Lumina de la capătul tunelului. - sasusaku

1.

Lumina de la capătul tunelului este exact ceea ce nu mai reușesc să văd de o perioadă de timp mult prea lungă.

Aș vrea să-mi pot aminti de zilele copilăriei cu drag, dar nostalgia este sentimentul ce-mi cutremură corpul când cuvintele spuse sau auzite mă duc înapoi în trecut.

Aș putea să șterg cu buretele tot ceea ce mă trage la pământ, dar fuga din fața realității este un act de lașitate, iar eu am încetat să mai lupt în bătălii ce oricum nu câștig niciodată.

Corpul ascuns printre frunzele unui copac de la marginea luminișului. Părul lung și roz este strâns parțial într-o coadă la spate. Ochii sunt singurul lucru vizibil din spatele măștii Anbu pe care o port.

Instinctiv duc două degete la kunaiul pe care îl port la baza piciorului, și-l strâng între degete cu putere.

N-aș crede că nu m-a observat. Ar fi cam imposibil. Sharinganul și Rinneganul sunt de partea sa.

— Serios, Sakura? Un kunai?

Vocea sa ajunge la mine atât de puternică încât am dubii de unde ajunge. Nu sunt într-un genjutsu, asta o știu clar, dar cea din fața mea să fie o copie?

Las degetele să se dezlipească de arma mea și-mi forțez un zâmbet pe buze. Sar pe iarba umedă a luminișului și-mi descopăr chipul cu o mișcare fluidă a mâinii.

Distanță dintre noi este una ce doar trei pași pot distruge.

— Cum merg misiunile?

Aceeași voce rece. Insensibilă. Același ton ce mă calcă pe nervi. Aceeași ochii indiferenții ce mă măsoară din priviri când corpul i se intoarce spre mine.

Pelerina neagră îi acoperă figura. Rinneganul acoperit de câteva șuvițe de păr.

— E bine.

Rece precum gheața. Viața de Anbu te învață că singurătatea, câteodată, este exact ceea de ce ai nevoie. Ochii mei verzi îl întâlnesc pe al său negru. Un război tăcut are loc în ceea ce până acum părea un luminiș liniștit.

— Ai plecat de mai bine de trei ani, spune, rupând tăcerea.

Ridic din umeri. Nu am un răspuns pregătit pentru asta.

Am plecat acum trei ani din sat. Am acceptat orice misiune pentru a sta departe de casă. Absența lui Sasuke a durat mai mult decât m-aș fi putut aștepta. Trei ani ce m-au dus în depresie și apoi înapoi cu picioarele pe pământ.

Au fost trei ani în care l-am aștepta, apoi inima mea a pierdut războiul cu mintea.

Am plecat. Am ales viața de Anbu și am fugit spre capătul cel mai întunecat a tunelului.

Știu că el s-a întors nu cu mult după plecarea mea. Ino a fost foarte detaliată în una dintre scrisorile sale. Știu că m-a așteptat. Știu că m-a căutat.

Știu că de data aceasta rolurile între noi s-au schimbat.

— Te-am așteptat.

Afirmația aceasta la costat mai mult decât arată la suprafață.

Au trecut șase ani de la ultima noastră întâlnire. Cea din fața porților satului. Cea în care mi-a promis că data viitoare mă va lua cu el.