Pe cerul nostru

capitolul douăzeci și șapte

         Tammy îmi zâmbește de pe partea cealaltă a mesei în timp ospătarul ne pune mâncarea în față. Imediat ce am aterizat în Londra, Tammy mă aștepta în fața aeroportului, rezemat de mașina lui. M-a dus acasă, unde am rămas câteva ore, ca mai apoi să îmi spună că merge la el pentru a se pregăti pentru întâlnirea noastră. Nu uitasem de întâlnire, însă credeam că poate a uitat el având în vedere că nu mai spusese nimic în legătura cu ea. Înainte să plece a menționat că mergem la restaurantul lui preferat din centrul orașului și atunci am realizat că nu am nici cea mai vagă idee de ce aș putea purta.

Nici nu contează prea mult pentru că nimeni în afară de Tammy și ospătarul nu îmi văd rochia roșie, lungă și cu umerii goi pentru că Tammy a uitat să menționeze faptul că restaurantul lui preferat este în seara asta doar al lui. Kim Morreno, proprietara restaurantului, este o prietenă de a lui mai veche și a fost de acord să îi ofere lui restaurantul în seara asta. Așadar, suntem doar noi doi în locul ăsta imens și Tammy nu se oprește din a mă privi de parcă aș fi cel mai frumos lucru de pe pământ.

— Nu pot să cred că ai închiriat locul ăsta pentru întâlnirea noastră, spun pentru a treia oară în seara asta înainte de a-mi privi mâncarea din față, somon afumat și salată.

— Nu este doar o întâlnire și fac lucruri ca acesta pentru persoanele la care țin, Mel, spune, privindu-mă fix în ochii, apoi își coboară privirea asupra farfuriei, care are aceeași încărcătură pentru că a spus că e specialitatea lor.

Mi se pare uimitor că cineva a făcut asta pentru mine. Nu credeam că cineva poate face asta și niciodată nu m-am gândit cum ar fi dacă cineva ar face asta pentru mine. Însă Tammy a închiriat locul ăsta pentru o întâlnire și a mai spus că ține la mine. Inima mea bate cu putere acum în piept și sper să nu o audă și el. Sunt emoționată pentru că nu în fiecare zi cineva te scoate la o întâlnire într-un restaurant doar pentru voi.

Nu mai spun nimic, ci încep să mănânc. Liniștea domnește peste noi în timp ce mâncăm, dar nu este apăsătoare sau incomodă, ci este ca o continuare a ceea ce facem. De câte ori îmi ridic privirea din farfurie o întâlnesc pe a lui și de fiecare dată primesc un zâmbet caracteristic lui, care îmi face interiorul să se topească și să mă întreb ce am făcut să ajung în acest moment.

— Cum ți s-a părut? întrebarea lui Tammy vine după ce ospătarul ne-a luat farfuriile goale.

— Bun, chiar foarte bun, mărturisesc și îmi las palma peste a lui Tammy, ce este întinsă peste masă, spre mine.

— Lui Kim îi place peștele și încă de când eram mici își dorea un restaurant cu specific marin. Cu timpul, a reușit și acum are restaurantul ei cu specific marin și nu este singurul restaurant. Nu este un restaurant doar cu specific marin, are tot ce îți poți dori și excelează la fiecare capitol. Kim a fost o perfecționistă de mică, chicotește probabil amintindu-și de copilăria lor.

— De cât timp vă cunoașteți? întreb și cred că sunt foarte buni prieteni având în vedere că închide restaurantul pentru el.

— De când eram mici, cred că aveam cinci ani când s-a mutat pe strada noastră și de atunci suntem cei mai buni prieteni. Au fost momente în care nu ne-am vorbit, dar erau doar mici certuri de copii. Când eu am venit în Londra pentru a face școală de aviație, a venit și ea cu mine pentru a începe cursul de gătit. Eu am ajuns pilot, iar ea deține un lanț de restaurante renumit. Eu zic că am reușit amândoi, îmi povestește și văd cum fața i se luminează când vorbește despre ea și oricât m-aș abține nu pot să nu mă întreb dacă a fost ceva între ei.

— Nu vreau să insinuez ceva, dar ați fost împreună?

— Nu, nici pe aproape. Când am început să ies cu Daya, legăturile mele cu Kim s-au răcit. Am rămas prieteni, vorbeam, dar eram mult prea absorbit de Daya. Kim a rămas lângă mine și îmi amintesc că de foarte multe ori m-a atenționat în legătură cu Daya și fratele mele, dar niciodată nu am crezut, cel puțin până în momentul în care a trebuit să cred. A rămas lângă mine și după ce m-am despărțit de Daya, deci pot spune că a fost lângă mine în cele mai grele momente. Dar niciodată nu m-am gândit la o relație cu ea, când vorbește de Daya văd durere în ochii lui și deși a trecut ceva de atunci, sunt singură că încă este un punct sensibil.

— Mă bucur că a fost lângă tine după despărțirea de Daya pentru că din vorbele tale este o femeie de treabă, declar și zâmbesc. Acum, să nu mai vorbim despre trecut și să ne bucurăm de prezent, zâmbesc îngâmfat spre el.

— Da, ai dreptate. Desert? întreabă și când aprob ridică mâna pentru a face ospătarul atent și comandă desertul pentru amândoi, mușuroi de ciocolată.

În câteva minute, ospătarul aduce desertul și mărturisesc că atunci când văd toată ciocolata aia în fața mea aproape că încep să chicotesc ca un copil care a primit jucăria dorită. Iubesc ciocolata și poate că o iubesc prea mult, chiar dacă nu îmi face bine deloc.

— Știam că o să îți placă, îl aud și când îmi ridic privirea îl găsesc din nou privindu-mă. Aștept momentul în care te vei uita așa la mine, adaugă jucăuș, luând o gură din desertul lui.

— Și cum mă uit mai exact? întreb, deși știu cum o fac. Mă uit la prăjitura asta de parcă este totul pentru mine.

— Așa, întinde palma spre mine, de parcă urmează să arunci rochia aia de pe tine dacă ți-o cere, râde.

— Nu e așa, mă apăr, dar Tammy nici nu mă bagă în seamă pentru că știe că așa e.

Am mai spus că îmi place ciocolata? O iubesc și aș face orice pentru ea dacă ar putea să îmi ceară ceva. Nu ne mai contrazicem pe această temă pentru că nu vom ajunge nicăieri și ne terminăm desertul în liniște.

— Mergem? întreabă după câteva minute bune de stat și vorbit despre tot felul de nimicuri, dar care au făcut ca totul să fie perfect.

— Da, mergem, zâmbesc și ne ridicăm de la masă.

Tammy salută ospătarul în drumul spre ieșire, iar eu doar îi zâmbesc. Seara asta a fost perfectă și nici nu credeam că pot cataloga o întâlnire perfectă. În seara asta, Tammy rămâne la mine, iar mâine mă duce la aeroport pentru ultimul meu zbor pe luna aceasta și ultimul zbor fără el. Urcăm în mașina lui și pornim spre apartamentul meu, încheind astfel o seară frumoasă.

— Mulțumesc pentru seara asta, spun peste muzica de la radio.

Tammy își întoarce capul dinspre șosea și se uită la mine, punându-și palma peste a mea pe piciorul meu.

— Mă bucur că te-ai simțit bine, răspunde când oprește mașina la culoarea roșie a semaforului și se apleacă peste cutia de viteze spre mine. Palma lui urcă pe obrazul meu și mă conduce spre el, pentru a-l întâlni la jumătatea drumului, acolo unde buzele noastre se contopesc într-un sărut mistuitor, care mă topește cu totul. Iubesc să fiu sărutată de Tammy.