Playing dirty

Capitolul 24.

Cât avea să dureze fericirea mea?
★  

Se da câțiva pași în spate, privindu-mă șocat.

   –Starr...ce ai făcut?

   –Alek, el vorbea într-una despre o așa zisă răzbunare pe un vechi prieten de-al său. Nu înțelesem niciodată ce se întâmplase între ei, dar nu mi-a păsat. Eu eram mult prea orbită de el. Eu...eu am fost cea care i-a dat ideea. I-am spus să se răzbune pe persoana pe care prietenul său o iubea cel mai mult. Și asta a făcut! Tu ești Xander, tu ești cel pe care Alek s-a răzbunat!

   În timp el doar stătea acolo, privind în gol, digerând tot ce i-am spus, eu îmi plângeam greșelile făcute, pe care nici până în ziua de azi nu am fost în stare să mi le iert.

   Privirea speriată a lui Lucy o să mă bântuie pe vecie. Îmi aduc aminte cum a dat buzna la ușa mea.

"–Starr!

–Lucy? Doamne Dumnezeule! Ce s-a întâmplat?

Mă uit îngrozită la ea, neînțelegând ce se petrecea. Era plină de vânătăi, avea tricoul sfâșiat și plin de sânge. Plângea fără oprire, aruncându-se în brațele mele.

–El...l-am implorat să se oprească, Starr, dar nu a vrut! Nu a vrut..

–Lucy ești în siguranță acum. Încearcă să te liniștești. Cine ți-a făcut toate aste?

–Alek."

   –Am aflat ce făcuse Alek câteva ore mai târziu de la incident. Nu-mi venea să cred, mai ales că eu o cunoșteam pe Lucy.

   –Cum?

   –Da, eu și iubita ta am fost prietene. Alek mi-a jurat că nu s-a întâmplat nimic, dar ea...ea a venit la mine! Hainele îi erau rupte și murdare, avea vânătăi pe tot corpul, ochii îi erau roșii de la plâns. Arăta oribil.

   –De ce a venit la tine? Își face curaj să mă întrebe.

   –Știa că eu aveam să o cred. Știa că nu o să las lucrurile în voia sorții și mai ales, știa că n-am să-l las pe Alek să scape basma curată!

   –Ce s-a întâmplat mai departe?

   –Mi-a povestit cum Alek a
abuzat-o... Mi-a mărturisit tot. Așa că după ce am lăsat-o în grija bunicii mele, am plecat să îl confrunt pe Alek. Am început să ne certăm, să spargem lucruri, până când l-am convins să mergem în altă parte să vorbim. De preferabil undeva unde nu erau atâtea perechi de ochii pe noi. Chiar și în mașină, cearta a continuat până când poliția ne-a oprit. Alek...el avea droguri în mașină, așa că m-a băgat pe mine la mijloc. Aia a fost noaptea în care am fost închisă și ultima în care am văzut-o pe Lucy. Câteva luni mai târziu, am aflat că s-a sinucis.

   Și în ziua de astăzi mă condamn pentru ce s-a întâmplat. Mă condamn pentru că nu am putut să o ajut și a trebuit să sufere din cauza greșelilor mele.

   –Te rog, spune ceva... Șoptesc pierdută.

   –Cicatricea ta.

   –Ce-i cu ea?

   –Cum s-a întâmplat totul?

   –După ce am fost eliberată, m-am dus să-l confrunt pe Alek. Am început să-l ameninț că am să mă duc la poliție și am să-l denunț. Aveam suficiente dovezi ca să-l înfund. Așa că a decis să mă pedepsească. M-a amenințat că data viitoare va fi Ariel. Nu puteam să risc, așa că m-am făcut nevăzută pentru o vreme. Mi-am făcut câțiva prieteni la scurt timp și am început să frecventez foarte mult pista de curse pentru că știam că Alek nu avea să calce pe acolo.

   –Cum adică?

   –Miami-ul e împărțit pe teritorii. Teritoriul pistei aparține vărului lui Lucy.

   –Luca.

   –Luca. Îl aprob. Acesta aflase adevărul despre ce se întâmplase cu Lucy și a jurat să se răzbune. M-a luat sub aripa sa și m-a ferit de necazuri, chiar dacă eșua lamentabil de fiecare dată. Pe atunci, căutam mereu probleme, iar într-o seară, l-am găsit pe Alek în fața blocului meu. Mi-a spus că îmi datora o explicație, dar n-am vrut să-l ascult. Ne-am luat la ceartă și când mi-am dat seama că venise singur, am știut că acela era momentul să mă răzbun. Doar că între timp, Ariel ne auzise și chemase poliția. Când am auzit sirenele poliției, m-am înjunghiat în picior cu bricheagul pe care îl aveam ascuns la spate, ca după să-mi iau revanșa cu Alek. Am făcut ca totul să fie în favoarea mea. Alek a fost arestat pentru câteva luni, iar când a ieșit, eu eram deja în New York.

   Acesta mă privea șocat, neștiind cum să reacționeze. Știam cât de nebunesc sunau toate astea.

   –Înțeleg dacă nu mai vrei să ai de-a face cu mine de-acum în colo.

Eram slabă.
Îmi venea să plâng.
Să urlu.
Să distrug tot ce mă înconjura.

   Buzele îmi tremurau, în timp ce lacrimile continuau să-mi păteze obrajii, doar că nu aveam încă curajul să le șterg.

   –Ce prostii vorbești? Își ridică capul, privindu-mă blând. Nu a fost vina ta, Starr! Nu te consider vinovată de nimic și nici tu nu ar trebui să o faci. Ai încercat să o răzbuni!

   –Și degeaba!

   –Mai ai timp suficient să încerci din nou! Atunci erai singură, dar acum ne ai pe noi. De ce te vrea Alek înapoi? De ce acum?

   –Eram perfectă pentru el, cum obișnuia să-mi spună. De când am plecat, afacerile merg prost. Are nevoie de mine!

   –Păcat că ești a mea acum! Răspunde rânjind și în următoarea secundă mă trage în brațele sale, gestul său luându-mă prin surprindere. Până la urmă, nu ești chiar o enigmă imposibilă de descoperit, pisicuțo!

   Un mic zâmbet apare pe buzele mele.

   Ochii săi erau ca un abis negru, infinit. O noapte oarbă în care mă pierdeam. Și poate era de vină vodka de mai devreme, dar privirea îmi cade pe buzele sale rozali.

   Îl privesc vrăjită cum îmi șterge încet lacrima de pe obraz cu degetul său și înghit în sec, fără să rup contactul vizual.

   –Vreau să știi că nu te-am urât nici o secundă. Da, mă scoteai din sărite și poate îmi doream să te urăsc, pentru că eram convins că așa, lucrurile aveau să fie mai ușoare pentru mine, dar m-am înșelat. Nu puteam să o fac.

   –De ce?

   –Nu puteam să te urăsc și să te doresc în același timp.

   –Xander..

   –Da?

   –Sărută-mă!

   Sunt convinsă că o să regret mai târziu, dar trebuie să-i simt încă odată buzele. Xander îmi oferea o mie de senzații noi. Voiam să-l țin la distanță, să cred că eram doar prieteni. Singura problemă era că în același timp, îl voiam cât mai aproape de mine. Dar cum a spus și el, pericolul mă intrigă, iar jurul lui plutește numai primejide.

   Acesta rămâne perplex o scurtă perioadă de timp, uitându-se atent în ochii mei, de parcă ar cauta ceva în privirea mea.

   –Dacă te sărut, nu știu dacă am să mă pot opri...

   Sângele mi se urcă în obraji, dar nu las asta să mă încurce acum.

   –La dracu, Xander, doar sărută-mă odată!

   Brunetul nu mai așteaptă și își zdrobește brutal buzele de ale mele.

   Mă abandonasem în brațele sale, în noaptea aceea. Era o senzație nouă, stranie, dar plăcută, care îmi făcea corpul să tremure de plăcere. Mă simțeam în siguranță. De parcă nu se putea întâmpla nimic rău.

   Dar întrebarea era: —"Cât avea să dureze fericirea mea?"