Coroana întunericului

Capitolul 23: Damian

      — Da, sunt două! spune el grăbit. De ce sunt două?

      — Una este pentru prinţesă, Ametist îl anunţă.

      Da, pentru Rose. Desigur! Damian voia să îşi spună şi să se aşeze şi el pe scaunul său, dar se opreşte cu mâna pe spătarul sculptat manual. Stai! De ce ar veni scrisoarea lui Rose la el acasă? Poate că a ajuns la palatul oamenilor, iar gărzile o trimiseseră la conacul său. La urma urmei, gărzile ei de corp o aduseseră personal aici şi nu primiseră ordin să o aducă înapoi. Nu ştia acum câte ore trimisese Ekaterina scrisoarea, deşi cancelarul său ar fi adus-o imediat. Nu, asta trebuie să fie!

      — Nu este asta, Ametist spune în timp ce pune un coş cu pâine pe masă.

   La naiba!

      — Limbajul! îi atrage ea atenţia.

      Damian îi aruncă o privire serioasă. Ametist putea, atunci când îşi pornea simţurile, să citească gândurile oricui şi Damian detesta în particular să şi le folosească pe el. Când era mic, Ametist se folosea de puterea ei pentru a-l face să vorbească când dorea cel mai mult să tacă şi se pare că încă îl tratează ca pe un copil.

      — Am înştiinţat-o pe Nina că Rose este la conacul îngerilor şi că va înnopta aici.

      Nina, da, doica Ekaterinei. Ametist, Nina şi Lapis obişnuiau să comunice între ele. Toate erau vechi prietene, fiindcă Damian îşi petrecuse cea mai mare parte din copilăria în prezenţa Ekaterinei și a fratelui său. Când Ekaterina şi Malakai se decideau să dispară subit şi să le alerteze pe doici, ele au decis să se înştiinţeze despre orice ieşire a moştenitorilor sau despre vizitele primite.

      Stai aşa, atunci însemna că Lapis şi Nina ştiau despre întâlnirile secrete dintre Malakai şi Ekaterina şi dacă cele două ştiau atunci şi Ametist era înştiinţată.

      — Da, am fost! ea îi răspunde înainte să îşi termine gândul. Dar era strict între ei doi, nu am putut să le încalc înţelegerea privată.

      — Propria familie mă trădează, el murmură.

      — Cred că sunt chestiuni de discutat pentru altă dată.

      Ametist aruncă o privire la Damian pentru a-şi primi aprobarea şi apoi se face nevăzută. Damian îşi întoarce capul către Rose, care stătea cu privirea în farfuria ei, jucându-se cu mâncarea. Probabil că nu înţelegea nimic din ceea ce se întâmplase şi la cum o ştia Damian, o deranja să nu poată participa. Dar nu îndrăznise să intervină în conversaţia lui.

      Ametist avea dreptate, nu puteau să mai vorbească încă un cuvânt fiindcă toate ar putea să ducă către o explicaţie pe care nu i-o poate da lui Rose.

      — Ekaterina ne-a înştiinţat că astăzi avem o întrunire a moştenitorilor, Damian spune către Rose. Am primit două scrisori, iar una îţi era menită ţie.

      — De ce ar veni la reşedinţa ta? Rose întreabă.

      — Fiindcă Ametist a anunţat-o pe Nina că eşti în siguranţă şi la conacul meu.

      — Nina? Doica Ekaterinei? De ce ar trebui să o înştiinţeze?

      Fiindcă femeile au făcut un fel de pact? Din cauza nesăbuinţei şi spontaneităţii Ekaterinei şi a lui Malakai? Fiindcă nu puteau să aibă încredere să îi lase pe cei doi supravegheaţi? Fiindcă dispăruseră de câteva ori fără urmă şi alertaseră ambele palate? Nu, asta nu era o explicaţie prea bună de dat. Nu trebuia să îl aducă pe fratele lui în discuţie.