Coroana întunericului

Capitolul 8: Ekaterina

      — De ce nu ne-au lăsat gărzile să urcăm la tine?

      Rose întreabă încă cu faţa în farfuria ei, de parcă ar fi fost cea mai normală întrebare şi poate că aşa și era, doar că presiunea adevărului pe care trebuia să îl ascund mă face să rămân cu paharul în mână şi să privesc în gol. Înghit în sec şi încerc să am o privire cât mai calmă.

      — Aţi vrut să veniţi în camera mea? întreb lin.

      — Nici eu şi nici Damian nu am putut să dormim noaptea trecută, explica Rose. În timp ce vorbeam, ne-am gândit să verificăm dacă eşti bine, dar nu ni s-a permis să mergem mai departe de scări.

      — Am ieşit la o plimbare prin pădurea din spatele conacului, răspund eu. Aveam nevoie să îmi limpezesc mintea.

      — Înţeleg, Rose spune, dar ştii că şi noi suntem aici.

      Înclin din cap, aprobând şi îi sunt recunoscătoare, dar abia acum realizez că noaptea trecută nu avusese nimic de-a face cu părinţii mei şi că pentru câteva ore, putusem să îi uit cu desăvârşire. Mă uit către Damian, iar privirea lui nu arata suspicioasă, aşa că mă liniştesc puţin.

      — M-am tot gândit la ce ai spus aseară, mă uit către Damian, cum că Alianţa susţine profeţia.

      — Te ascult, Damian răspunde.

      — Alianţa e reprezentată fizic de câte un înţelept al fiecărei specii, deci nu e cale să ajungă cu toţii la o înţelegere. Profeţia uneşte facţiunile în elemente, așa că îşi vor crea propriile alianţe.

      — Se vor distruge din interior, constată Damian.

      — Da, dar nu înainte să pornească un război, spun eu. Şi după câte spune Rose, se pare că Lucius şi Azur se grăbesc să se pregătească pentru luptă.

      — O să dorească îngerii de partea lor, Rose spune şi ştiam deja că viperele alea discutaseră cu prinţul îngerilor, dar nu aveam să spun o vorbă.

      — Malakai nu va accepta! Damian susţine cu tărie. Fratele meu...

      — Fratele tău a gândit mereu cu capul şi nu cu sufletul, îl întrerup eu cu un ton tăios şi apoi se retrage.

      — Şi atunci ce facem? Rose întreabă. Oamenii sunt pe cont propriu în toată acea profeţie.

      — Trebuie sa ne mobilizam pentru orice eventualitate. Dacă elementele sufletului vor lovi primele, atunci noi trebuie să fim pregătiți și am să unesc facțiunile cât mai repede. 

      — Și vom lupta așa, unii împotriva altora până la moarte?

      — Scopul meu e să-i conving că nu merită să luptăm pentru ce ne bagă pe gât Alianța, ci să distrugem organizația asta infernală.

      Nu aveam de gând să ii unesc pe toți, însă în final voiam să distrug Alianța, fiindcă îmi voi primi răzbunarea. Era mai mult o mică minciună, spusă pentru Damian, fiindcă așa nu l-ar deranja neîncetat pe Malakai și ar sta mai mult de partea mea, încercând să găsească o cale să îi schimbe mintea fratelui său când va afla că e de partea cerberilor. 

      — Poate că fratele tău mă va surprinde pentru prima dată în viaţa lui, îi spun lui Damian.

      Trebuia să mă îndoiesc de Malakai în faţa lui Damian, doar aşa el se putea încăpăţâna şi mai tare să îmi arate că există bunătate în fratele lui. Damian acţiona mai mult cu sufletul lui, iar asta îl făcea impulsiv şi în acele momente de slăbiciune aveam şansa să îl pot manipula. Nu era corect din partea mea, dar deja am intrat într-un război în care am fost de acord să sacrific orice este necesar.