Petale de cireș și sânge

Capitolul 8

" Zeul-absent
  frunze moarte- grămadă.
  Pustiu."
Joshua povestește:
Atingerea buzelor sale, e un păcat pe care l-aș gusta tot timpul. Acele buze care ascund atâtea secrete, le-aș savura și despica în atât de multe feluri. Sărutul lui are gust a mentă și alcool, atât de puternic, animându-mi întreg trupul și prizându-mă în mreaja lui. Nu îi pot rezista. E beat, știu. Nu ar fi făcut asta în mod conștient niciodată, însă am visat la asta de când l-am cunoscut.
  I-am mușcat blând buza inferioară, acesta scoțând un geamăt, o simfonie dulce în propriile urechi.
  - Te iubesc. Te iubesc, Jeonghan, am reușit să rostesc printre săruturi.
  Mi-am încolăcit brațul în jurul taliei sale trăgându-l mai aproape, ajungând în poala mea. Aș vrea să îl țin astfel toată viața. Atât de al meu.
  - Minți, a șoptit, glasul său fiind atât de excitant, aprinzând atâtea lucruri în interiorul meu.
  Mi-am înfrânat toate dorințele trupești cu greutate. Nu îmi doresc să fac ceva pe care o să îl regrete mai târziu, oricât de mult ar însemna el pentru mine. Am rupt sărutul, frângând vraja și blestemul buzelor sale. Mi-am trecut degetele prin șuvițele sale lungi de păr, el fixând-mă cu privirea.
  - Nu te-aș minți niciodată, Jeonghan-kun. Nu pe tine, am adăugat.
  M-am rătăcit deja de atâtea ori în acei ochi asemenea amurgului aflat în ascedență și o voi face din nou și din nou, dorindu-mi să nu mai găsesc nicio cale de a scăpa vreodată. Și-a așezat mâinile în jurul gatului meu, eu proptindu-mi capul pe umărul său, inspirându-i parfumul trupului îmbăiat în esențe înmiresmate.
  - Mă vei părăsi vreodată, a întrebat pe jumătate adormit, întrebare care mi-a fragmentat inima în miliarde de bucăți.
  - Niciodată, i-am răspuns fără să stau pe gânduri sau să înțeleg cu adevărat ce vor presupune cuvintele mele mai târziu.
  Nu îmi permit să mă gândesc la viitor, dar sub niciun ghip nu vreau să îmi imaginez un viitor fără el. Simt că el e tot ce mi-am dorit vreodată, tot ce am aspirat să mi se întâmple.
  - Promiți, a continuat, glasul său somnoros aducându-mi un zâmbet pe buze.
  Am aprobat printr-o înclinare a capului.
  - Asta înseamnă că nu ai dreptul să mori, a spus înainte de a cădea într-un somn adânc.
  Jeonghan... Nu pot descrie cu exactitate  în cuvinte ceea ce simt pentru el, însă nu am mai simțit așa ceva niciodată pentru nimeni altcineva. Nu îmi permit să îl pierd, nu când ce abia l-am găsit. Scopul meu de a trăi. Trăiesc pentru a-l face pe el fericit, să văd acel zâmbet pe care îl ador. Îngerul meu pogorât din ceruri.
  Nu îmi amintesc cu exactitate când am adormit, însă a fost cel mai liniștit somn pe care l-am avut vreodată. Razele leneșe ale soarelui propagat prin mica fereastră m-au îndemnat să îmi deschid ochii pentru a vedea cea mai frumoasă făptură din lume. Chipul îi este perfect construit asemeni unei statui antice grecești, acele gene dese ascund niște pupile desprinse din stele, iar acele buze... pot omorî pe oricine cu sărutul lor. I-am conturat chipul cu degetele, savurând momentul care nu avea să dureze prea mult.
  Jeonghan povestește :
Mi-am întredeschis ochii, prinzându-l în fapt. Un zâmbet mi-a apărut pe buze.
- Bună dimineața, Joshua-kun.
  - Bună dimineața, Hannie-kun.
Momentele din noaptea precedentă îmi sunt cam în ceață, însă acel sărut continuă să îmi bântuie gândurile. Cum am putut să fac așa ceva? Îmi este atât de necaracteristic. Și totuși... Nu regret nici măcar o secundă. Chipul i s-a întunecat dintr-o dată.
- Jeonghan...o să trebuiască să plec în război, curând.
Cuvântul război și a pleca m-au făcut să văd negru în fața ochilor. Asta ar însemna că s-ar putea să nu îl mai văd vreodată. Este un samurai, își respectă stăpânul și urmează cu strictețe acel cod, nu ar asculta niciodată cuvintele unei gheișe ca mine. Intuindu-mi gândurile m-a cuprins într-o îmbrățișare.
- Ți-am promis, ai uitat, cuvintele lui aveau scopul de a mă liniști. Mă voi întoarce la tine, orice s-ar întâmpla!
Un ciocănit a întrerupt momentul care mi-aș fi dorit să fie etern. Am tras ușa glisantă din bambus, iar mama mi-a oferit un surâs caracteristic, semn că știa deja dinainte ce se afla, de fapt cine se afla în camera mea.
- Tu, Joshua i-a aruncat o încruntătură urâtă mamei mele, luându-mă prin surprindere.
- Vă cunoașteți?
  Mama a început să râdă, confirmându-mi temerile.
- Domnul samurai, de aici de față mi-a refuzat avansurile pentru a aștepta în față camerei tale.
Deci ea era femeia din noaptea precedentă, iar eu am crezut cu totul altceva.
  - De ce ai făcut asta, mamă?
Dacă aș putea, aș vrea să dispar în această clipă pentru că tocmai ce mama s-a dat la bărbatul pe care îl iubesc. Iubesc? Da, o fac, însă acest lucru ar putea să mi-l răpească definitiv. Sunt așa un egoist.
  - Asta nu mai contează, mi-a ignorat întrebarea printr-o fluturarea a degetelor mâinii stângi.
Joshua era șocat. Și eu aș fi fost dacă mi s-ar fi întâmplat același lucru.
  - Domnule samurai, vrei să ni te alături la micul-de-jun?
- Nu, este în regulă, vă mulțumesc, i-a răspuns formal. Trebuie să mă întorc la antrenamente.
  A dat să plece, însă înainte de a face asta s-a aplecat spre mine.
  - Ai grijă de tine, Jeonghan!
Fără nicio formulă de adresare, lucru care mi-a făcut întreg trupul să se frământe. El ar trebui să aibă grijă, nu eu. Am făcut o plecăciune în fața mamei mele.
  - Mulțumesc pentru găzduire!
  - Ești bine venit oricând, doar să nu îi frângi inima lui Hannie a mea.
Mamă! Dacă privirile ar fi putut ucide, acum ar fi fost momentul perfect.
  - Nu am să o fac.
  Zâmbetul lui mi-a înlăturat toate temerile și fricile. Și-a ridicat mâna în semn de salut, silueta lui rămânând doar o umbră pe coridorul pustiu. "Fii gheișa mea." Oare ar fi cu putință să...?