Licitația

Capitolul 21

  -Troia! mai strigă el încă o dată, dar ea nu se mai putea mișca.
  
    Privea îngrozită rânjetul ridicol de pe fața lui Adonis și nu putea înțelege de ce era mulțumit. Reușise cu succes să să ii distrugă chiar și ultimele fărâme de încredere pe care o mai avusese in oameni. După dispariția sa, sperase că mama și tatăl său o vor căuta, traise o perioadă îndelungată cu speranța că se putea întâmpla ceva care să o scoată din infernul in care trăia. Acum însă, singura sa salvare părea să fie bărbatul satisfăcut care aștepta de cealaltă parte a zidului. Il ura. Nu îl ura. Nu își mai putea controla propriile gânduri, căci crunta realitate ii răpise ultimele fărâme de demnitate și încredere in bine. Troia il ura așa cum își urâse viața din ultimii ani, însă acum, mai mult il ura pe bărbatul pe care nu il mai putea numi tată. Îl privea, vedea același chip cunoscut, însă în spatele ochilor cunoscuți zăcea o răutate pe care Troia nu o înțelegea.

   -Ti-ai vândut fiica, mormăi Adonis astfel încât să il audă numai Troia.

   Aceasta păși în încăpere cu un nod in gât, însă încercând să pară puternică. Avalanșa de trăiri ce se dezlănțuise in mintea sa nu ii dădea voie să scoată nici un cuvânt, era mult prea șocată de ce se întâmpla. Privirea lui Hemey se schimbă brusc, însă își revenise destul de repede și încercă să pară stăpân pe situație, cu toate că el era cel legat de scaun.
 
   -Asadar, chiar credeai că mă intimidezi dacă o aduci aici? Credeam că ai murit, spuse el degajat privind înspre Troia. Am auzit zvonuri că ai fi fost cumpărată de West.

    Troia îl privise pe Adonis rugătoare cerandu-i din priviri să o scape din acel infern pe care îl trăia. Tatăl său, cu toate că avea aceeași răutate dintotdeauna, ii provoca scârbă. Nu se mai temea de el, știa că Adonis nu i-ar permite să ii facă rău, simțea doar..nu mai știa ce simțea. Ochii săi scanau camera evitând să îl privească pe tatăl său, căci își dorea să evite ochii plini de ură ai acestuia.

   - Ca de obicei, micuța tarfulita se teme, spuse Hemey. De ce îți e teamă acum? Il ai pe West să te apere, nu-i așa? Acum ai ajuns jucăria lui preferată?

   Adonis mormăise ceva, dar Troia nu mai auzea nimic, își simțea inima bătând cu putere și simțea cum pulsul i-o ia razna. Tatăl său era exact cum și-l amintea, însă cu mai mult păr cărunt decât avea inainte, cu pricirea verde tăioasă și acea cicatrice de pe gât făcută de mama Troiei cu fierul de călcat.
 
   -Nu, spuse Adonis, e preferată, dar nu e o jucărie, iar asta nu vei putea înțelege tu niciodată, spuse el scoțându-si pistolul și lasandu-l pr masă.

   Troia observă asta, însă nu spuse nimic, privi pistolul cu gândurile împrăștiate. Il privise pe Adonis, pe frumosul Adonis cum o aștepta să preia cuvântul, și realiză brusc că încurajarea lui nerostită îi dădea curajul să spună ceva. Așa că își propuse să pară stăpână pe situație și vorbi cu curaj și hotărâtă pentru prima dată de când îl văzuse. Hotărâse că va discuta cu Adonis mai târziu legat de ceea ce va spune, il privise iar ochii lui ii spuneau că putea face orice, ii permitea orice.

   -Ai dreptate Hemey, spuse ea hotărând faptul că nu ii putea spune tată. El observase. Adonis mă protejează, spuse ea evitând ochii lui Adonis, dar aici intervine diferența dintre noi doi in acest moment.

   Troia pufni și își relaxă pumnii strânși.

  -Eu sunt protejată de unul dintre cei mai puternici oameni de pe continent, dar tu..tu ești la mila lui, spune-mi acum care dintre noi are avantajul.

   Ochii lui Hemey trecuseră de la Adonis la Troia. Adonis stătea tăcut urmărind-o pe Troia.

   -Te înșeli amarnic fetițo, spuse Hemey, nimeni nu apara pe nimeni in lumea in care ai intrat, protectia pe care el ți-o oferă acum e temporară. Nu poți fi de neînlocuit. Atunci când viața lui și a ta vor fi puse sub trăgaci, el îl va apăsa pentru a trăi, nu își va risca viața pentru tine.