Cele 5 elemente

Capitoul XVIII

     A trecut o săptămână de când Emilly a devenit parte din familie. O săptămână în care sincer m-am simțit minunat alături de ea. Chiar și când aceasta avea episoadele ei din când în când, tot am ținut la ea.

     — Emilly! Uite ce ți-am făcut, îi spun eu dându-i fetei o coroniță de flori albe, aceasta neavând vreo reacție. Emilly? îi rostesc eu numele.

     — Le auzi și tu vocile, nu-i așa? Te cheamă exact cum mă cheamă pe mine...

     — Despre ce vorbești? o-ntreb eu la care ea îmi pune degetul pe buze.

     — Shh...ascultă, îmi spuse ea mie eu neauzind nimic. Crezi că pianul ăla vorbește? mă-ntreabă ea pe mine arătând spre un spațiu gol, ceea ce înseamnă că un alt episod i-a început.

     — Emilly, nu e nici un pian acolo...

     — Ba da...îl aud cum vorbește cu mine, îmi spune numele. Aud voci Jhon, tu le auzi? Despre ce vorbeam? Am uitat. Și ce caut eu în camera asta?

     — Ai pierdut puțin contactul cu realitatea dar e în ordine, îi spun eu ei.

     Săraca fată, nici nu vreau să fiu în locul ei. Cred că și trauma cu mama ei moartă a afectat-o foarte mult pe plan psihic.

     — Ai grijă, mă atenționează ea. O să vină și vociile după tine, o să te ia de lângă mine...trebuie să închidem ferestrele, geamurile și ușiile.

     — Emilly, ferestrele și geamurile sunt același lucru, o corectez eu pe ea la care ea începe să zbiere și să țipe, tăvălindu-se pe jos plângând și făcând ca toate alea.

     După care fetița se ridică în picioare și începe să se comporte de parcă nimic nu s-a-ntâmplat. Deja m-am obișnuit cu episoadele ei, este ceva normal pentru noi acum.

     — Emilly, îți fac ceva să mănânci? o întreb eu pe fată aceasta dând din umeri zicând că nu îi e foame. Am înțeles...spun eu doar să tușesc de câteva ori.

     — Ești bine frățioare? mă-ntreabă fetița timp în care eu continui să-mi pun mâna la gură și să tușesc de parcă m-a apucat tuberculoza.

     — Da...spun eu tușind, nemaiputâmd să respir. Sunt...bine...continui eu să tușesc, telefonul din buzunarul meu începând să vibreze.

     Îmi scot telefonul din buzunar și îmi apare pe ecran o alarmă, cum că ar fi ziua de naștere a bunului meu prieten Nicholas:douăzeci și cinci august. La naiba, și eu m-am ocupat și am avut grijă de Emilly atâta timp încât am uitat de ziua prietenului meu. Defapt cred că mi-am petrecut ultimele săptămâni din vacanța de vară alături de ea. Mai sunt vreo cinci zile și se termină și vacanța de vară și începem școala; mă rog...Emilly stă acasă din cauza bolii ei psihice, aici trebuie să recunosc că este norocoasă.

     — Emilly, te las acasă cu Katerina. Bine?

     — Bine frățioare, dar unde te duci?

     — La ziua de naștere a unui prieten, îngenunchiez eu în fața ei. Fii cuminte, da? o sărut eu pe frunte la care ea dă din cap afirmativ. Oh...trebuia să te întreb dacă vrei să vii, uitasem.