Eu sunt Sam

15. Nu renunța...

— Ei bine, Aaron este un barbat puternic. Si a avut noroc. Daca batranul acela ar mai fi intarziat chiar si zece minute, nu am fi avut cum sa il salvam. Are rani grave pe toata suprafata corpului, dar si la nivelul capului, si a fost injunghiat de trei ori in abdomen. A pierdut mult sange. Starea lui este stabila acum, insa se poate schimba oricand. Voi face tot ce pot pentru el, va promit!

Doctorul a mai spus ceva, dar eu nu il mai aud. Nu pot sa ma opresc din plans, si incerc sa procesez ceea ce tocmai am auzit. Aaron a fost la un pas sa moara. Mi se cutremura tot corpul la acest gand, asa ca incerc sa il alung, incurajandu-ma singura ca totul va fi bine.

— Putem sa il vedem? intreaba Ben dupa cateva momente de liniste.

— Doarme acum, si ar fi bine sa ramana asa, dar daca imi promiteti ca veti face liniste, banuiesc ca puteti intra cinci minute.

Nu am asteptat sa termine, ca deja suntem toti trei inghesuiti pe usa de la intrare. Aratam ca intr-un film cu prosti, dar nu ne pasa. Intram in salon si ne oprim brusc toti trei. Aaron este intins pe pat, si este bandajat aproape in totalitate. Are o masca de oxigen pe fata, si niste cabluri conectate de el. Pielea lui neagra este acum albicioasa, iar fata sa contuzionata pare linistita.

Nu indraznim sa il atingem, pentru a nu il trezi, ci doar stam toti trei in jurul patului si il privim pe prietenul nostru cu lacrimi in ochi. Este atat de dureros sa vezi pe cineva atat de drag cum zace pe un pat de spital. Ma intreb cine i-a facut asta si de ce. Desigur, datorita luptelor la care participa, erau multi cei care nu il priveau cu ochi prea buni. Insa toate luptele au fost castigate corect, iar aici cu siguranta a fost mana unui grup de barbati, unul singur nu ar fi avut nicio sansa in fata lui Aaron, nici macar doi nu ar fi avut.

Domnul doctor intra in salon dupa cateva minute, si ne face semn sa parasim incaperea. Ne intoarcem in sala de asteptare, si ne prabusim pe cate un scaun.

— Trebuie sa aflam cine a facut asta! spune Ben dupa cateva minute.

— Da, dar cum? Din cate am inteles de la domnul doctor, este posibil sa nici nu isi aminteasca ce s-a intamplat, cand se va trezi. Cred ca ar trebui sa lasam asta pe mana politiei, raspund eu infranta.

—Pe naiba o sa las asta pe mana politiei! rabufneste Chris. Pana afla politia ce s-a intamplat, brutele alea sunt in libertate, iar eu nu o sa permit asta! O sa aflu cine mi-a nenorocit prietenul, orice ar presupune asta! Chris se ridica nervos de pe scaun si iese din sala de asteptare.

Daca nu l-as cunoaste, m-as duce dupa el si as incerca sa il calmez. Dar stiu ca atunci cand are astfel de episoade, este cel mai bine sa fie singur. Nu este violent, dar are tendinta sa raneasca prin cuvinte. Se pare ca si Ben a cunoscut aceasta fata a fratelui meu, pentru ca nici el nu se clinteste de pe scaun.

   Imi dau seama ca maine ar trebui sa va vad cu Nate si Ken pentru a le arata ce am mai lucrat, asa ca pun mana pe telefon pentru a-i anunta ca va trebui sa amanam intalnirea. Observ ca nu am numarul lui Ken, asa ca ii scriu lui Nate un mesaj.

   " Imi pare rau, dar va trebui sa reprogramam intalnirea de maine. Din motive personale, nu pot ajunge. Sam."

   Nu dureaza mult pana cand tonul de mesaj al telefonului ma anunta ca am primit un raspuns.

   "Esti bine? Pot face ceva pentru tine?"

  Ma decid sa ii raspund, asa ca tastez inapoi:

   " Decat daca ai vreo bagheta magica , altfel nu ma poti ajuta. Dar sunt bine."

   Blochez telefonul si il bag inapoi in buzunar, considerand conversatia incheiata. Dupa cateva minute, il vad si pe Ben cum tasteaza ceva pe telefon,  semn ca si el trimite un sms. Nu il bag in seama, ci imi inchid ochii , sperand sa adorm macar cateva minute, pentru ca toata noaptea am stat de paza in sala de asteptare.

