Coroana întunericului

Capitolul 29: Ekaterina

      —  Surprinză? el râde.

      Mă trezeşte brusc şi las cana din mână. Nu puteam să aştept ca el să nu observe reacţiile mele. Era ceva nou. Nu fusesem niciodată surprinsă de el într-un mod pozitiv, aşa că nu ştiam cum să gestionez toate aceste expresii.

      —  Când eram mici şi eram supăraţi, Malakai spune, sau eu şi fratele meu ne certam, mama obişnuia să ne aducă la masa din bucătărie şi să ne pregătească ceva delicios, care ne-ar lua supărarea. Îi plăcea să stea în bucătărie şi acum îi place, e felul ei de a se descărca. Eu şi Damian am stat mult prin preajma ei şi într-o zi ne-a învăţat reţelele ei, a urmat şi o a doua zi şi tot aşa.

      Nu îmi puteam permite să spun ceva despre mâncare. Îmi pierdusem simţul exact al acestor gusturi acum multă vreme, însă puteam observa că erau frumos gătite. Ştiu că Evangelyn era o bună bucătăreasa şi probabil băieţii ei îi moşteniseră acest talent, aşa că mă rezum la a asculta respectuos.

      —  Oare cât este ceasul jos? eu gândesc cu voce tare.

      Malakai îşi aduce în față mâna lui stângă şi priveşte prin geamul unui ceas atent lucrat. Probabil că arată ceasul de jos. Desigur! Puteam să nu mă aştept să ştie el totul?

      —  E puţin trecut de amiază, el mă anunţă.

      —  Ce? eu întreb surprinsă.

      Nu pot să cred! Îmi amintesc brusc de cina cu lupii şi mai sunt doar câteva ore până trebuie să fiu prezentă acolo. Aveam de gând să fac şi o scurtă vizită conacului îngerilor şi dacă Rose este acolo, îmi va lua mai mult decât anticipez.

      —  Damian a plecat pe la miezul nopţii, Malakai explică, iar noi am mai rămas câteva ceasuri bune. Timpul trece diferit aici.

      —  Da, nu e nevoie să îmi aminteşti! Ar fi bine să mă grăbesc.

      —  La cina cu lupii?

      Mă ridicasem deja de pe scaun, însă mă întorc şi mă uit către Malakai. Înţeleg că nu îi sunt simpatici lupii, nimeni nu îi era simpatic. Dar de ce insistă atât de mult asupra acestui subiect? Îmi dădusem deja seama că Sebastian urmăreşte ceva în spatele acestei cine, însă îl va masca cu subiecte de discuţie. Probabil vor întreba de următoarea mişcare.

      —  Vreau să îi fac o vizită fratelui tău, îl anunţ eu.

      —  Pentru? Malakai se ridică şi el şi mă urmează către ieşire.

      Din mai multe motive şi principalul, fiindcă Damian nu stoarce viaţa din mine. Iar un alt motiv este că mi-ar prinde bine compania lui Rose, fiindcă o neglijasem în ultima vreme şi ea sigur este la conac. Dar nu îi pot spune lui Rose că ştiu unde o găsesc, mereu la Damian, fiindcă mi-ar face viaţa un calvar. Ar trebui să am o discuţie serioasă cu ea? Poate cu amândoi? Nu! Am promis că nu intervin. Voi rămâne pur şi simplu pe margine, oricum nu cred că este un moment potrivit în mijlocul acestei întregi nebunii.

      Mirosul florilor abia înflorite din teiul veşnic al grădinii mă loveşte în timp ce o traversez. Jocul luminilor din tunel mă fascinează pentru un moment şi uit să răspund, cuprinsă de toate gândurile. Malakai ajunge în dreptul meu, potrivindu-şi pasul după mine şi mă trezeşte din propria minte.

      —  Fiindcă vreau să o mut pe Rose la el, spun eu. Casa ei nu mi se pare aşa potrivită, iar eu voi fi tot plecată, aşa că am nevoie de Damian să îi ocupe gândurile.

      —  Parcă spuneai că nu te implici, Malakai mărturiseşte.

      —  Eu? mă îndoiesc singură de propriile acţiuni. Nu mă implic, e o mişcare în favoarea mea.