Tammy și Melione nu se cunosc, deși sunt angajați la aceeași companie aeriană cu un program aproximativ asemănător. Asta până când cursa V756 Londra-Havana îi aduce împreună. El, pilotul, și ea, însoțitoarea de zbor, își oferă timpul unul altuia pe...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Iubito.
E sigurul lucru pe care îl aud, pe care îl înțeleg, pe care vreau să îl spun. Totuși, nu spun nimic. Mă uit la el și apoi la ea, de parcă toate cuvintele pe care le știam sunt șterse. O ajut să îl ridice, să descuie ușa și să îl așeze pe canapea. O ajut pentru că nu știu ce altceva pot face. Pot pleca, însă ceva mă ține pe loc pentru a lăsa-o să explice. Chiar dacă nu vreau să recunosc, vreau ca ea să explice de ce e un tip beat în fața apartamentului ei. Vreau să aibă o explicație. Sper.
Tipul adoarme rapid și nu pot decât să mă bucur pentru că îmi doresc să vorbesc cu ea. Să îmi vorbească. Îmi e greu să cred că e așa, că îl înșală, că e împreună cu el când mie îmi spunea că și noi putem fi împreună. Nu după ce și-a petrecut noaptea la mine și a analizat situația pe toate părțile. Să rămână în camera mea sau în camera oaspeților. Nu vreau să cred asta. Sau aș putea, dar aș fi apreciat să îmi spună de la început că sunt amantul. Aș fi înțeles cum stau lucrurile. Aș fi acceptat, e minunată și nici nu m-aș fi plâns. Însă voiam să îmi spună. Să nu fiu lăsat pe dinafară. Voiam să știu.
Pornește fără să spună ceva spre bucătărie, iar eu o urmez. O urmez ca un cățeluș plângăcios și nu am nicio problemă cu asta. Când i-am spus că atunci când îmi place de cineva și nu mai acord atenție altcuiva, vorbeam serios. Sunt atent la ea și o las să explice pentru că îmi place de ea și vreau să o ascult.
— Nu e ceea ce pare, spune imediat ce se întoarce spre mine. Pot explica, adaugă.
O privesc, analizând fiecare gest pe care îl face, fiecare privire. Vreau să îmi dau seama dacă minte sau nu, însă acest moment este unul dintre acelea în care nu pot citi persoana care urmează să îmi vorbească. Așadar, rămân în ușa bucătăriei, făcându-i semn să vorbească.
Poate că ăsta e adevărul. Era prea frumos totul că să fie adevărat, iar eu știu că ce e frumos nu e mereu adevărat. Cel puțin așa s-a întâmplat până acum. Daya m-a înșelat cu fratele meu, fratele meu m-a trădat, m-am îndepărtat de familia mea, iar bunicul meu a murit. Singurul lucru din viața mea care a rămas neschimbat a fost munca mea, visul meu. Apoi am întâlnit-o pe Melione și m-am gândit că poate asta este șansa mea, a doua mea șansă la fericire. Acum, sunt în impas din nou.
— Nu e iubitul meu, spune direct și eu las o cantitate uriașă de aer să îmi părăsească pieptul. A fost, este fostul meu iubit. Nu așa am vrut să afli această poveste, însă nu am putut evita acest moment acum. Îmi pare rău, spune.
Pot înțelege, însă nu pot înțelege ce caută el aici și de ce ea nu e surprinsă, ci îngrijorată și panicată.
— Ce face aici, beat? vocea mea e răgușită și mă doare gâtul când vorbesc, dar nu asta este problema aici.
Mă privește, se așază pe un scaun și apoi vorbește:
— Vine mereu aici în starea asta. Alcoolul este motivul pentru care ne-am despărțit, iar el știe asta. Însă de fiecare dată când se îmbată vine la mine. A fost iubirea aia pe care crezi că o vei avea toată viața, când începi să îți faci planuri. La mine, s-a terminat destul de urât. El a devenit dependent de alcool și asta m-a făcut să îl părăsesc. Am încercat să îl ajut, și acum o fac, dar nu vrea ajutor din partea nimănui, explică și cumva încep să înțeleg. Dar și dacă nu aș recunoaște, există o întrebare care mă macină.
— Îl iubești? întreb și îmi e frică de acest răspuns.
Dacă încă îl mai iubește, mă voi ridica și voi pleca. Nu voi rămâne cu ea când știu că inima ei e la altcineva. Să fiu cu ea, iar ea să fie doar fizic cu mine. În niciun caz. Sunt egoist și vreau ca toată atenția ei să fie la mine, nu doar jumătate.
