Invidia lui Caleb - „Păcatul strămoșesc" Volumul III

XXVI: O doamnă se trezește

Leonora radia, câteva zile mai târziu, în ajunul ultimei curse din Derby, care marca simbolic și sfârșitul lunii agitate, în timp ce se plimbau prin Ashted. Era un loc ceva mai retras, ferit de soare și de căldură. Însoțitoarea Leonorei bombănea în spatele lor, nemulțumită de drumul frust. Prietena ei dorise totuși să o vadă, auzind vestea logodnei acesteia cu Sethopher, pe când singurul lucru pe care și-l dorise Carol era să fie lăsată singură.

— Știam eu că sunteți suflete pereche!

Sigur că știa! Carol își dădu ochii peste cap. Fiind supărată, Carol era o companie dezagreabilă. Mâncase de dragul mamei sale și preferase să iasă decât să fie subiectul lor de compătimire. Cu asta o ademenise invitația Leonorei. Nu le suporta privirile pentru că nu se mai suporta pe sine. Cu câteva zile în urmă fusese cu Caleb, atât de fericiți unul în brațele celuilalt, pentru ca acum ziarele să vuiască de vestea logodnei sale. Pur și simplu nu putea să fie infidelă, iar sentimentul de înșelare venea față de Caleb, nu de Seth. Ca să fie sinceră, nu îl mai suporta pe Sethopher.

Dar din cauza ei Caleb fusese prins comințând fapta de infidelitate, de dezonorare. Nu avea să îl mai vadă niciodată, și asta pentru că își dăduse cuvântul.

— Mulțumesc, Leonora!

Răsuflă, trecând mai departe. Lângă o bancă privi spre femeia bătrână care îi ghicise inițial viitorul. Ce va face? Se va căsători cu un prieten și va fi ucisă de un bărbat periculos! Hala premoniție, doamnă!, gândi Carol, mijindu-și ochii. Brusc, femeia ridică privirea și o țintui, așa cum făcuse și atunci, dojenind-o parcă pentru cuvintele sale. Carol inspiră șocată, iar bătrâna izbucni într-un râs ascuțit. I se părea.

Alături de Leonora, o luă pe cealaltă potecă.

— Nu mi-a plăcut niciodată femeia aia!, se cutremură aceasta. Mi-a spus că mă voi căsători cu un bărbat plictisitor, cu trei amante. Eu?, pufni. Nu aș sta cu un astfel de bărbat!

Înghițind în sec, Carol spera din tot sufletul ca darul femeii să nu fie real, căci și ei îi ghicise niște ambiguități.

— Oricum... S-a dus inteserantul de la mine din casă.

— Ce vrei să spui?

— Domnul Black... – inima lui Carol se strânse – a fost arestat. Pentru crimă. Îți vine să crezi?

Prietena ei izbucni în râs. I se părea palpitant, dar lui Carol îi oferea palpitații informația asta. Sethopher îi promisese că îl va lăsa în pace. Seth... Seth trimisese poliția peste el, și ea știa prea bine ce pățeau cei condamnați de crimă. Dumnezeule! Avu impresia că i se oprește respirația. Simți nevoia să se oprească, urechile vuindu-i, amețită. O peliculă de transpirație se instală numaidecât pe fruntea ei, iar în câteva minute crezu că avea să își piardă cunoștința. Nu își permitea asta, bineînțeles.

Se ridică, se strădui să se adune și porni pe cărarea pe care venise.

— Carol!, exclamă Leonora, care însă nu reuși să o ajungă. Dumnezeule! Se opri, trăgându-și sufletul. Unde te duci?

Prietena ei trebuia să fie îngrozitor de îndrăgostită și debusolată. De fapt, nu o mai văzuse pe Carol astfel niciodată.

Ridicându-și privirea, văzu trecând prin fața ei două doamne mirosind puternic a parfumuri ieftine. Una dintre ele îi făcu cu ochiul, moment în care Leonora rămase surprinsă. Râsul bătrânei îi răsună în urechi, dându-și seama că se intersectase din nou cu aceasta. Ei drăcie! Își plesni nervoasă palemele de coapse și trecu mândră pe lângă ea, încercând să ignore pe cât putea viitorul care îi fusese hărăzit.