Războiul Dantelelor - Cartea a doua: Dragoste de rege

14. Demascarea

Raoul fu primul care sări în picioare şi o prinse cu forţă de umeri.

- Ridică-te, nu avem timp de pierdut! Totul este în regulă? strigă el, scrutând strada.

I se răspunse printr-un foc de armă.

- Repede domnule, se aproprie! se auzi glasul lui Seamus. Am nimerit pe cineva, dar nu mai am muniţie...

Raoul o prinse de mână pe Adèle şi vru să o ia la fugă, când observă că o pereche îi priveau înmărmuriţi, din pragul unei case în care se pregătiseră să intre, înainte de a fi martori fără voie , la această întâmplare neaşteptată.

Raoul fugi înspre ei şi-l prinse pe bărbat puternic de braţ.

- Vă rog domnule, oricine aţi fi, ajutaţi-ne! Nu suntem răufăcători, sunt Fleur-de-Lys şi suntem urmăriţi de nişte bandiţi şi n-ar fi drept ca prietenii mei, să fie târâţi şi mai mult în acest joc mortal!

Adèle îl recunoscu cu surprindere în persoana acelui bărbat , pe Vinçart de Chernyssé . Hotărâ să nu se demaşte.

- Vă ajut domnule, desigur! Intraţi repede!...

Femeia ce era acoperită cu o pelerină şi ale cărui trăsături nu i se distingeau, îl strânse cu teamă de braţ pe Vinçart.

- Nu te teme Amélie, şopti el. Totul va fi bine!

- Oh, vă mulţumesc din suflet! Ai auzit Seamus?! Hai, repede!...

În fugă, toţi intrară în casa în care era evident, că nimeni nu-i mai trecuse pragul, de ceva vreme.

- Mă tem, că nu am mai locuit demult aici aşa că... încerca parcă să se scuze, Vinçart.

- Domnule vă mulţumesc din nou, pentru ajutorul dumneavoastră! Este de nepreţuit, zise Raoul făcând un gest cu mâna ce părea a zice că aceste detalii, sunt nesemnificative în ochii lui.

Şi în acelaşi timp, se ocupă cu blocarea uşii şi tragerea tuturor obloanelor, fiind ajutat şi de Seamus. Nu trecu mult şi atunci se auzi în piaţă, mai multe ropote de cai şi câteva voci ridicate şi mânioase.

Fleur-de-Lys îşi duse un deget la buze, îndemnând la tăcere şi se aproprie precaut de o fereastră.

- La dracu! Nu-mi vine să cred că ne-a scăpat din nou, zise cu năduf Duncan.

- Blestem, unde poate să fi dispărut într-un timp aşa de scurt?!

- Poate în Sena...

- Foarte amuzant Zachary, Richard nu am ce spune! zise Orry sarcastic. Aş putea jura, că sunt înconjurat de imbecili!...

Orry privi furios în jurul său.

- Aveţi ochi în cap , prietenii mei?! îi luă el în zeflemea. Nu puteţi vedea un lucru atât de evident? Au intrat în una din aceste case!

- Şi care ar fi acea casă, şefule? întrebă Zachary, un tip înalt şi blond acoperit de pistrui.

- Am să fac ceva şi mai grozav: am să-ţi arăt care este, zise Orry îndreptându-se spre calul de pe care descălecase.

Raoul se îndepărta rapid de fereastră şi se aproprie de Vinçart:

- Domnule, este cumva vreo altă ieşire din această casă?

- Am fost descoperiţi Ralph? şopti Adèle cu teamă.

Vinçart privi înspre tânărul mascat ce vorbise cu surprindere, părându-i-se ciudat de familiară acea voce. Raoul îl prinse de braţ, atrăgându-i atenţia: