Capitolul 26

1.1K 66 0
                                    


        Cu 5 ani in urma

    Atragi ceea ce gândești, iar atunci când te gândești la lucruri rele, lucruri rele se întâmplă, uneori fără a putea avea puterea de a schimba ceva. Uneori puterea stă în mâinile altora, și singurul lucru pe care îl poți face este sa stai in întuneric și să privești în jur cum alte persoane decid ce se va întâmpla cu viața ta. Încerci să îți miști corpul, dar pare că nu te asculta. Ochii Troiei erau fixați in tavanul crăpat care amenința să cadă în scurt timp, spera doar că nu va mai fi acolo sa vadă asta intamplandu-se.

  -Mi-e frică. Spuse șoptit Troia.

Femeia se încruntă însă nu răspunse. Îi era teamă, știa că îi era, trebuia să îi fie. Avantajul Troiei era faptul că nu știa ce urmează, dezavantajul ei era că știa. Știa fiecare față ce își arăta răutatea in acel cerc vicios al păcatului. Ochii săi analizau totul, privea totul în încercarea sa de a rememora fiecare detaliu din acea cameră, avea nevoie de un loc de care să se agațe și la care să se poată întoarce cu gândul. Știa că licitația din acea seară era una specială, auzise de mai multe ori vorbindu-se de un nou licitator, unul despre care nu știa nimic, însă spera totuși că nimeni nu va licita pentru ea. Tasha Morisson nu își dorea să fie licitată, așa cum nu își doresc o parte din tinerele care ajung acolo, însă aceasta nu era decizia ei. O privise pe fata ce zăcea în colțul întunecat și rece, pe podeaua la fel de rece și îi păruse rău. Era frumoasă gândi ea, tânără și frumoasă, așa cum își doresc unii bărbați, unii mai mult decât alții, iar ea știa un anume bărbat care ar fi dat o sumă exagerată pentru o tânără fragilă și inocența precum ea Troia.

-E bine să îți fie frică. Înseamnă că ești umană, totusi, nu le arăta asta lor.

   Își ridică ușor capul și o privi pe Troia cu coada ochiului. Părea sfârșită, obosită, plânsă și cu ochii încețoșați de lacrimi grele ce refuzau să cadă. Se îndoia că o ființă atât de fragilă putea înfrunta ceea ce o aștepta, poate avea norocul și nu o dorea nimeni, dar în adâncul sufletului știa că nu se va întâmpla una ca asta, știa un anumit individ care avea o pasiune stranie pentru adolescente. Troia era într-adevăr fragilă și neștiutoare. Își strânse în jurul ei pătura care îi fusese aruncata cu o zi in urmă, apoi oftă lasandu-si o lacrimă să cadă. Ce făcea acolo, cum ajunsese acolo, de ce simțea acea durere puternica in orice loc atingea? Urechile sale deveniseră sensibile la orice sunet, chiar și scârțâitul ușilor deschise din depărtare ajungea la urechile ei.

   Două ore mai târziu, ușa de metal se deschise și prin ceața in care erau scufundați ochii săi desluși patru bărbați ce au intrat in camera. Pentru câteva secunde liniștea devenise tulburătoare, peste alte două secunde devenise stranie, apoi peste alte două secunde patru mâini reci o strânseră cu putere de brațe și o traseră in sus. Auzise urletul celelalte femei, apoi realiza că ea fusese mai puternică. Dacă cealaltă femeie nu se putea împotrivi forței ce o domina, puterile Troiei nu erau suficiente nici pentru a putea muta un scaun, așa că renunță la orice efort și se lăsă purta de acele mâini reci și umede ce păreau că îi doreau răul. Dar ce putea știi ea? Avea numai paisprezece ani, prea puțin pentru lumea în care intra, prea mult pentru a nu conștientiza ceea ce urma să se întâmple.

Pentru câteva minute simți cum coboară trepte, apoi cum urcă brusc și realiza că era într-un lift. Apoi când ușile se deschiseră, o lumină puternică îi inunda ochii obișnuiți cu întunericul și îi strânse mai puternic ca niciodată. Atunci când stai in întuneric, devi întuneric. Ești o parte a lui. Auzise o voce nouă, una care parea asemănătoare cu a bărbatului din cealaltă cameră, însă era alta, avea o altă răutate in ea. Una care plutea spre ea din orice direcție o putea auzi. O auzea din orice direcție, căci bărbatul se întoarse în jurul ei, apoi simți cum hainele îi erau trase de pe ea. Încercările de a se zbate sfârșiseră brusc atunci când o palmă puternică i se lipi de obraz și o trânti la podea, ochii săi umplandui-se imediat de lacrimi fierbinți.

LicitațiaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum