Coroana întunericului

Capitolul 23: Damian

      — Fiindcă siguranţa ta este importantă pentru Ekaterina, Damian răspunde.

      — Înţeleg.

      — O să îmi trimit unul din oameni să îţi aducă îmbrăcăminte de schimb şi să trimită explicaţiile mele părinţilor tăi.

      Damian avea de gând şi să o conducă personal pentru a le spune câteva cuvinte scurte regilor şi a se asigura că nu au nimic de comentat, fiindcă acum fierbeau în ei mai mult ca sigur, fiindcă nu îşi pot întinde ghearele asupra fetei lor.

      — Prea bine! Rose spune. Să îmi caute doica şi ea va ştii ce să îmi trimită.

      Damian înclină din cap şi îşi continuă masa, urmărind de câteva ori dacă Rose are de gând să guste din mâncare sau îşi va plimba furculiţa prin ea. În cele din urmă, Rose ia câteva înghiţituri şi pare mai mult decât suficient.

*

      Damian îi întinde mâna lui Rose pentru a o ajuta să iasă din maşină şi o urmăreşte din spate cum urcă treptele conacului în timp ce el aruncă o privire împrejur. De obicei, el se teleporta pur şi simplu, dar astăzi condusese până la conac, fiindcă o avea şi pe Rose cu el.

      Doica îi trimisese o fustă mai lungă de un verde salvie şi o bluză de un galben pal. Rose părea să fie singura pată de culoare din întregul tablou. Cu conacul cenuşiu în faţa ei şi o pădure muribundă în jurul proprietăţii, ea ieşea cu siguranţă în evidenţă şi Damian nu ştia dacă să o ia ca pe un lucru bun sau unul rău aşa că mai aruncă o privire în spate înainte de a intra pe uşă.

      În salonul alb, Ekaterina i se alăturase Selenei, singura care ajunsese, într-o conversaţie destul de veselă. Nu o mai văzuse de ceva timp pe regină zâmbind şi părea să fie o privelişte revigorantă. Când privirea ei dă cei doi, Ekaterina se ridică şi se apropie fără ezitare. Bluza vişinie şi pantalonii din stofă neagră scoteau, fără îndoială, întunericul ochilor ei în evidenţă.

      — Sper că aţi avut un drum bun, ea spune. Îmi pare rău că nu am putut sa fiu aici ieri, se uită către Rose.

      — Nu e nimic! ea spune cu tonul său optimist. Oricum ştiu că te interesezi de siguranţa mea.

      Rose aruncă o privire scurtă către Damian şi se îndreaptă spre Selena cu care începe să discute imediat. Ekaterina se uită în spate către ele şi se întoarce serioasă către Damian că aproape îl sperie privirea ei.

      — Haide în biroul meu, ea îi spune.

      — E de bine sau de rău? Damian întreabă în timp ce urcă scările.

      — Nu ştiu niciodată cu voi, Zolman!

      „Voi" şi „Zolman" erau de ajuns ca să îi spună lui Damian că nu erau a bine. Tăcerea cumplită în care îi găsise pe Ekaterina şi Malakai ieri îi spunea că urmează o furtună, una care o să îl prindă pe nepregătite, din nou! Aşa cum le face plăcere lor, cu el în mijlocul ei.

      Ekaterina se îndreaptă direct către fereastra din birou şi contemplează priveliştea pădurii ruginii în timp ce el îşi toarnă un pahar, fiindcă simţea că o să aibă nevoie. Se aşează pe scaunul din faţa biroului şi se pregăteşte pentru o discuţie cu turbulenţe.

      — Puteai să spui pur şi simplu că Rose a fost motivul întârzierii tale, Ekaterina se întoarce şi se aşează pe scaunul ei.

      — Nu părea o atmosfera prea prielnică să spun mai multe, Damian îi răspunde.