Coroana întunericului

Capitolul 38: Ekaterina

       Noi, următoarea generaţia care avea să ocupe tronul poleit cu aur şi să aibă grijă ca Alianţa să nu zărească pacea din spatele cortinei noastre, cei care trebuiau să fie nişte conducători la fel de dârzi ca şi părinţii noştri, am eşuat lamentabil.

      Am nevoie de ei, de Lucius şi de Malakai pentru a putea lupta contra Alianţei. Fiindcă asta şi-ar fi dorit prinţii noştri, bunicii noştri şi străbunii. Iar celelalte specii merită o viaţă în linişte, aşa cum eu îmi merit răzbunarea. Au lovit în vampiri pentru ultima dată şi o să-i facă să regrete amarnic. Dar nu le puteam spune asta moştenitorilor care stăteau acum în faţa mea. Nu puteam să trădez amintirea părinţilor mei.

      — De ce nu ai negocia cu el? Selena întreabă. Ne-ai promis că vom lovi Alianţa, asta ne-a atras cel mai mult pe toţi. Şi te-ai ţinut de cuvânt. Acum că vom lupta contra lor, cred că puterea îngerilor ar ajuta foarte mult.

      — Fratele meu are propriile lui convingeri, Damian intervine. E cam greu să îl clinteşti. Iar încoronarea lui se apropie şi părinţii noştri o să pună accentul pe lume de sus. Nici nu o să îi permită să se gândească la pământ.

      — Nu înţeleg de ce e mai importantă lumea de sus, Selena spune. O mare parte din îngerii voştri sunt pe pământ.

      — Fiindcă noi obişnuiam să slujim infernul şi ne-am câştigat dreptul la acea lume în Armaghedon, Damian spune. Poţi să spui că are valoare sentimentală.

      Selena se retrage, fiindcă nu mai avea ce spune. Iar eu încep să intru din nou în propria mea minte. Încoronarea lui se apropia. În curând va lua locul tatălui său pe tron şi toţi îngerii i se vor închina. Cât de arogant o să îl facă asta? Îmi aduc aminte de încoronarea mea şi de cât de mult uram cântecul în latină, cum mă sufocat fără ca nimeni să observe şi nici nu am putut să respect plecăciunea vampirilor, căci flăcările incendiului încă se reflectau în privirea mea.

      — Suntem siguri că Lucius nu joacă în două părţi? Luna întreabă.

      — Eu şi Lucius am fost la poli opuşi multă vreme, spun. Aşa că am câteva lucruri în mânecă ca să mă asigur că e de partea mea.

      — Şi Malakai nu va face nimic când află că Lucius l-a trădat?

      — Nu i-a păsat în primul rând de alianţa lor, Damian o asigură. Şi cum am mai spus, nu se gândeşte decât la încoronare.

      Cred că a uitat, de fapt, de încoronare. Fiindcă nu a precizat nimic în ultima vreme şi la cum îl ştiu eu, asta ar fi fost evenimentul perfect cu care ar fi putut să se ridice în slăvi.

      — Bine, Luna oftează. Avem încredere în tine, Ekaterina. Acum ce facem?

      — Lăsăm apele să se liniştească o vreme. Elfii încă poartă doliu, iar înţelepţii sunt axaţi pe ei. Între timp încercam să aflăm orice putem despre Alianţă şi le punem cap la cap în următoare întrunire.

      Luna încuviinţează din cap şi se ridică pentru a părăsi încăperea. Sebastian o urmează destul de repede pe sora lui şi îmi acordă câteva scuze din priviri, dar nu avea pentru ce să îi pară rău. Selena se retrage şi ea, imediat după ce gemenii ies din salon. Păi, putea ieşi mai rău. Mă aşteptam la mai rău. Ştiu că nu există o şansă prea mare să îl accepte pe Lucius, de aceea nu îl voi aduce niciodată la conac în prezenţa moştenitorilor. Voi discuta personal cu el, orice este nevoie. În plus, ştiu că s-ar aprinde repede în preajma moştenitorilor şi ar ieşi un mare dezastru.

      Oftez adânc şi îmi las capul pe spate. Tavanul se învârtea cu mine, dar se opreşte încet. Eram prea obosită ca să înfrunt ce se mai întâmplă şi mă enerva la culme. Trebuia să suport, trebuia să mai îndur. Nu pot să cad acum, atât de jalnic.