Eu sunt Sam

22. Ce am făcut?!

Un rânjet imens i se așterne pe față in timp ce închide ușa la loc și ma privește de parcă tocmai ar fi câștigat cine știe ce premiu.

— Acum, crezi că putem fi sinceri unul cu celălalt măcar pentru câteva minute? mă intreabă in timp ce se apropie de mine cu pași mici.

Nu știu ce aș putea să îi spun. Adică, nu e că nu aș vrea să fiu sinceră cu el, doar că nu știu dacă m-ar ințelege. Probabil ar fugi mâncând pământul dacă aș fi complet sinceră. Până la urmă, cine ar vrea lângă el pe cineva cu inima defectă? Pe cineva care nu crede in iubire? El mă face să cred ca își dorește ceva serios, dar eu nu îi pot oferi asta.

Nu pot să am încredere că nu va pleca cu prima femeie mai frumoasă decât mine. Dar aș vrea, aș vrea atât de mult să îl las aproape...și totuși, ce am de pierdut dacă încerc? Da, poate că va trebui să îmi adun din nou cioburile sufletului cu fărașul, dar nu e ca și cum nu am mai făcut asta deja de două ori. Și uite că am supraviețuit.

Așa că trag adânc aer în piept și îmi fac curaj să încep să vorbesc.

— Bine, Nate, e tot ce reușesc sa spun.

— Bine...bine? Adică bine? mă întreabă el cu un zâmbet jucăuș pe chip.

— Bine, adică putem fi sinceri pentru câteva minute, îi raspund tăios. Nu am de gând să mă înmoi atât de ușor.

— Ah...da...la asta mă gândeam și eu, îmi vorbește puțin trist. Dar nu o vom face aici, așa că haide, să mergem!

— De ce? Ce are locul ăsta? Eu mă simt bine aici, multumesc. Și în plus, mă așteaptă și prietenii mei, așa că nu am foarte mult timp la dispoziție. Ai spus câteva minute, îi reamintesc eu.

— Prietenii tăi au plecat, Sam. Clubul se va închide curand, așa că oricum trebuie să plecăm de aici. Acum, fă și tu o dată ca mine, și haide să plecăm de aici. Dacă nu mergi de bunăvoie, îți jur că te iau pe sus, și nu cred că vei fi prea încantată să ieși de aici cu fundul în sus, spune și așteaptă o reacție din partea mea.

Tot ce fac este să îmi dau ochii peste cap, oftez, îmi iau geanta și ies din vestiar, cu un Nathan extrem de zâmbareț in spatele meu. Ajungem în parcare, iar eu mă îndrept spre mașina mea.

— Să nici nu te gândești, îl aud pe șaten în urma mea, apoi mă apucă de încheietura mâinii pentru a mă opri in loc. Mergem cu mașina mea,completează el, nu am de gând să te las să fugi iar.

Acestea fiind spuse, mă ridică în brațe, mă duce la mașina lui, ignorând toate protestele mele, mă așează pe scaunul din dreapta, îmi pune centura de siguranță, apoi inconjoară rapid mașina ocupând scaunul șoferului.

— Unde mergem? îl întreb când văd că pornește mașina. Nu imi pot lasa mașina aici, oprește! Și oricum, am fost de acord să vorbim, nu să merg cu tine undeva. Nici nu te cunosc! spun eu revoltată.

— Tocmai asta este și ideea, răspunde el zâmbind.

— Ce idee?! Ce ai vrea să înțeleg din răspunsul ăsta? Oprește mașina!

— Sam, nu am de gând să opresc mașina asta până când nu voi fi sigur că nu ai de gând să fugi. Suntem aici să ne cunoaștem. Acum, încetează să te mai porți ca o amazoană războinică, și oferă-mi un gram din încrederea ta și măcar o mică parte din adevărata Sam. Asta dacă vrei să ajungi acasă în seara asta, completează pe un ton amuzat.

— Știi că asta este destul de aproape de definiția unei răpiri, nu? îl intreb si incep sa râd.

El mă acompaniază, iar eu aș vrea să pot înregistra acest sunet, si să îl folosesc ca și ton de apel la telefon. Atât de frumos râde!