Cele 5 elemente

Capitolul VII

     După ce m-am întors înnapoi să vorbesc cu prietenii mei despre lucruri normale, îl văd pe Nick cum o ține pe Emma de umeri. Expresia de pe fața lui arată puțină frică odată cu Lia, iar eu încerc să-mi dau seama de ce.

     — Nick?îl întreb eu puțin suspicios, ridicându-mi o sprânceană. Ce faci?

     — Nu-ntreba!zise acesta. Explic mai târziu când nu e lume în preajmă!

     — Nu o mai ține pe Emma așa de umeri, se simte incomfortabil fata!spuse Lyna într-un mod arțăgos.

     Nick îi dă drumul fetei blonde, care ca prin minune începe să plutească în timp ce zâmbește precum un copil.

     — Ține-o înnapoi! îi ordonă Lyna prietenului meu, la care acesta o ține iar de umeri.

     — Hotărăște-te odată! O țin sau îi dau drumul? întrebă el sarcastic la care roșcata își dă ochii peste cap.

     — Știi ce-am vrut să zic, îi răspunse Lyna.

     — Ce păcat...zise Emma. Îmi plăcea să plutesc.

     — Acum cum mai mergem acasă?întrebă Lia. Nick nu poate să o țină ca pe un balon! Deși ar fi o idee...

     — Idee! exclamă Lyna. Nick ține-o în stil mireasă până acasă la ea! îi dă ea ordine.

     — M-aș simți mai comfortabil dacă m-ai căra tu, Lyna. Spuse Emma puțin rozalie la față, cel mai probabil din cauza soarelui ce lucește pe cer deasupra noastră.

     — Dar Nicholas ce are?întreb eu puțin confuz.

     — Păi nu vreau să fiu ținută de un băiat, mă simt incomfortabil.

     — Ai auzit-o Nick, zise Lyna. Hai că te car eu Emma. Ai grijă să nu plutim amândouă.

     După ce Lyna o cară pe Emma în brațe pe drum, observ cum aceasta nu mai atinge pământul.

     — Nick, puțin ajutor?îl întreba fata cu ochii chihlimbar care mai are puțin și se ridică în aer cu Emma.

     — Pe care dintre voi? Pe tine sau pe Emma? a-ntrebat el.

     — Pe moartea, îi răspunse Lyna. Car-o pe fata asta că plutesc naibii aici, poate vezi cum zbor ca un balon cu aer cald.

     — Prieteni, spuse Lia ținându-se cu mâna de cap. Eu cred că plec acasă, nu mă simt prea bine. La care Lyna se uită suspicios la ea, încruntându-se puțin.Ne mai auzim dacă e!

     — Lia, vrei să te conduc eu acasă?o-ntreb eu.

     — Ah nu, nu, nu! Nu e nevoie, mă descurc și singură. Ne mai auzim!spuse ea după care pleacă.

     — Fata asta minte mult, realiză Lyna. Ascunde ea ceva, aflu eu ce ascunde!

     — Și eu simt asta, am impresia că nu trebuie să o las singură.