My Lucky Wish-Sub Stăpânirea Bestiei

Capitolul XXII-Întâlnire în necunoscut.

~Perspectiva Rosei.

Nu mai înțeleg nimic. Nici nu vine să mă vadă, nimic.
Nu vine nimeni aici... Au trecut aproape 2 zile de când stau singură în aripa de vest, fără vreun motiv concret și fără scopuri, iar locul ăsta începe să îmi dea fiori.
Știu că nimeni nu a mai stat aici de secole, dar totuși simt o prezență. Ceva ce mă privește din umbră, ceva ce se apropie cu fiecare oră mai mult de mine.
"De ce nu vine Alex după mine? De ce m-au lăsat aici cu toții?"
Sunt doar niște întrebări cărora nu le găsesc răspuns.

Fac doi pași spre fereastra din fața mea, ce era acoperită cu o perdea veche și ruptă. Pe ici pe colo, prin crăpăturile ce s-au adunat de-a lungul anilor pe materialul zdrențuit, se mai vede câte o licărire de lumina ce își făcea stingheră loc în încăpere.
Fiori reci îmi străbat întreg corpul în clipa în care aud pași din spatele meu. Simțeam că sunt privită din fiecare colț, simțeam doar ură în jurul meu. O ură apăsătoare, ce mă făcea să tremur.

Ca de nicăieri, zeci de voci și râsete diavolești își anunță prezența, provocându-mi o stare de panică.
Simt frica curgându-mi în vene în momentul în care pașii, ce adineauri se loveau greoi de podeaua veche, se opresc în spatele meu, lasând să-mi cadă pe ceafă respirația rece si macabră a persoanei ce-mi bântuia liniștea.
Glasurile drăcești, ce răsunau ca într-o scena de groază, nu se mai opreau din a-mi terifia sufletul ce mi-l țineau ostatic într-o temniță neștiută de nimeni, undeva în străfundul gândurilor mele pierdute.

O mână rece și lipsită de viață îmi atinge obrazul cu vârful degetelor, respirația sa oprindu-se în dreptul urechii mele.

-Aș vrea să știu... ce caută o zdreanță ca tine în regatul meu?! Mi-e silă! Silă de propriul meu fiu! Nu așa l-am crescut. Tu nu meritai să fii ultimul original! Neam de vânători... Agh! Îți curge sânge de vânător prin vene și tu visezi la Alexei?! Ți-aș fi smuls inima din piept cu tot cu amintirea lui, doar ca să știu că rasa vampirilor nu va fi pătată de una ca tine! El nu te poate iubi... nu am să îi dau dreptul să o facă și nici ocazia, fiindcă te voi trimite în abis!

Lacrimi reci îmi pătează obrajii la auzul acelor cuvinte, negăsindu-mi puterea de a riposta... Neavând șansa ca măcar să spun ceva, găsindu-mă zăcând în fața... ~

-Rose! Puiule, ai avut un coșmar... te rog, trezește-te. Sunt aici lângă tine, Rose.

Deschid ochii la auzul unei voci ce nu aș putea să o confund niciodată. Era el. Alexei. Mă privea îngrijorat în timp ce îmi ștergea lacrimile.

-E în regulă, micuțo. Nu vreau să mă gândesc ce ai visat... Pare să fi fost un coșmar teribil.

Îl priveam parcă în gol, neputând ca măcar să îi pot vorbi. Un lucru însă îmi străbate mintea. De ce nu mi-a putut citi gândurile? Cum de nu știa ce am visat?

-Rose... acum îți pot citi gândurile, știi? Și ca răspuns, chiar nu înțeleg nici eu de ce nu am putut să văd ce visai. Poate am ajuns pe finalul visului sau nu știu...

Simțeam un fel de gol in vocea lui, un fel de neînțeles și ceva ce îl punea pe gânduri.
Nu știam ce să zic și nici cum să reacționez, însă curiozitatea mea era mult prea mare ca să las totul în urmă fără a găsi răspuns.

-Alex... cine a stat în aripa de vest?

-Și eu care mă așteptam la ceva mai ușor cum ar fi " ce faci, iubire?".

Spune puțin uimit de întrebarea mea.

-În aripa de vest... Rose, e o poveste veche și poate nu e indicat să răscolim trecutul.