N/A

2.1K 227 103
                                    

Odată cu trilogia aceasta finalizată simt nevoia să spun câteva cuvinte, îndeosebi pentru lucrarea de față:


ADEVĂRUL ISTORIC

A existat mult din acesta în lucrare, începând chiar cu evenimentul. Derbiul din anul 1878 a avut cu adevărat loc, la Epsom, Surrey. Imaginea este una cât se poate de clară, îndeosebi descrierile pistei și atmosfera. Creditul este al picturii Ziua de Derby, pictată de William Powell Frith între 1856-1858. 

Pe lângă asta, armăsarul câștigător, Sefton, a fost unul real, de asemenea. Calul de curse avea trei ani când a câștigat prima lui competiție, Jocheul acestuia, Harry Constable a existat într-adevăr. Bărbatul nu este extrem de cunoscut din cauză că a murit la vârsta de douăzeci și șase de ani, de aceea nu i-am terfelit numele prin nu știu ce idiosincrazii istorice. Antrenorul său și sponsorul, contele Stirling, au fost și ei personalități reale. În ceea ce îl privește pe conte, nu știu dacă acesta a avut o fiică, Leonora, care s-a căsătorit cu un conte Gilmore și a ales să se declare bisexuală. Sunt mai mult ca sigură că așa ceva nu s-a întâmplat.

Altă personalitate reală - să mă ierte, astfel, morții! - a fost și contele Roseberry și soția acestuia. Archibald Primrose, al cincilea conte de Rosebery, a fost susținător Liberal și, în cele din urmă, sponosrul mai multor campanii, dintre care pe una am amintit-o eu. Căsătorit cu baroneasa, aceasta va muri înainte de vreme, ce-i drept. În cele din urmă, este cunoscut drept prim-ministru al Marii Britanii din 1895 până în 1896. Și a fost și simpatizantul lui Sefton la derbi, apopo :)

Dacă mai contează, adversarul lui Harry Constable s-a numit cu adevărat Fred Archer, cu descrierea pe care v-am dat-o și zvonurile care se vehiculau despre el, despre noblețea sa.


DRAGOSTE VS PĂCAT

Lucrarea asta, mai degrabă întreaga trilogie, a fost mai degrabă despre păcate decât despre iubire. Este și normal :) 

Nu venerez păcatul, dar consider că acesta face parte din viața noastră, a mea ca și a voastră. Nu blamez păcatele, oricare ar fi acesta. 

Prin urmare, atunci când Eva s-a întovărășit, în primul volum, cu un bărbat despre care tatăl o avertizase, aceasta a căzut în păcat. A fost curioasă. În cele din urmă, aflăm că această tendință spre păcat are origini și mai vechi, din mama ei, care își înșelase soțul cu un anumit conte. Prin urmare, fiii acestuia aleseseră să se răzbune pe ea pentru că ei fuseseră neglijați de un tată îndrăgostit de adulter. Aici se remarcă tendința patologică pentru a păcătui. Unul dintre frații Evei - despre care ea află tocmai în final - se face vinovat și de o dragoste incestuoasă. 

Al doilea păcătos, Lucian. Pe lângă uzualele păcate ale unui duce libertin, bărbatul își violează soția în noaptea nunții sale. Suferă cumplit după aceea, se căiește și primește iertarea, așa cum Lilith, soția în cauză, nedorindu-și copilul - pe Carol - ajunge să se căiască pentru o faptă pe care, în fond, nu o comisese.

Al treilea și ultimul păcătos este Caleb. Precum Carol, ei sunt păcătoși închipuiți. Fata crede că a comis o crimă, el minte și își asumă vina. Lucrurile se complică. Fiecare însă se căiește în inima lui.

Puterea căinței este cea care îi readuce pe calea cea dreaptă, deci spre mântuire. Lucrurile funcționează astfel în Univers: A REGRETA=A FI IERTAT. Primul pas spre iertare e, de fapt, căința. De aceea toți antieroii adevărați din trilogie nu se îndreaptă, deci ei mor într-un fel sau altul. Se complac în situația lor. Nu regretă niciun moment răul comis. Ei devin malefici prin modul în care răul nu îi amendează.


A CUI ESTE INVIDIA?

Sethopher. Nu este a lui Caleb.

Chiar dacă lucrarea se bazează pe mitul biblic al fratercidului originar - Cain și Abel - am ales să fac povestea diferit. Sunt o mulțime de teorii legate de această crimă străveche, unele care atenstă că, fratele cel mare, primul născut al lui Adam și Eva, nu și-ar fi ucis fratele în  mod deliberta, din cauza unei invidii. Cu toate astea, noi așa îl știm. 

Am pus însă totul pe umerii celui de-al treilea fiul al lui Adam și Eva, cu adevărat numit Seth - de aici mi-a venit ideea de Sethopher - chiar dacă în Biblie el nu are nimic de-a face cu asta. 

După ce și-a ucis fratele, din invidie, Cain s-a ales cu un anumit semn - care marchează prima crimă - și a devenit nemuritor. De aceea Caleb al meu a trebuit să poate un petic la ochi - pentru acest semn - și nu a murit, oricât de mult s-a chinuit.

Astfel, zic eu, seria păcatelor strămoșești este completă :)


CE URMEAZĂ?

Am o groază de idei în cap. Mișună ca gândacii din apartamentul vecinului de sub mine. Întâmpinăm, totuși, o altă problemă: clasa a XII-a și visurile mele. În consecință, nu cred că vor mai apărea lucrări în anul care se va scurge. Posibil să mă înșel. Nu știu.

În orice caz, nu mă voi opri din scris. În timpul ăsta liber mă voi apuca de editat totul, de la A la Z. Apoi, cu siguranță, voi reveni.

Sper să fiu o prezență pe Wattpad în continuare, mai mult în citit decât în scris. Iar când voi reveni din anul sabatic, sper că ne vom regăsi cu drag, în formula intactă, iar asta pentru că am întâlnit o mulțime de oameni MIȘTO pe această platformă, pe care am ajuns să îi îndrăgesc :)


Oops! Bu görüntü içerik kurallarımıza uymuyor. Yayımlamaya devam etmek için görüntüyü kaldırmayı ya da başka bir görüntü yüklemeyi deneyin.
🎉 Invidia lui Caleb - „Păcatul strămoșesc" Volumul III hikayesini okumayı bitirdin 🎉
Invidia lui Caleb - „Păcatul strămoșesc" Volumul IIIHikayelerin yaşadığı yer. Şimdi keşfedin