Războiul Dantelelor - Cartea a doua: Dragoste de rege

2. Drumul spre Regele Soare

Chiar de a doua zi,dis-de-dimineaţă,într-o zi ce promitea a fi călduroasă şi frumoasă, Adèle se îndrepta spre florărie. Ajunsă în strada Saint Honoré , intră într-o prăvălie cu vitrină, în care se zăreau o mulţime de flori. Prăvălia avea o firmă frumoasă, pe care era pictată măiestresc o magnolie, de la care provenea şi numele florăriei. Înăuntru, se întâlni cu Sébastien care uda florile expuse în vitrină şi se pregătea să le ude şi pe cele din seră.

- Bine ai venit, Adèle!

- Ai pregătit totul , Sébastien? zise ea în timp ce-şi descheia pelerina.

- Da, totul este pregătit în biroul de alături.

- Minunat.Te vei reîntoarce de azi la taraba din piaţa principală, în timp ce Martinne pe care ai angajat-o ieri, se va duce la noul nostru loc din piaţa Vendôme. Înainte, să o înveţi tot ce trebuie să ştie. Acum te rog să mă scuzi, dar am o mulţime de lucruri de făcut…

Oprindu-se la mijlocul drumului, se întoarse şi zise:

- Cei trei?

- Dejunează sus. Imediat, vor veni şi ei.

- Spune-le când coboară, să vină la mine , pe rând.

- Desigur, Adèle.

Adèle se retrase în biroul ei, o cameră nu foarte mare şi confortabilă. Uşa-fereastră acoperită cu perdele de muselină, dădea în seră. Camera era îmbrăcată cu mult gust, în damasc de mătase cu flori mari, galbene. Pe jos era un pufos covor persan, în camera de lucru a fetei era un secretaire din lemn de cireş minunat lucrat, o micuţă bibliotecă cu cărţi de specialitate şi câteva pentru lectura de plăcere, o canapea se afla într-un colţ iar pe pereţi tronau câteva tablouri de-ale vărului său.

Se aşeză la birou şi începu să-şi cerceteze finanţele şi actele. Din când în când, se oprea ca să scrie comenzi de flori de la diferite sere şi grădini, iar unele comenzi erau făcute în străinătate. Unchiul mamei sale, pe care ea îl numea cu drag “bunicul”, celebrul peisagist, încă mai trăia şi datorită influenţei lui, îi prosperase afacerile:datorită recomandărilor acestuia, ea ajunsese să fie principalul furnizor pentru cei din breaslă. Chiar de el avea să se retragă, Adèle deja îşi făcuse un renume al ei. Ea nu putuse să calce pe urmele mamei sale, i se părea că erau urme prea mari.

Cineva bătu uşor în uşă şi Lartigues intră, zâmbindu-i:

- Mă bucur că te-ai reîntors printre noi , porumbiţo! Este că în vechile vremuri, nu?

- Da, îi răspunse ea zâmbindu-i. Lartigues , trebuie să te duci la amicul nostru din Ţările de Jos şi să-l impulsionezi un pic cu producţia lalelelor, doar nu-l plătesc degeaba regeşte. Vreau mai multe lalele – în special din soiurile rare – uite: ai aici comanda şi banii pentru călătorie, plata lalelelor şi asigurarea transportului! Vezi să nu cheltuieşti prea mult, am socotit exact!

- Bine , porumbiţo!

În acel moment, intra Couette:

- Bine, Couette! Uite care îţi sunt noile sarcini: vreau ca producţia de trandafiri rari, să crească vertiginos!

- Stăm chiar foarte bine cu ei. Avem o producţie mare în serele noastre, cât şi de la loturile dăruite de contesa d’Etioles! Ba chiar am mers mai departe de atât, şi mi-am luat libertatea de a pune patent pe toate soiurile noi ce le producem.

- Couette!!! zise şocat, Lartigues. Dar chiar ai vorbit...

Adèle râse amuzată:

- Încetează, Lartigues. Couette e bine, dar nu de ajuns, vreau mai mult.