Coroana întunericului

Capitolul 17: Selena

      Ekaterina trece pe lângă Rose şi o apucă pe Selena de mână, alergând împreună cu toate vrăjitoarele speriate de impactul incidentului. Era un rău necesar, un mic haos creat să ajute. Când ajung mai adânc în pădurea cuprinsă de însăşi iadul, Lună o prinde pe Selena din spatele unui copac bătrân şi o forţează să o urmărească.

      Ekaterina rămâne în spate, asigurându-se că cele două se îndepărtează în siguranţă. Luna trebuia să o duca pe Selena la conac, o motociletă așteptând după ele în adâncul padurii. Sunetul slab al unei motocicletei de teren se aude prin simţurile ei sensibile şi îşi temperează respiraţia ştiind că prinţesa va fi în curând în tuneluri.

      Ekaterina îşi croieşte drum înapoi pintre trunchiurile ce îi oferă adăpost de crengile înflăcărate.

      — La marginea poieniţei.

      Sebastian o anunţă din forma lui umană. Hainele lui erau întunecate şi se camuflau în fundalul pădurii. Ochii lui o urmăreau pe Rose din spatele copacilor unde şi rămâne în timp ce Ekaterina traversează singura oază de linişte din acest întreg infern.

      O prinde de mână, simţind acea căldură nesfârşită, specifică lui Rose şi intră pintre mulţimea de vrăjitoare speriate, care alergau buimăcite. Spera să poată bulversa demonii, fiindcă toate arătau la fel, până ce Selena reuşea să facă vraja de proiecţie.

      Sebastian îi urmărea din spatele copacilor, încercând să nu atragă atenţia şi asigurându-se că gărzile respectă ordinul de a nu porni către prinţesă când tot incendiul avea să aibă loc. Vede cu coada ochiului umbra înnegurată a unui demon ce pândea cu supunere vrăjitoarele.

      Aşteptarea o mânia pe Ekaterina mai mult ca orice, dar trebuia să aibă răbdare. Se camuflau pintre mulţimea de vrăjitoare care încercau să stingă incendiul cu vrăjile pline de suflet, pintre cele care alergau speriate, pintre cele care asistau doar la întreaga scenă sumbră.

      Proiecţia Selenei, doar o hologramă a celei căreia părea să fie prinţesa, apare prin mulţime şi îşi dă voalul jos dezvăluind acel părul de un blond platină. Ochii ei mari se uită prin împrejurime, de parcă ar fi dezorientată și întoarce privirile demonilor încurcaţi. Paşii ei se grăbesc către locul în care trebuia să fie maşina regală, cu gărzile aşteptând supuse şi intră înăuntru, aşteptând ca oamenii ei să asigure perimetrul şi să fie gata de plecare.

      — Nu îmi pun oamenii în faţa morţii sigure! Selena îi strigase în acea dimineaţă.

      — Doreşti să le spui întreg planul, să ai încredere nelimitată în ei? Sau poate doreşti să facem un întreg spectacol de proiecţii? Ekaterina a întrebat-o pe un ton neutru.

      — Nu putem evita victimele colaterale, Damian o asigurase.

      — Oricum, Luna a spus, Lucius urmăreşte doar maşina regală.

      — Dar nu putem fi siguri cu cerberul ăla, Rose spusese totuşi şi avea dreptate.

      În cele din urmă, Selena acceptase cu tragere de inimă acest sacrificiu şi era gata să urmeze planul indiferent de consecinţe.

      Ekaterina şi Rose erau deja afundate în pădurea deasă, cu nimeni pe urma lor fiindcă demonii urmăreau cu sfinţenie maşina regală care nu pornise încă la drum. Focul se vedea întinzându-se în spatele lor, în timp ce ele umblau pe sub crengile neatinse ale pădurii bătrâne. Trebuia să o ducă pe Rose în siguranţă, căci Ekaterina trebuia să se asigure că faţada pe care ei o pictau orbea în întregime publicul.