Capitolul XXVI-Pactul

327 22 2
                                    

"Ce îi ia atât?", mă întreb în timp ce stau de mai bine de zece minute în fața altarului. Oamenii deja începeau să nu mai aibă răbdare, la fel și eu.
O văd pe Ami venind în fugă și puțin speriată. Asta sigur nu e a bună.

-A dispărut!, spune speriată.

- Cum adică?! Castelul e păzit, nu avea unde să plece! Ești sigură că nu e în cameră?, întreb nedumerit.

-A zis... a zis că și-a uitat diadema și s-a întors după ea, apoi am auzit un țipăt și pe când am deschis ușa..., se oprește din a povesti din cauza emoțiilor ce pun stăpânire pe ea, pornind în lacrimi.

-Drace! Dean, adună mai mulți oameni de-ai noștri. Sigur are de-a face cu nesuferita aceea de vrăjitoare!, spun scrâșnind din dinți.

Trebuie să fie în castel... Trebuie să fie aici! De ce nu o simt, totuși?! La naiba! Nu pot să o pierd iar din cauza vrăjitoarei!

Simt cum se rup toate oasele din corpul, dar nu îmi pasă. Sunt mult prea concentrat asupra ei, decât asupra acestei dureri cu care eram deja prieten de mult.

Încep să fug spre fiecare parte din jurul castelului în speranța că îi voi putea lua urma, dar nimic! E ca și când ar fi dispărut cu totul din castel fără să fi pășit afară pe porțile lui.
"Rose! Răspunde-mi dacă mă auzi!", încerc să o contactez prin legătură noastră, dar nimic.

-Alex, singura parte din castel în care nu am căutat e aripa de vest, se aude vocea lui Dean.

-Ce mai așteptăm? Să mergem!, spun mărind pasul.

Eram disperat, mai mult de atât, eram pierdut fără ea. Doar gândul că cineva ar atinge-o mă face să fierb. Trebuie să o găsesc!

Ajuns în aripa de vest, alerg spre camera în care am găsit-o ultima dată și sparg ușa fără să stau pe gânduri. Era gol. Dar era ceva ciudat aici totuși. Un miros ce îmi părea extrem de familiar.

Înghit în gol preț de câteva secunde și mă întorc spre Dean care părea să aibă aceeași expresie stupefiată, lucru ce îmi confirmă că nu mă înșelasem. Mă îndrept spre sursă mirosului, acest lucru făcându-mă spre o pată de sânge pe covor. Era proaspătă. Acum sigur nu mai am niciun dubiu, Rose avea dreptate. El e aici undeva, a fost aici mereu, bine mersi.

-Dean, trebuie să îl oprim. Sunt sigur că vrăjitoarea a făcut ceva pentru a nu-i simți prezența. Probabil Rose l-a tăiat cu ceva, iar el cu siguranță nu știe de acest lucru, sau cel puțin nu știe că îi putem simți mirosul.

- Îmi pare rău, Alex... dar dacă el a stat ascuns atâția ani, ce te face să crezi că noi îl vom putea găsi...?, îi simt nesiguranța și regretul din voce și oarecum îi dau dreptate.

- Nu pot să mă opresc acum, Dean. Nu când am găsit persoana care să mă calmeze, să mă iubească și să mă facă o persoană mai bună! Nu pot să o pierd, Dean!, spun în timp ce rup toate perdelele din cameră.

-Alex! Trebuie să te calmezi pentru încep..., nu reușește să continue fiind șocat de ce văzuse.

În clipa în care pumnul meu a făcut contact cu peretele, s-a crăpat lăsând la iveală un pasaj secret înconjurat de un cerc albastru, translucid. Nu Am știut niciodată de existență acestui pasaj și nici nu am simțit prezența sa, fapt ce îmi confirmă deja afirmațiile.

-Crezi că ar trebui să mergem doar noi?

-Dacă el e cel care stă în spatele acestor jocuri fără noimă, tot noi suntem și singurii ce îl pot opri, spun făcând un pas spre acel pasaj.

My Lucky Wish-Sub Stăpânirea BestieiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum