Coroana întunericului

Capitolul 36: Lucius

      — Nu îţi place de ea? regina îl întreabă, iar Lucius îi neagă. Dar ţie îţi place oricine, atâta vreme cât este fată şi te poate distra.

      Ekaterina îşi bătea evident joc de el, iar Lucius îi aruncă o privire cuprinsă de flăcări. Ekaterina încetează, chiar dacă ordinele lui indirecte nu avuseseră impactul ăsta asupra ei. Lucius nu era prea pretenţios atunci când venea vorba de femei. Cu Ekaterina el avea o istorie lungă, iar ea ieşea din discuţie. Dar nu putea spune că moştenitoarele nu îi atrag atenţia cerberului. Faptul că Celest nu îi este în graţii este unul interesant.

      Privirea Ekaterinei se răsfrânge în gol, fiind cuprinsă de gânduri pe care doar ea le ştia.

      — Ce se întâmplă în mintea ta? Lucius întreabă observând-o.

      — Nimic special! Ekaterina îşi îndreaptă spatele. Mă gândeam doar, că e interesant cum nu îţi place Celest.

      — Nu îmi spune că tu o îndrăgeşti, Ekaterina! Fiindcă nu o cred.

      Lucius avea dreptate, iar privirea lungă şi întunecată cu care regina îl privea îi confirmă. Lucius mai văzuse privirea aia însoţită de zâmbetul ei arogant. Era una după care ştiai că vin belele. Iar asta îi dă o idee lui Lucius.

      — Suntem de aceeaşi părere se pare, Lucius spune cu nişte gesturi cu subînţeles.

      — Şi propui ceva?

      — Lasă-mă să mă ocup de răsfăţată!

      Ekaterina devine dintr-o dată serioasă şi se lăsă pe spate în scaunul ei tapiţat. Stabilise că Malakai se va ocupa de ea, cumva... Dar Lucius pare mai potrivit pentru treaba asta. Kai ar fi prea bătător la ochi, în propriul său palat, fiindcă el nu va ieşi din cuşca sa. În schimb, Lucius este o pasăre călătoare. Nu este de crezut că va putea rezista într-un singur loc. Deşi, Celest îl îndrăgeşte mai mult pe Malakai.

      Dacă ei doi ar fi lucrat împreună, ar fi fost perfect. Dar Ekaterina nu îi poate destăinui lui Lucius despre legătura dintre ea şi înger. La naiba!

      — Nu te poţi apropia de ea decât la palatul lui Malakai, Ekaterina spune.

      — Mda, oftează el. Oricum nu a avut de gând să ne ajute alianţa, aşa că mai bine ştie că sunt de partea ta. Aşa el se retrage şi eu trebuie doar să mai elimin elfii.

      — Poate reuşesc să îl fac să te ajute.

      Lucius încuviinţează din cap şi se ridică pentru a pleca. Când pune mâna pe clanța rece a uşii, el ezită. Îşi întoarce capul către Ekaterina şi o priveşte un moment în tăcere. Nu se cuvenea să îi spune el asta; ea ştia deja. Dar el nu face niciodată ce se cuvine.

      — Ţi-ar prinde bine puterea lui Malakai împotriva Alianţei, Lucius rosteşte.

      Ekaterina îşi ridică privirea către el. Da, i-ar prinde bine.

      — Ştii, Lucius continuă. Cum au visat mamele noastre odată, cele trei specii avându-şi spatele. Cred că ar trebui să încercaţi să vă înţelegeţi măcar în războiul ăsta.

      — Hm, crezi? Ekaterina se preface gânditoare. Poate pui o vorbă bună pentru mine la el.

      — Nu îţi bate joc!

      Ekaterina zâmbeşte, iar Lucius se face pierdut pe uşă. Erau o cauză pierdută, dar ei doi nu ştiau că întreaga lume va fi în pericol dacă se decid vreodată să pornească un războiul unul contra altuia. Nimeni nu va ştii de partea cui să stea şi nimeni nu va fi în siguranţă atunci. O a doua apocalipsă!