Solved

Prolog

"Childhood should be carefree, playing in the sun; not living a nightmare in the darkness of the soul."

"fugi, ascunde-te!" fugea și încerca în a se ascunde, sunetele de teroare împânzind casa în care locuia. țipetele unei femei răsuna în casă urmate de țipetele masculine și după a unui copil.

țipete de salvare, frică, lovituri împușcături, acestea erau sunetele ce răsunau în acea casă care înainte nu se auzea decât râsete, glume, glasuri de copii și fericire.

fetița s-a ascund sub patul din camera ei, plângând și simțind nesiguranță, îi era frică și nu conștientiza ce tocmai se întâmpla. un glas al unui băiețel se auzi imediat, țipând și implorand îndurare dar sunetele nu au fost suficiente, fetița sub pat încercând să își înghite suspinele și a-și menține curajul, dar ce copil știa acele lucruri la o vârstă atât de fragedă?

tu erai acolo, capturată de acele imagine, lângă acea fata ce îți oferea un sentiment ciudat, ca și cum ai mi văzut-o, erai lângă ea, ai încercat să o atingi dar nu ai putut, îi purtai milă.

fata a tresărit când mâna ta încerca să îi atingă părul, crezând că i-ai atras atenția, dar defapt ea tresări din alte motive, ușa camerei ei deschizându-se, în fața voastră un bărbat, trecut de 40 de ani, se trânti cu fața în spre voi, era plin de sânge, cu ochii în lacrimi și rănit, un fluierat ciudat auzindu-se după, exact ca în filmele de groază, unde criminalul își vestește intrarea.

persoana respectiva se așezase pe pat, un ciocan plimbându-l în față și în spate, aproape lovind-o pe fetiță.

-v-ați bătut joc de noi, astea au fost ultimile sale vorbe, ciocanul respectiv lovind craniul tânărului, fata punându-și mâinile la gură pentru a-și astupa sunetele, speriată și traumatizată a rămas acolo, dar tu ai țipat, ai țipat atât de tare încât te-ai trezit la realitate.

priveai prin încăpere, uitându-te în stânga și în dreapta, oprindu-te cu privirea spre fereastră, unde soarele începea să răsare iar apoi în pat unde n/c nu era acolo.

ți-ai adus aminte că el va pleca la aeroport după acea persoana, trimis de unchiul tău, bucurându-te pe o parte că nu trebuia să te vadă așa și totuși tristă pentru că aveai nevoie de o îmbrățișare.

oare ce era acel vis atât de ciudat și totuși atât de real, gândurile tale începând să îți umple memoria și aruncându-te cu capul în pernă simțind o mică migrenă.

chiar dacă ți-ai fi dorit să dormi înapoi nu ai putut, era prea mult pentru tine.

oare trebuia să îi spui ce ai visat cumva? oare erau amintirile tale sau doar imaginația ta? dorința de a-ți vedea părinți sau doar un coșmar urât? dacă îi spuneai lui n/c sau unchiului tău era mai bine? cei drept ai fi scăpat de o povară dar dacă totul era doar în imaginația ta?

continuați!
n/y~n/c

puteți să îi spuneți lui crush sau lui wonwoo sau eun-neul, sau la toți, e alegerea voastră.
cum nu mai puteți dormi puteți să mergeți la bucătărie sau în sufragerie, vă las pe voi sa alegeți.
nu îi spuneți nimic unchiului vostru de acel vis.
nu știu cum va merge acest capitol, dacă va fi scurt sau lung dar vom afla imediat.
have fun!