Capitolul 4

313 17 2
                                    

  Din perspectiva lui Diego

       Nu poate exista zi în care idioții ăștia să nu facă ceva greșit. Chiar i-am și rugat ca azi să fie mai atenți și să nu mă mai dezamăgească. Nu cred că e atât de greu să iei dracului niște iarbă. Îmi dau ochii peste cap pentru incompetența lor și îl apelez pe Ahmet, cel mai bun prieten al meu. Ne știm de la grădiniță și în orice facem suntem nedespărțiți. Când intră unul într-un bucluc, celălalt îl scoate, iar când unul are nevoie de un umăr pe care să mai ofteze uneori, căci noi nu plângem, celălalt e acolo.

 Când intră unul într-un bucluc, celălalt îl scoate, iar când unul are nevoie de un umăr pe care să mai ofteze uneori, căci noi nu plângem, celălalt e acolo

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

(Ahmet)

Nu aștept mult, iar vocea camaradului meu se aude din celălalt capăt.

    - Hei, Diego! Care-i treaba? mă întreabă parcă grăbit.

    - Salut, frate! Tâmpiții ăștia iar au pierdut din marfă pe drum! îl anunț, masându-mi tâmpla.

    - Poftim?! E deja a treia oară când se întâmplă! Îi omor dracului pe toți! urlă în microfon, făcându-mi timpanul să explodeze.

     - Asta le-am zis și eu. Trebuie să ne schimbăm o parte din oameni, Ahmet! îi spun serios, știind că nu va fi prea ușor.

     - Ai dreptate, răspunse după o scurtă pauză. Mâine seară ne vedem la un pub și vorbim mai multe că acum chiar mă grăbesc să ajung la o întâlnire.

      - Ai o tragere diseară? îl întreb răzând.

     - Se lasă și cu supt cred! mă anunță vesel.

     - Bine, prietene. Vezi ce faci, ne vedem mâine. Te pup!
  
      - Și eu, pa!

Am închis telefonul și l-am lăsat pe banchetă. Discuția cu Ahmet m-a mai destins. Chiar mă gândeam și eu să-i urmez exemplul. Nu am mai ieșit de mult la o "întâlnire". Intru în agenda telefonului și dădeam scroll prin contacte încercând să aleg o pizdă bună. Aveam vreo 5 domnișoare care chiar se pricepeau la ce făceau. Laila era superbă, păr blond tuns bob, buze cărnoase, fund bombat, dar sâni mici, ceea ce, sincer, îmi displăcea. Eliza era mai mult genul ăla de fuckgirl, ca să îi zic așa, ea doar se distra pe moment și apoi parcă uita de tine câteva zile, ba chiar era arogantă. Moira era mai plinuță decât restul, dar asta parcă reprezenta pentru ea un atuu, își știa bine calitățile și pot să zic că uneori mi-o doream de mai multe ori pe noapte, în plus, avea un tatuaj imens pe spate care se vedea al naibilui de bine într-o anumită poziție. Valeria nu mă atrăgea decât fizic, căci la mentalitate era praf, parcă era de pe altă planetă cu acele concepții și ifose, uram felul în care își vopsea părul într-un argintiu combinat cu roșcat, ceea ce mă și făcea să o refuz uneori. Xenia era fata al cărei nume i se potrivea la maxim! Femeia asta era ca o adevărată războinică în pat! Îți dădeai drumul și de cinci ori cu ea. Avea atât sâni, cât și fund, dar nu avea acel sex-apeal pe care mi-l doream de la o fată. Din cauza fumatului excesiv vocea ei devenise groasă și nu era chiar atât de plăcut să o auzi cum geme. Din acestea trebuia să-mi aleg una pentru astă seară, aveam nevoie urgent să mă destresez. Eram nehotărât între Laila și Moira. Cred că am să dau cu banul: dacă pică pajură o sun pe Laila, dacă cade cap o sun pe Moira. Învârt moneda și o prind în palmă, o întorc și deschid pumnul. CAP. Parcă îmi și doream să pice asta. Tastez numărul și deja îmi imaginez glasul ei.

DiegoUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum