Eu sunt Sam

Capitol bonus 1

             Bunăăă! Știu că am spus că voi posta acest capitol atunci când se vor aduna 1k ⭐️, dar fiind ziua îndrăgostiților, am zis să vă fac o surpriză. Mie una îmi era dor de Sam și Nate.

              — Chris! Chris, ești acasă? încep să urlu când intru în casa fratelui meu.

              Sunt nervoasă, iar Ryan plânge de jumătate de oră fără oprire. Nathan este din nou plecat din oraș, și deja nu mai suport. Este mai mult plecat decât acasă. Credeam că odată cu venirea pe lume a fiului nostru, va încerca să-și elibereze programul pentru a petrece mai mult timp cu noi, nu să se aglomereze din ce în ce mai tare.

               Iar atunci când ajunge acasă, este distant și obosit. Nu vreau să mă gândesc la ce este mai rău, dar trebuie să recunosc că de când a început din nou să cânte sunt al naibii de geloasă. Nate nu mai este la prima tinerețe, dar arată în continuare la fel de bine. Poate chiar mai bine. Aș vrea să știu ce se petrece cu el, aș vrea să vorbească cu mine, nu să mă evite.

               Am nevoie de ajutorul lui Chris!

               — Sam, ce s-a întâmplat? mă întreabă Sara ieșind din bucătărie. Micuțule, de ce plângi? se apropie de noi și îl ia pe Ryan în brațele ei, iar acesta se oprește instantaneu din plâns. Haide, Karla și Kayan se vor bucura să te vadă, îi spune micuțului meu. Chris e în birou, mă anunță și îmi face cu ochiul.

                Sara este un fel de vrăjitoare în ceea ce privește copiii. Nu am văzut pe nimeni care să poată liniști atât de repede un copil. Ryan este un năzdrăvan. A luat tot ce e mai rău de la mine și de la Nate. Abia are doi ani, dar are un caracter de om mare.

— Chris, trebuie să mă ajuți, spun imediat cum intru în biroul fratelui meu.

— Sam, ești bine? mă întreabă îngrijorat făcându-mi semn cu mâna să mă așez pe scaunul din fața lui.

— Cred că Nathan are pe altcineva, arunc eu bomba care mă macină de ceva timp încoace. E plecat din ce în ce mai des, iar când e acasă pare că mereu ascunde ceva de mine, completez. Iar tu o să mă ajuți să aflu ce, îi spun pe un ton hotărât.

— Și cum propui să fac asta? mă întreabă frecându-și tâmplele cu degetele.

— O să mă ajuți să-i aflu parolele. Vreau să văd ce îmi ascunde.

— Samantha, nu îmi cere asta. Știi bine că nu mai fac așa ceva, și în plus, Nate este prietenul meu, nu i-aș face asta.

— Iar eu sunt sora ta, Chris. Sau asta nu mai contează acum, că ai propria ta familie? îl întreb răutăcioasă.

— Sam, ăsta se numește șantaj emoțional. Și răspunsul meu este tot nu. Dacă ai îndoieli, întreabă-l. Vorbește cu el, s-ar putea să te înșeli.

— Sau mă poate minți.

— Samantha...

— Peștișorul de aur, Chris. Sau ai uitat?

— Nu, dar speram ca tu să fi uitat. Chestia aia nu avea și un termen de valabilitate? mă întreabă amuzat.

— Nici gând. Acum, asta e dorința mea. Vreau să văd ce îmi ascunde Nathan.

Chris oftează învins, pentru că știe că nu are nicio șansă să mă mai refuze acum. Promisiunile sunt sacre în grupul nostru. Își deschide laptopul, apasă frenetic pe câteva taste, oftează, ia o foaie de hârtie și un creion pe care notează ceva, apoi oftează iar și îmi întinde bucata de hârtie.