Cele 5 elemente

Capitolul XXVI

     Săptămânile au trecut și deja suntem pe douăzeci și cinci septembrie, pe scurt ziua Emmei, care s-a întors din vacanța ei neașteptată din Turcia special pentru a sărbători alături de noi. Deși ar trebuii să ne bucurăm, eu nu pot face asta, deoarece știu că timpul se scurge în mod accelerat și acea furtună este din ce în ce mai aproape.

    Nicholas se poartă la fel ca data trecută când am vorbit cu el, ceva e putred la mijloc. Oricât de afectat ar fi de faptul că Lyna a ales pe altcineva în locul lui, trebuia să-și revină până acum dar el tot se poartă de parcă nimic din jurul lui nu ar mai conta. Mereu când mă uit în ochii lui nu văd nici un fel de emoție având ochii ca ai unei păpuși, de parcă nimic nu ar mai conta pentru el. Oare Xanilia ar știi ceva?

     — Ceva sigur nu e în regulă, știu eu, se aude vocea mătușii mele din spatele meu.

     — Xanilia! Ce m-ai speriat, era să fac infarct. Ar trebui să-ți punem un clopoțel , așa poate știu și eu când apari în spatele meu.

     — Păi ce? Eu nu te-am anunțat de când am apărut? Pot să fac să apară sunete de clopoței dacă vrei, dar nu garantez că o să-ți placă deoarece eu mă plimb noaptea ca stafia, nu prea dorm.Dar trecând la lucruri mai serioase: ascultă aici, simt o aură întunecată puternică în jurul prietenului tău.

     — O aură întunecată?

     — Da, asta simt eu. Stai cu ochii în patru, cine știe ce se poate întâmpla? În fine, o să fiu și eu acolo dar mai pe ascuns. Cine se ia de nepotul și de familia mea trebuie să moară, neapărat.

     — Am înțeles, o să fiu la petrecerea Emmei, ar trebuii să fie și el acolo, îi spun eu la care femeia mă luă de obraz și mă sărută pe frunte.

     — Te iubesc foarte mult, să știi asta. Și nu uita, să-ți trăiești viața și să fi fericit. Lumea nu depinde de tine, nu trebuie să fi un erou la o vârstă așa fragedă.

     — Sigur mamă, îi spun eu mai mult ca o metaforă având în vedere cât de mult îi pasă de mine, dar o văd pe aceasta cu mâiniile la gură, ambii fiind șocați de tocmai ce îi spusesem.

      — Mi-ai zis mamă, încep să-i curgă ei lacrimi din ochi luându-mă instant în brațe începând să plângă. Nu am fost în viața mea, atât de fericită...

      — A fost mai mult la figurat, îți pasă și ai grijă de mine exact ca una. Acum scuze, dar trebuie să merg la petrecerea Emmei, nu vreau să întârzii. În plus, trebuie să stau cu ochii pe Nicholas. Ai grijă de tine, te iubesc! îi spun eu coborând pe scăriile de lemn care încep să scârțâie sub picioarele mele.

     — Și eu te iubesc, zise Xanilia mai mult pentru ea crezând că nu o aud.

     Odată ajuns la vila Emmei, sunt total surprins de: baloanele multicolorate legate de sol cu panglici, mesele care sunt aranjate cu fețe de masă pastelate alături de fel și fel de platouri, în centru văzându-se un tort de vanilie cu patru etaje în vârf având optsprezece lumânări roz aprins.

     — Jhon! veni Emma spre mine luându-mă în brațe atât de tare încât încep să-mi pocnească coastele. Sunt așa fericită că ai ajuns la majoratul meu! exclamă ea în timp ce eu rămân fără aer.