— Nu, răspunsul ei este hotărât și sincer.
Respir ușurat. Sunt mai ușor ca o pană.
— Îmi pare rău că nu ți-am spus, dar n-am știut cum. În dimineața asta, când m-a sunat vecina mea și mi-a zis că e aici, am știut că trebuie să merg acasă. Știam că nu e perfect să fi aruncat în situație fără să știi.
— Acum știu, spun și mă îndrept spre ea.
Nu am cum să fiu supărat din cauza asta pe ea sau să plec de aici. Îmi pun o mână pe obrazul ei, aplecându-mă și sărutând-o pe frunte. E totul atât de ușor cu ea. E ușor să vorbesc, să stau lângă ea, să râd, să mă relaxez, să nu vorbesc. E ușor să fiu în preajma ei mereu. Capul ei se ridică spre mine, iar ochii ei se oglindesc în ai mei. Buzele mele le găsesc pe ale ei și pornesc un sărut simplu, pasional.
Îmi place să o sărut. E atât de ușor să o sărut, să o ating, să o am în brațe. E ciudat, dar parcă știe ce să facă în fiecare situație, să anticipeze totul de parcă ne-am cunoaște de o grămadă de timp, de parcă corpurile noastre s-ar știi. Îmi las palma să coboare pe gâtul ei și să adâncesc sărutul. Cu fiecare sărut pe care îl avem, vreau din ce în ce mai mult din ea. Se ridică încet, ajungând mai aproape de mine. Limba mea o caută pe a ei și când se unesc încep un joc al dominației.
Am cedat ușor de data asta, însă nu aș vrea să pierd ce avem acum din cauza unui lucru minor ca acesta. Sunt prieteni, iar eu nu voi începe să fiu deranjat de fiecare figură masculină din jurul ei. Aș mai avea întrebări despre ea, dar nu acum este momentul potrivit. Mai mult aș vrea acum să o așez pe blatul ăsta, decât să o iau la întrebări. Totuși, nu fac asta. Mă desprind de ea și o privesc în ochi.
— Având în vedere că nu am apucat să luam micul dejun, încep și rânjesc. Ce ai zice dacă am pregăti ceva împreună, propun.
Aș vrea mai mult să o văd pe ea gătind în cât mai puține haine, dar asta este doar o fantezie. Pentru moment, să gătim împreună sună minunat.
Îmi aduc aminte că și Daya era perfectă la început și că totul părerea perfect. Dar acest perfect a devenit imperfect. Relația mea eșuată, moartea bunicului meu și simpla idee că nimic din ceea ce mi-am propus când eram adolescent nu s-a îndeplinit, m-au adus în acest moment când îi ofer femeii de care îmi place doar acest prezent pe care îl pot controla. Nu îmi mai fac planuri, las totul să curgă așa cum o fi. Mă bucur de tot ce primesc, mă bucur de viața mea și dacă Mel va rămâne în viața mea pentru totdeauna nu voi refuza.
— Sună perfect, spune, mergând spre frigider. Omletă cu bacon? întrebă. Nu garantez că va fi la fel de bună, chicotește.
Aprob. Nu contează oricum ce mâncăm, atâta timp cât ea e în preajmă. Nu știu de ce nu am văzut-o până acum. Până să avem zborul ăla, nu o mai văzusem sau cel puțin nu îi acordasem atenție. Știu că am mai zburat împreună, însă nu mă gândeam la ea. Totuși, acum o fac și îmi pare rău că am irosit atâta timp. Mi-ar fi plăcut să o fi cunoscut cu mult înaintea Dayei. Acum, aș fi fost complet al ei, i-aș fi oferit viitorul pe care îl merită. Însă, nu mă pot gândi la viitor când mă aștept să fiu lovit în plin în fiecare moment.
Mă așez pe scaun, deși am zis că o ajut, însă este mult mai bine să o privesc. Este atât de frumoasă cu părul ei negru și lung. Ochii ei mari sunt focusați pe ceea ce face, iar buzele îi sunt strânse într-o linie. Este o femeie atrăgătoare din orice punct de vedere, iar asta poate spune orice bărbat nu doar eu care sunt atras de ea.
O privescgătind și mă las trans de gânduri. Mă gândesc cum ar fi să mă trezesc infiecare dimineață cu ea prin bucătăria mea, cu ea în brațele mele. Cum ar fi săîmpărțim lucrurile, o casă, un pat? Mă gândesc la un viitor alături de ea, iareu nu fac asta de obicei.
