Coroana întunericului

Capitolul 13: Selena

      Kai fusese cel care o salvase din ghearele întunericului, când Alianţa ar fi dat orice ca Ekaterina să se afunde cu totul în moarte şi să lase vampirii în mâinile lor mizerabile. Asta trebuia să însemne ceva, nu? Trebuia să fi văzut, undeva prin toată acea ceaţă neagră din jurul lui, că există un suflet întortocheat acolo.

      S-au antrenat un timp îndelungat pentru coroană, în lupte şi strategii de război, în ore de istorie plictisitoare şi escapade în care dispăreau subit şi exasperau ambele familii, căci o astfel de interacţiune apropiată cu alte specii semăna a complot împotriva puterii.

      Iar apoi, o prăpastie adâncă apăruse brusc şi totul a devenit negru în jur. Damian refuză să se mai împartă între ei doi, deşi este conştient că nu poate face prea multe acum. Dar îi va înfrunta pe amândoi, de asta este sigur.

      Sala de şedinţă a conacului Malikov ocupa aproape întreg etajul. Două uşi albe, decorate cu sticlă se deschid larg către nişte trepte din marmură albă, care duc către grandioasa încăpere. În celălalt capăt, cu mult depărtat uşii, se află o fereastră ce ocupa aproape întreg peretele, în formă de semicerc, cu accente victoriene. Aproape de pereţii laterali, erau aşezate câteva coloane cu statuile unor zei greci, în piatră albă şi se uneau în sus dând o formă de cupolă tavanului. Barul cu băuturi era într-o parte laterală, hărţi şi tablouri ale lumii în care trăiesc îl împânzeau pe celălalt. Mavrak se ocupase ca scaunele impunătoare, în stilul victorian, acoperite cu catifea roşie, să fie aşezate în cercul din interiorul încăperii.

      O maşină neagră, blindată, apare în fața conacului ca de fiecare dată când Rose se decide să îi facă o vizită. Una din gărzile ei iese de pe locul din faţă şi se grăbeşte să îi deschidă uşa prinţesei. Statură ei firavă se iveşte purtând o rochie simplă, roz pal, care îi ajungea până sub genunchi. Îşi împletise părul într-o coroniţă, însă câteva fire îi ieşiseră peste faţă şi şi le dă uşor cu mâna de pe ochi. Santinelele vampirilor deschid fără ezitare uşile conacului, iar aceasta este îndrumată la ultimul etaj. Ekaterina hotărâse în cele din urmă să pună stăpânire peste biroul regilor şi Rose zâmbeşte discret ştiind asta.

      Ekaterina cerceta biblioteca, în timp ce Rose deschide uşa biroului. Regina îşi ridică privirea către prietena ei, cu acea expresie rece adoptată pentru a-i da aerul de conducător nemilos. Purta o rochie neagră, mai scurtă, cu accente milităreşti în jurul mâinilor şi al pieptului, în auriu şi o centură în jurul taliei. Părea să intimideze doar printr-o privire şi exact asta era intenţia ei.

      — Majestatea Ta! Rose se înclină discret şi chicoteşte.

      — E cam mult? Ekaterina întreabă redevenind o simplă fată.

      — Mi se pare că e demn de regina vampirilor!

      Ekaterina oftează şi îşi îmbrăţişează prietena. Acele scurte minute în prezenţa prietenei ei se simţeau ca o gură de aer proaspăt. De parcă ar putea uita tot ce se întâmplă în jurul ei, tot dezastrul care urma să se întâmple şi toată acea stare de alertă în care se cufundase de mai mult de un an.

      — Haide! Ekaterina ordonă.

      — Unde?

      — Trebuie să îi întâmpinăm pe lupi şi vrăjitori în tuneluri.

      Rose încuviinţează şi o urmăreşte pe Ekaterina cum porneşte prima. O mare parte din pădurea care unea pământurile vampirilor, lupilor şi vrăjitoarelor, stătea deasupra unor tuneluri din piatră, vechi de secole, de pe vremea când facţiunile erau unite în trei elemente. Moştenitorii le închiseseră meticulos pentru a nu exista urmă de pericol între familiile regale, însă astăzi trebuiau să fie deschise.