Coroana întunericului

Capitolul 44: Malakai

      Din spatele uşii, Damian aruncă o privire scurtă şi îndrăzneşte să intre în camera lui Malakai cu un zâmbet larg pe faţă.

      — Am să vă las singuri! Lapis anunţă şi se pierde apoi.

      Malakai se ridică de pe pat, simţindu-şi atât de intens înălţimea şi îşi întâmpină fratele cu o îmbrăţişare.

      — De acum va trebui să mă înclin în faţa ta, Majestate? Damian întreabă ironic.

      — Tu poţi şi îngenunchea, Malakai glumeşte.

      — O voi face, Damian spune, dar nu pentru tine.

      Malakai zâmbeşte scurt, înţelegând ce insinua fratele său şi îl priveşte în tăcere pentru un scurt moment.

      — Nu o vei aduce pe Rose la ceremonie? Malakai întreabă.

      Damian neagă din cap.

      — E deja o ţintă fiind importantă pentru Ekaterina. Nu vreau să o pun mai mult în pericol stând în dreapta mea astăzi.

      — Înţeleg.

      — Dar presimt că va fi o zi de neuitat!

      — Mie-mi spui! Malakai zâmbeşte.

*

      Sala enormă a tronului tăia respiraţia tuturor celor prezenţi. Zeci de metri înălţime, pereţi din piatră cenuşie, împodobiţi cu picturi în argint şi nuanţe de albastru şi indigo, coloane din aceeaşi piatră cenuşie şi podeaua din marmură de un gri întunecat, toate furau privirile. Tronul stătea mândru în capătul acestei lungi săli, la înălţimea unor scări ce păreau interminabile, înconjurat în sculpturi din aur, ce îi dau o notă aparte, venită dintr-o altă lume.

      Şuşotelile acaparaseră întreaga sală, iar ecoul lor se resimte adânc. Acest efect avusese doar intrarea lui Lucius, în costumul său negru şi cămaşa sa portocalie, purtându-şi culoarea casei. Îngerii zboară pe deasupra lui în timp ce acesta traversează culoarul şi se îndreptă către rândul său, alţii îl fixează cu privirea. Unii îi zâmbesc, alţii îl urmăresc neutri. Însă impactul nu trecuse neobservat, îngerii nu se aşteptaseră ca un cerber, în special însăşi moştenitorul, să fie prezent astăzi.

      Doar două tribune erau în întreaga sală, una în fața celeilalte, pe pereţii laterali ai sălii, la o înălțime considerabilă. Amândouă erau acoperite de o sticlă fumurie, aşa că prezenţa lui Malakai nu putea fi zărită, însă el putea observa întreaga mulţime de la înălţime. Dacă apariţia prinţului stârnise asemenea reacţii, Malakai se întreabă cum va fi la venirea Katrinei.

      Şuşotelile se domolesc şi se transformă în aclamaţii atunci când Damian îşi face apariţia şi se îndreaptă către primul rând de unde avea să îşi privească fratele devenind rege. Dar se opresc brusc după ce acesta se face pierdut pintre rândurile de oameni.

      Nimeni nu mai rosteşte o vorbă şi nu mai îndrăzneşte să respire chiar. Când uşile impunătoare ale sălii se deschid larg, fustele lungi ale unei rochii vişinii se întrevăd atingând marmura fină. Sunetul tocurilor ei apăsând podeaua este singurul care răsună în întreg ecoul adânc. Regina vampirilor îşi făcuse apariţia purtându-şi culoarea casei pe o rochie demnă de titlul pe care îl poartă, lăsându-şi părul său negru să cadă în valuri pe spate. Parcă timpul se oprise în loc, iar ea era singura care îl putea ţine în mână, căci nimeni nu mai mişca în jurul ei. Când trece pe sub tribune, Ekaterina îşi ridică subtil privirea şi zâmbeşte precum regina nemiloasă din ea ar face-o, învingător, iar apoi îşi continuă drumul. Se aşează în primul rând şi se întoarce către dreapta sa. Pe cealaltă parte a culoarului se aflau actualii regi, aşa că îşi înclină uşor capul în semn de respect, ca de la un monarh la altul.