Eu sunt Sam

5. Peștișorul de aur

   — Doar raspunde-mi, te rog,ma milogesc eu stiind ca se inmoaie imediat cum pun botic.

   — Bine, fie. Ma bat pentru ca ma relaxeaza. Eliberez toata energia negativa acumulata intr-o zi. Stii, vad o gramada de cazuri de cruzime asupra animalelor in fiecare zi, asa ca seara intru aici si imi imaginez ca in locul sacului sunt oamenii care au maltratat bietele animale pe care le ingrijesc. Nici nu iti poti imagina cat de cruzi suntem noi, ca si specie. Asta, si face un semn din mana spre sacul de box, este ceea ce ma ajuta sa nu ma las prada emotiilor.

   — Si luptele? Adica, nu te gandesti niciodata la cel cu care te bati, ca poate are copii acasa care se vor speria cand il vor vedea plin de sange, sau ca poate face asta doar pentru ca are nevoie de bani...

   — Crede-ma, cei care participa la astfel de lupte nu sunt oameni buni.

   — Dar tu esti un om bun...ii spun si ma asez pe banca langa el, privindu-i atenta reactiile.

   — Eu am o motivatie buna pentru care fac asta. Daca te face sa te linistesti, mereu ma informez inainte despre cel cu care urmeaza sa ma bat. Nu accept decat lupte la care participa nenorociti, si sunt mai mult decat bucuros sa le iau banii. Fara banii de pe lupte, nu as putea sa tin cabinetul deschis. Am mult mai multe cazuri pro bono, decat pacienti care isi platesc consultatiile. Asa ca poti spune ca sunt un alt fel de Robin Hood, daca vrei.

   — Invata-ma, ii spun eu soptit, privindu-l fix in ochii lui negri.

   — Poftim?!

   — Tii minte pestisorul meu de aur? Ei bine, asta e prima mea dorinta. Vreau sa ma inveti sa ma bat!

   — Sam, tu nici nu stii sa strangi pumnul. Nu ai forta nici sa deschizi o amarata de sticla de apa, imi spune el si incepe sa rada zgomotos.

   — Tocmai, Aaron! Daca ma ataca cineva vreodata? Sau daca vor vrea niste extraterestri sa ma rapeasca? Nu ar trebui ca macar sa am o sansa sa ma apar? intreb eu pe cel mai serios ton pe care il gasesc in "depozit".

   — Daca pui problema asa...intr-adevar extraterestrii sunt periculosi. Uite cum facem. Mergi diseara cu mine la o lupta. Daca poti privi lupta pana la capat, si inca iti vei dori sa faci asta, de maine ne apucam de treaba. Bine?

   — Multumesc Aaron! Multumeeeesc! tip si ma agat de gatul lui.

   — Acum fugi si schimba-te, intr-o ora plecam! Ah si Sam...pune mai multe haine pe tine te rog, nu vreau sa ma bat si in afara ringului.

   — Dar e atat de cald afara...ma plang eu.

   — Sam!

   — Bine, tati, ii mai zic inainte sa ies pe usa si sa ma indrept spre casa.

    Intru sa fac un dus, imi prind parul intr-o coada de cal, iar din dressing aleg o pereche de blugi negri taiati si un tricou negru simplu. Tenesii in picioare, si sunt gata exact la timp. Cand ies din casa, Aaron ma asteapta in masina.

   Dupa aproape jumatate de ora , ajungem intr-un cartier de la marginea orasului. Mi-am strans instinctiv mainile in jurul meu, privind in continuare pe geamul masinii. Case darapanate, cu geamurile sparte, iar la toate colturile strazii erau grupuri de oameni dubiosi.

   — Atata timp cat faci ce iti spun, vei fi in siguranta. Doar nu te indeparta de mine, bine? ma intreaba Aaron pe un ton menit sa ma linisteasca. Eu nu inteleg cum poate fi el atat de calm.

   Aprob din cap, apoi masina se opreste in dreptul unei cladiri abandonate cu trei etaje, care imi da o senzatie foarte ciudata. Aaron ma ia de mana, si ma trage dupa el pana la o usa ce era pazita de un barbat exagerat de masiv. Fara sa ne intrebe nimic, acesta deschide usa si ne face loc sa intram. Ma trezesc inconjurata de zeci de oameni adunati in jurul a ceva ce parea a fi un ring.

   — Sam, el este Jack,imi spune Aaron cand ne oprim in dreptul unui barbat la vreo patruzeci de ani, el este organizatorul luptei,imi explica prietenul meu. Jack, ea este Sam, si o sa o pazesti cu orice pret cat timp sunt in ring. Si ai grija sa aiba vizibilitate, completeaza el si imi face cu ochiul.

   — Fii fara grija omule, stii ca nu se apropie nimeni de mine . E in siguranta!

   — Bun, pai atunci, sa inceapa distractia! Sa imi tii pumnii, dulceata! Aaron ma saruta pe obraz, chicoteste, apoi isi da hanoracul jos si se indreapta spre ring.

   Nu l-am vazut niciodata asa. Sincer, doar vazandu-i privirea, pot intelege de ce i se spune Beast. Sunt complet fascinata de felul in care se misca, si reuseste sa evite fiecare lovitura a adversarului. Arata ca o felina. Ranjeste diabolic dupa fiecare pumn pe care si-l infinge in fata barbatului ce deja pare enervat peste masura. Inteleg acum ca nu numai ca Aaron este de neatins, ci ca ii face placere sa se joace cu mintea adversarului. Il mai lasa pe acesta sa se agite in cateva miscari, apoi il pune la pamant cu un singur pumn in fata.

    Toata sala scandeaza porecla prietenului meu, iar eu realizez ca nu am putut sa imi iau ochii de la lupta. Cred ca nici macar nu am clipit. Nu stiu cat a durat, poate doua sau poate douazeci de minute, dar stiu ca au fost cele mai intense minute din viata mea.

   Trebuie sa invat sa ma bat!