Tammy și Melione nu se cunosc, deși sunt angajați la aceeași companie aeriană cu un program aproximativ asemănător. Asta până când cursa V756 Londra-Havana îi aduce împreună. El, pilotul, și ea, însoțitoarea de zbor, își oferă timpul unul altuia pe...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Când vreau să evadez, să uit de tot, să fiu liberă îmi doresc să fiu o pasăre. Să zbor departe. Să mă înalț spre cer, spre marea de albastru și să dispar fără urmă. Să mă îndepărtez de tot, să fiu liberă în imensitatea cerului. Să mă las înghițită de nori, de libertate, de singurătate. Îmi doresc să fiu acolo sus, privind spre pământ și simțindu-mă puternică, invincibilă. Sunt doar două secunde care fac diferența, două secunde până îmi dau seama că e imposibil să fiu o pasăre, că e imposibil ca realitatea să se schimbe. Însă mereu există acest gând în capul meu, mereu am această dorință și, uneori, reușesc să o văd îndeplinindu-se.
Acele momente când visul meu devine realitate, într-un fel sau altul, sunt secundele, minutele și orele în care sunt la muncă, pentru că jobul a devenit visul meu. Zbor în fiecare zi, bucurându-mă de fiecare fracțiune de secundă pe care o petrec în aer, de fiecare aterizare și decolare, de fiecare motor de avion, de fiecare aeroport, de fiecare destinație. Să fiu o stewardesă într-o companie aeriană mare e superb. Să fii stewardesă și să ai toate drumurile în fața deschise, să vezi în fiecare zi un nou loc, noi oameni, noi întâmplări. Îmi îndeplinesc dorințe și lucrez într-un 'birou' uimitor. Nu totul la a fi însoțitor de bord e așa frumos precum pare, dar nimic nu e perfect și orice job ai alege mereu va exista o parte urâtă. De exemplu, pasagerii nervoși aș spune.
— Știu că ne grăbim, dar mergi un pic, un pic mai încet. Simt cum îmi cad picioarele, Mel.
Ashley, prietena mea cea mai bună și colega mea pentru zborul de astăzi, aleargă după mine prin tot aeroportul acesta înfiorător de aglomerat, pe care trebuie să îl traversăm. Nu este o problemă mersul printre călători pentru uniformele noastre sunt vizibile și impunătoare. Nu spun că toată lumea se dă din calea noastră, dar nu se întâmplă prea des să fim blocați într-un loc, în aeroport. Vocea mecanizată anunță zborul nostru, îndrumând pasagerii spre poarta corespunzătoare.
— Mai avem puțin, puțin de tot, arunc cuvintele peste umăr, văzând-o scurt cum își aranjează părul în mers. E impecabilă și fără să se mai aranjeze, dar nu crede asta când îi spun. Până la urmă, nicio femeie nu va crede când i se spune că e frumoasă, până nu va simți ea că este frumoasă. Așa suntem noi, nu credem până nu simțim.
Trecem de poarta de acces și ne alăturăm echipajului, care se îndreaptă spre aeronavă. Căpitanul Smith și copilotul Daveson sunt în fruntea echipajului. Par puțin cam încordați, însă așa suntem toți. Avem un zbor de 13 ore, iar pentru asta nervii noștri sunt întinși la maximum pentru că vrem ca totul să fie perfect. Nu contează cât de lung e zborul deoarece indiferent de durata lui, procedurile sunt aceleași, riscurile sunt aceleași.
Urcăm la bordul 'biroului' nostru și pregătim ultimele amănunte înainte de îmbarcarea pasagerilor. Treaba asta este foarte importantă, iar noi trebuie să fim foarte atenți pentru că sunt viețile pasagerilor și ale noastre în joc. Zborul de astăzi este spre Havana, Cuba. Este a doua oară când zbor pe ruta asta și sunt foarte emoționată și nerăbdătoare, pentru că prima dată nu a fost atât de frumos pe cât aș fi vrut deoarece nu am vizitat prea multe.
