Războiul Dantelelor - Cartea a doua: Dragoste de rege

4. Nunta

Încet-încet, Jean-Luc începu să o scoată în lume şi să-i arate în fiecare zi, noi lucruri incitante:o ducea la vânătoare, la operetă, la comediile lui Moliere , dar şi la piesele altor autori clasici şi la mai toate balurile şi petrecerile lumii bune. Odată, îi şi satisfăcu curiozitatea şi o duse să joace diverse jocuri de noroc şi o invită chiar şi la un joc cu mingea. În compania lui, Adèle renăştea încet şi voia bună şi surâsul îi reveniră rapid, pe buze. Învăţase să râdă din nou. Într-una din zile, Jean-Luc o duse să vadă piesa "Romeo şi Julieta". Ea fusese deosebit de încântată de oferta lui şi o acceptase cu cea mai mare plăcere. Însă când Romeo, începu să-şi exprime temerile în legătură cu balul la care urma să participe, Adèle nu putu să-şi oprească un tresărit. Cuvintele lui, îi erau prea dragi ei:

- "...Că el va pune capăt unei vieţi

Zadarnice, în pieptul meu închisă..."

Jean-Luc o privi preocupat, dar ea îşi reveni repede şi-i zâmbi încurajator. Un alt eveniment, se petrecu cu ocazia unui alt moment al piesei. Frumoa - sa Julieta se despărţea de al său Romeo, după prima lor noapte de dragoste:

- "O, Doamne, Doamne! Negre presimţiri

Îmi tulbură fiinţa! Parcă-ai fi,

Aşa cum te zăresc, acolo, jos,

Un mort într-un mormânt! Mă-nşeală ochii,

Sau eşti tu palid?"

Atunci, el îi lua tandru mâna ei într-a lui şi ea nu opuse nici un fel de rezistenţă, uimindu-se chiar pe ea însăşi. Se trezi că-i făcea o deosebită plăcere, să-i simtă căldura mâinii lui. Din acea zi, el începu să se poarte faţă de ea, cu şi mai multă afecţiune şi atenţie.

Mai, 1662

Petrecerile se dau încontinuu la Versailles -pavilionul de vânătoare şi grădinile concepute de Le Nôtre servesc ca decor acestor balete, acestor parade, acestor turnire, acestor jocuri şi reprezentaţii ce se succed. Seara, mii de lumânări, sute de făclii lumi - nează clădirile, răsadurile de flori şi boschetele. Urmează apoi somptuosul supeu, servit de o armată de valeţi în uniforme strălucitoare. Louis e creatorul, actorul, spectatorul de divertisment. În fiecare zi este câte un spectacol şi mai uluitor, alternând baletul, cu o paradă viorilor, cavalcadele, turnirurile.

Regele iese învingător în aceste întreceri, purtând deviza "nec cesso nec erro"[1]. Curtenii abordează devize ce arată că i se supun - "nu lupt decât pentru un singur astru", " e o fericire să fi pârjolit de un asemenea foc", "strălucirea vine din supunere", recunoscând astfel că el este Soarele căruia îşi datorează strălucirea.

Louis a dansat, înveşmântat în haine cu fir de aur şi argint, a defilat, a călărit, a câştigat victorii în turnire, a zărit în privirea femeilor aşteptarea din ochii lor, dar nu a fost curtenitor decât cu Louise, având totuşi grijă să nu-şi rănească astfel mama ori soţia.

Adèle se întreţinea veselă cu Mignon pe terasă. Florile înfloreau, soarele dogorea vesel şi întreaga natură renăştea.

- ...Câtă îndrăzneală au unii tineri, în aceste vremuri! zise Mignon, înăbuşindu-şi un chicotit.

- O, şi care ar fi acea îndrăzneală de care vorbeai, surioară? zise Jean-Luc, apropiindu-se de ele.

Jean-Luc depuse un mic sărut pe fruntea tinerelor femei, înainte de a se sprijini relaxat de balustradă şi de a le privi întrebător. Babette se apropriase între timp de Mignon şi-i şopti ceva la ureche. Mignon se ridică de la masă: