Sad story
Povestea lui Taehyung si Jungkook, care au realizat ca a te indragosti inseamna a suferi
*top=Tae
*bottom=Kookie
(fiecare titlu de capitol reprezinta un vers dintr-o melodie k-pop)
Taehyung dormea. Și cât de bine dormea... Vroia să se trezească dar parcă nu putea deoarece pentru prima dată după mult timp se simțea protejat. Simțea căldură emanată de către persoana de lângă el. Vroia să se trezească doar pentru a afla a cui sunt cele două brațe care îl făceau să se simtă ca un om normal. Dar știa că dacă o să își deschidă ochii nu o să vadă altceva decât o altă persoană care temporar o să îi fie alături.
*Perspectiva lui Jungkook* De ce stau aici? De ce stă el aici? Doamne... Ce e cu mine? Mhmmm... dacă ma gândesc mai bine, nu e chiar asa rău. Adică e un om care suferă, nu? Pot să îl ajut. Pot să îi fiu aproape, deși știu ca dacă ma apropii prea mult de el, tot eu o să sufăr.
Brunetul era prea prins în gândurile sale încât nici nu observă că Taehyung își deschise ochii și îl privea insistent. Fețele lor erau apropiate. Prea apropiate. Periculos de apropiate pentru amândoi, însă nici unul nu se îndepărtă.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Taehyung își aminti brusc fața plină de lacrimi a brunetului și din instinct își puse mâna pe obrazul acestuia, urmând să și-o poziționeze pe gâtul acestuia. Nu știa ce altceva să zică sau să facă. JK: Și ai dormit bine? se bâlbâi băiatul V: Kook... eu... mie îmi pare rău. Oricum mulțumesc. Mulțumesc că nu ai plecat, spune el pe cât de sincer, pe atât de trist JK: Kook... mi-ai spus Kook? spune speriat V: Da. De ce? Nu trebuia? Jungkook se ridică din pat, înjurându-se mintal pentru ca a stricat confortul dintre ei. JK: Așa îmi spuneau și copiii care mă băteau la orfelinat, spune lăcrimând. Îi urăsc pe ei și urăsc porecla asta! V: Ohh nu am știut. Îmi pare rău. JK: Normal că îți pare. Tuturor le pare. Dar știi ce nu înțeleg, spune el nervos, de ce sunt prost să spun? De ce naiba am încredere în tine? Ce tembel sunt! plânge în timp ce râde isteric V: Hei, stai! Nu plânge! spune și se ridică de pe pat îndreptându-se spre brunet. JK: Nu te apropia de mine! Stai departe! plânge incontrolabil. Iarăși avea un atac. În mod normal acest lucru se întâmpla atunci când își aducea aminte de trecut, însă niciodată nu a fost atât de grav încât să nu mai poată respira corect. Brusc se auzi o împușcătură de afară. Băieții înlemniră total.Jungkook din instinct se duse spre blond și își afundă capul în pieptul acestuia reușind să îi audă bătăile inimii. Văzând acțiunea brunetului, Taehyung își poziționă o mână pe spatele lui,mângâindu-l ușor, iar pe cealaltă și-o puse pe urechea micutlțului pentru a nu putea auzi sunetele de afară. Jungkook cazu din picioarebdin cauza șocului și a presiunii ce se adunase în jur, speriindu-l pe blond si mai tare decât era.
*Perspectiva lui Taehyung* No și acum ce fac? Pe asta cum o rezolv? Trebuie să mă asigur că Jungkook nu pățește nimic, trebuie să găsesc o soluție de a ieși din casa fără a muri amândoi, trebuie să fugim până ne aflăm în siguranță și după? NU. Nu e bine. Trebuie să îl duc în siguranță. E prea speriat și no o să pot scăpa de idioții de afară dacă o să fie și el cu mine. Offf Taehyung gândește! Știu! Hoseok. O să îl sun pe Hoseok.
