Coroana întunericului

Capitolulul 27: Malakai

      Mâinile încă îi erau acoperite în praful rafturilor vechi de când timpul, din Citadelă. Arhiva îngerilor căzuţi este aproape cea mai vastă arhivă din toate lumile şi pe cât îi era de folositoare, pe atât îi făcuse ziua un întreg calvar. Îl durea capul de la cât căutase ce are nevoie pintre documentele interminabile.

      Ekaterina avea de gând să lovească Alianţa şi el ar fi trebuit să se aştepte la asta, fiindcă ea voia răzbunare. Poate că era şi normal, însă el nu mai ştia din ce perspectivă să gândească fiind scufundat în atâtea minciuni fără sfârşit. Parcă îl trag la fund cu fiecare zi ce trece şi îl îneacă încet.

      Încă nu ştie dacă să doboare elfii şi cerberii e ideea cea mai bună, dar planul Ekaterinei era faţada lui perfectă. Nu crede că o va putea convinge să renunţe la gândul şi intenţia de a-i omorî cu sânge rece, dar dacă reuşea să întoarcă toate speciile către Alianţă, înainte să fie prea târziu, poate că îşi va da seama ce este bine şi ce nu, în final. Era complicat...

      Malakai oftează în timp ce urcă în lift şi se aşează cu spatele de singurul peretele din metal. Îşi lăsă capul pe spate, lovindu-se uşor de răcoarea binevenită. Capul îi exploda şi gândurile nu încetau să îi întunece mintea.

      Ura să folosească liftul principal. Părea să fie atât de dezgolit, prin pereţii de sticlă, în văzul tuturor, când el dorea doar să respire, măcar pentru o singură secundă. Uşile se deschid şi îl împing în coridorul întunecat. Singura rază de lumină erau uşile imense ale bibliotecii şi aproape că zâmbeşte când le vede, dar nu mai avea pic de energie în el, aşa că se limitează doar la a-şi imagina că zâmbise.

      Pune cărţile consistente şi documentele vechi, pe care le împrumutase, pe biroul său din bibliotecă şi se îndreaptă spre masa cu băuturi pentru a-şi turna un pahar. Albastrul puternic, din picturile de pe tavan, se reflectă plăcut în capacul de cristal al sticlei de coniac. Ridică paharul pentru a şi-l duce la gură, dar se opreşte cu el în aer. Ceva se mişcase în spatele lui şi putea să jure că nu e doar mintea lui obosită.

      Pune încet paharul în jos şi îşi mută capul într-o parte, privind cu coada ochiului restul bibliotecii. Nu îi mai atrage nimic vederea, însă vuietul scurt al unei viteze inimaginabile îl pune cu siguranţă pe gânduri. Oftează şi se teleportează imediat ce apreciază un loc anume, unde acesta umbră ar putea fi.

      Uşile liftului din spatele bibliotecii, cel folosit de servitori, nu se deschiseseră încă, aşa că reuşeşte să o prindă pe Ekaterina la limită. Privirea ei era prea concentrată pe numărul etajelor care urcă, aşa că nu îl observă pe Malakai când apare în spatele ei şi o întoarce către el.

      —  Ce faci, Katrina?

      Malakai o întreabă zâmbind relaxat, ştiind prea bine că întregul control îi aparţine doar lui acum şi cu o privire mustrătoare fiindcă se ascundea pintre rafturile bibliotecii.

     —  Shh! Ekaterina îi spune făcându-i semn să tacă. Ai un vizitator şi eu nu ar trebui să fiu aici.

     Ba din contră, ar fi trebuit să fie aici, fiindcă îl putea scuti de ceva muncă. Cărţile pe care le luase erau destul de voluminoase, iar ea era cea mai determinată dintre ei să lovească Alianţa. Lui Malakai nu i-ar strica o mână de ajutor şi îşi încruntă fruntea, fiind deja prea obosit să mai primească vizite.

      —  Ce? Malakai întreabă. Nu primesc pe nimeni!

      —  Pe asta nu cred că ai cum s-o eviţi, Ekaterina îl asigură.

      Uşile liftului se deschid chiar în spatele Ekaterinei, dar de această dată nu intră o santinelă sau un servitor pentru a anunţa vizita, ci Lapis îşi face apariţia purtând aura ei luminoasă. Ekaterina îşi trage mâna din strânsoarea lui Malakai şi se întoarce pentru a o privi mai bine pe femeie.