   Il visez pe Aaron, si ma trezesc plangand. Ma uit la ceas si constat ca nu am dormit mai mult de jumatate de ora.

   — Ben, ma duc pana la baie si sa iau o cafea. Vrei ceva?

   — Nu, sunt bine,multumesc, imi raspunde acesta cu o voce trista. Christian inca nu s-a intors, asa ca pornesc spre baie.

   Dupa ce m-am spalat pe fata, m-am oprit la tonomatul de cafea , si cand lichidul fierbinte este gata, ma intorc inapoi in sala de asteptare. Ma blochez la intrare cand observ ca Ben nu mai este singur. Si nu, nu este Chris.

   — Nathan, ce cauti aici? il intreb eu pe barbatul care ma priveste ingrijorat.

   — Samantha...sopteste acesta si se apropie de mine, apoi ma trage intr-o imbratisare calduroasa. De data asta, numele meu a sunat atat de bine... Imi pare rau pentru prietenul tau, continua el, dar trebuie sa fii puternica. Uita-te la tine, spune si ma indeparteaza putin de el tinandu-si mainile pe umerii mei, de cand nu ai mai mancat?

   Ma incrunt usor cand isi termina discursul, dar imediat un mic zambet se instaleaza in coltul gurii.

   — Ce e cu tine aici? il intreb din nou, de data asta pe un ton putin mai calm.

   — Am venit pentru niste analize, si l-am recunoscut pe iubitul tau aici. Chiar, Ben. Hmm, pai si in fata iubitului meu tu ma imbratisezi asa?! Am vrut sa il intreb, dar in schimb m-am retras brusc din bratele lui si m-am asezat langa Ben care m-a cuprins imediat in brate si m-a sarutat pe frunte.

   — Gargarita, eu trebuie sa merg pana la baie. E in regula daca ramai putin singura? ma intreaba Ben incet.

   — Sigur, te astept chiar aici,ii spun si il sarut pe obraz, apoi el se ridica si paraseste sala de asteptare.

   — Gargarita...? ma intreaba Nate amuzat dupa ce ramanem singuri.

   — Habar n-am de unde le scoate, ii recunosc si ii zambesc inapoi timid.

   — Samantha, trebuie sa mananci ceva. Este o cafenea in apropiere, si au si cate ceva de mancare. Mergem, mancam ceva, si ii luam si lui Ben ceva la pachet.

   — Stai sa inteleg. Adica tu vrei sa il las pe iubitul meu singur aici, sa il pazeasca pe prietenul nostru care zace pe un pat de spital, ca sa merg sa mananc cu tine?! il intreb eu cu o voce calma, dar hotarata.

    — Pai, ma gandesc ca unul dintre voi ar trebui sa ramana aici, si sincer ar fi dubios sa il invit pe iubitul tau sa manacam impreuna, nu crezi? el isi pastreaza amuzamentul in glas, iar eu simt cum imi fierbe sangele in mine.

   — Ba da. Ar fi dubios. La fel cum este si sa ma inviti pe mine, si sa crezi ca as accepta, stiind ca am un iubit! Acum te rog sa gandesti mai putin si sa pleci, vreau sa raman singura, ii mai spun eu, apoi inchid ochii pentru a il ignora complet.

   Aud pasi indepartandu-se de mine, si imi dau seama ca a plecat. Ok, poate ca am fost cam dura, dar pe bune acum, cine se crede?! Stiam ca este arogant, dar chiar sa nu tina cont de Ben? Din cate stie el, avem o relatie si suntem fericiti impreuna, deci care este problema lui? Da, ma simt diferit cand este langa mine, dar nu voi fi una din femeile alea care se topesc numai cand il vad.

   Dupa ce domnul doctor ne-a anuntat ca starea lui Aaron nu se va schimba prea curand, am ales sa mergem pe rand pana acasa pentru a face un dus si a ne schimba. Dupa lungi discutii, Ben a plecat primul.
Eu sunt in continuare in sala de asteptare, singura, si intinsa pe doua scaune, intr-o pozitie oarecum confortabila, in conditiile date. Cand sunt aproape sa adorm, usa se deschide, iar cel care intra are in maini doua pungi plina cu ceea ce pare a fi mancare, o patura si o perna.

   Omul asta chiar nu renunta...

   Hei hei! Inca un capitol e gata, iar eu sunt curioasa daca va dati seama cine a venit cu mancare.
   Multumesc pentru voturi si comentarii!
Xoxo🖤