ne-am rătăcit, dar uitându-mă pe unul din indicatoare am văzut că asta trebuie să fie strada pe care o căutam. 

                   Am văzut aproape fiecare număr de pe case și porți și nimic. (^_-) Îți bați joc de mine? Nici acum nu am găsit casa și mai e puțin și apune soarele! Adierile de vânt ce au urmat parcă încercau să mă liniștească și să-mi spună să nu mă opresc. Treptat începeam să mă calmez și nu mă opream din mers. Într-un final, unchiul Ivan s-a oprit și ma întrebat dacă nu vrea să ne întoarcem la hotel și să continuăm următoarea zi, dar până să mai scot un sunet, sunt întrerupt de o voce cunoscută. 

??? : Victor? 

                 Întorc privirea, iar din spate își făcea apariția la luminile aprinse ale felinarelor odată cu pașii făcuți spre noi. Sarika? Ea ce face aici? 

Eu: Sarika? 

Sarika: In carne și oase! Nu știam că vii prin New York. 

Eu: Am luat o scurtă vacanță și am vrut să-l aduc și pe unchiul meu. 

Sarika: Bună seara! 

Unchiul I: Bună! 

Eu: Tu ce faci pe aici? 

Sarika: Pe strada asta locuiesc. Ăsta e cartierul indian. 

Eu: Dacă tot te-am văzut, știi cumva adresa asta? 

                      Îi arăt bucățica de hârtie pe care e scrisă adresa spre casa în care tata locuiește. Fața ei se luminează puțin, cred, apoi ridică privirea spre mine și îmi spune să o urmez. Ne ducem înapoi pe stradă pe lângă câteva case pe care le-am mai văzut, apoi ne oprim în fața unei porți mari metalice vopsită în albastru. Casa era una cu etaj, cu pereți portocalii și stâlpi albi, câteva balcoane din câte am putut observa din față și o curte bine îngrijită. Ce mai casă, ăsta e palat! 

Unchiul I: Asta e? 

Sarika: Da! La cea de lângă, cu luminile aprinse locuiesc eu. În seara asta se însoară fratele meu. 

Eu: Casă de piatră pt el și având în vedere că locuiești atât de aproape, ști cumva cine a locuit aici? 

Sarika: Înainte de a mă muta, nu cred că a mai locuit cineva. Casa a fost un schelete de beton lăsat în paragină. În ea au locuit Leela și tatăl ei când am venit în America. După moartea lui s-a gândit să o vândă, dar nu știu dacă o va face și mulțumesc. Vreți să veniți? 

Unchiul I: Nu, nu vrem să deranjăm! Trebuie să mergem! 

Sarika: Păcat! Mi-a părut bine, totuși! 

                  Sarika pleacă, iar acum simt că nu mai am aer. Luna era sus pe cer, iar în locul brizei ușoare care a încercat să mă calmeze, s-a arătat un vânt rece care parcă îmi zicea să accept palma puternică pe care mi-a dat-o viața. Cuvintele Sarikăi răsunau în surdină în capul meu din nou și din nou. "În casa asta au locuit Leela și tatăl ei când am venit în America..." . Acum totul se leagă! Semnul din naștere, spusele tatei, comportamentul ciudat al bunicii. 

Unchiul I: Victor, ești bine? Te-ai albit la față brusc, mai ceva ca atunci când aveam 17 ani, m-am rănit la picior și cum am văzut sângele am leșinat!

Eu: Unchiule Ivan, am motive să cred că Leela trebuie să fie Lesya!

Unchiul I: Cum ai ajuns la concluzia asta? 

Eu: Totul se leagă! Semnul din naștere sub formă de semilună, vorbele tatei și încă nu ți-am spus cum a reacționat bunica atunci când a văzut-o! 

Unchiul I: Poate ai dreptate, dar un semn din naștere nu dovedește nimic. Sunt milioane de persoane pe lumea asta cu semn din naștere! Uite, eu nu spun că teoria ta e greșită, dar am nevoie de dovezi solide, altfel ceilalți o să creadă că ești dus cu pluta! 

                   Are dreptate! Am nevoie de mai multe dovezi, pe care o să le obțin în timp. Măcar știu acum că nu mai sunt nevoit să plec dintr-o parte în alta. Amândoi ne întoarcem la hotel în timp ce prin mintea mea treceau toate evenimentele de azi. 

*Sarika p. o. v. * 

                    După ce am intrat în camera mea am început să mă pregătesc pentru nuntă. Cred că a venit aproape tot cartierul, dar ăsta e obiceiul. Îmi prind părul într-un coc mare în partea de sus, iar restul îl las să cadă pe spate și-l împletesc. Mă machez, apoi îmbrac un saree albastru ca oceanul și îmi pun bijuteriile. Imediat ce am terminat ies din cameră și merg spre sufragerie. Ajunsă la baza scărilor dau de un brunet destul de cunoscut ce era îmbrăcat cu o bluză neagră și pantaloni roșii. 

Otabek: Arăți uimitor! 

Eu: Nici tu nu ești mai prejos! Mergem? 

Otabek: Hai! 

                     Ajunși în sufragerie nu trece mult timp, iar mireasa apare cărată pe umerii a două sau trei persoane în timp ce purta un saree roșu. Este adusă în fața mirelui, apoi își pun ghirlandele de flori. Le este dată o tavă cu ceva ce pare a fi orez pe ea și o răstoarnă deasupra focului de afară. 

                     Întorși în casă, mă duc în capătul scărilor, făcând semn lui Leo să pornească muzica. (A/n: restul e în video) 

                      In rest, ne-am distrat. Am râs, am dansat și a trebuit să stau jos fiindcă am obosit. A  fost o noapte lungă!