My Lucky Wish-Sub Stăpânirea Bestiei

Capitolul XXVII-Rose

~Flashback~
Simt cum vântul adie asupra trupului meu întins pe pământul rece ca gheața. Nu mai știam nimic, nimic de mine... totul e mult prea în ceață și parcă nici nu îmi doresc să îmi amintesc tot ce s-a întâmplat.
"Am încercat...", spun în sinea mea, deja învins.
Nu Am încercat nimic, nu am putut să mai fac nimic...
"Sunt un laș! Am pierdut tot...", spun în timp ce îmi aduc mâinile la nivelul feței și încep să zbier, să plâng, să regret...
Dar apoi... apoi îmi vine o idee.
"O să regrete! O să le distrug familia la fel cum mi-au distrus-o ei! La fel cum au luat-o pe Cassandra..."
Încep să prind iarba de sub mine în pumni, de parcă m-aș prinde de ace și o smulg de parcă mi-ar fi greșit cu ceva!
Trag aer adânc în piept și încet, mă ridic. Eram învins, dar nu pierdusem lupta încă. Eram pe marginea prăpastiei, dar nu în ea. Eram în regulă atât timp cât știam ce fac, dar... Nu știu ce fac. Și totuși, nu am nimic de pierdut.

"O să regretați ziua în care mi-ați luat-o pe Cassandra! O să regretați asasinilor! O să vă iau și eu ceva, ceva ce iubiți! O să vă fac să mă implorați să încetez!
O să... am grijă de voi la fel cum ați avut voi grijă de mine!"

Plec, uitându-mă încă o dată în urma mea, la castelul meu... la tot ce urma să las în urmă. Eram doar eu. Eu și cu mine, dar era mai bine așa. Am făcut o greșeală și acum plătesc, dar... Nu pentru mult timp.

"Cassandra... Îmi pare rău... dacă nu eram atât de orgolios, atât de plin de mine... erai încă aici, aici! În dreapta mea!", strig și pufnesc în lacrimi de parcă aș fi vrut să mă audă cineva, dar de fapt, aveam nevoie să aud doar eu. Să aud că sunt vinovat.

Da. Am plătit cu sângele meu binele copiilor mei. Am făcut un pământ cu vrăjitoarea pentru a le oferi lor nemurirea, iar eu... eu să devin un simplu monstru muritor, un băutor de sânge... propriul meu călău. Din vina mea, Cassandra a fost ucisă! Am făcut legământul în așa fel încât noi să fim simpli muritori, iar ei să fie mai mult...

Când asasinii au găsit-o le Cassandra singura, au tras cu o săgeată de argint nimerindu-i inima. Totul în fața mea.
Da, apucasem să mă ascund și priveam cum ea... ea se luptă să trăiască. Am fost un laș!

Dar gata cu asta. Trebuie să îmi refac viața din umbră. Nimeni nu trebuie să știe că eu sunt în viață, cel puțin nu încă.

~Flashback end~

-E rândul tău, vrăjitoareo. Nu mai am cu ce să o chinui și nici chef, spun fără pic de vlagă privind atent la expresia ștearsă de pe chipul fetei.

- Eu nu o voi chinui, spune scârbită de situație evitând să privească spre mine.

- Îmi ești datoare vândută. Dacă nu eram eu, erai moartă de mult! Așa că fă bine și fă ce îți spun.
Eu am treabă, spun pornind spre ușă.
A venit vremea să mă răzbun. Am de gând să îi caut părinții și să îi aduc aici. Iar tu mă vei ajuta, spun întorcându-mă grăbit și îndreptându-mă amenințător spre ea.
O să regrete tot ce au făcut, tot!

Perspectiva lui Alexei

Ajunși din nou în fața castelului, ne îndreptăm spre aripă de vest împreună cu mai mulți oameni de-ai mei, conduși de Sidonia.
Ceva în mine simțeam că urlă cu fiecare pas făcut mai aproape de acea cameră, de acel loc.
Mă simt neputincios, iar asta mă omoară. Mă omoară să știu că nu pot să fac nimic, că nu o pot salva fără ajutorul acestei ființe pe care mi-aș fi dorit în clipa de față să o distrug din tot sufletu și să o arunc în infern.

Din păcate, doar ea mă putea ajuta să ajung la ea și... tot ea mi-o putea lua dacă aș fi încălcat acel pact.

Degeaba sunt rege, temut sau aclamat de supușii mei, dacă sunt neputincios în a-mi proteja persoana pe care o iubesc.