Diego

Capitolul 1

       Iris

Beep
Beep
Beep

   Oh, nu.. Alarma.

Beep
Beep
Beep
  
   Să-mi bag...

Beep
Bee..

    Gata. Am oprit monstrul ăsta ce-mi chinuie aproape fiecare dimineață, silindu-mă să mă ridic din pat și să încep o nouă zi. În fine, dau pătură călduroasă de pe mine și, cu multă tragere de inimă, cobor și eu din locul unde mi-aș petrece o viață. Merg direct la baie să mă ușurez după care îmi clătesc fața cu apă rece ca să mă pot trezi "de-a binelea". Mă întorc în camera mea și-mi așez frumos patul, după care îmi aleg câteva haine pentru a merge la facultate. Nu eram genul sofisticată, dar nici nu puneam hainele pe mine doar ca să fie puse. Alesesem pentru această zi de miercuri o rochiță până la genunchi, roșie, și niște pantofi albi la care accesorizasem niște cercei înflorați, mari. După ce m-am schimbat, mi-am aranjat rapid părul într-un coc, am aplicat un gloss și puteam pleca spre facultate. Iau cheile de pe blatul din bucătărie, încui casa și urc în automobil. Nu aveam de mult carnet de conducere, și asta mă făcea încă și acum să mai am uneori mici rețineri la viteză, depășiri sau alte manevre, de aceea plecam mai devreme de acasă.
    
     Primul an de facultate pot să zic că a adus mici schimbări în viața mea. M-a maturizat într-o oarecare măsură, dar m-a și făcut să mă bucur din nou de viață. Dacă în primele luni, plângeam după liceu, foștii profesori, pe care chiar îi îndrăgeam, și după prietenele mele dragi, acum, când mai sunt câteva luni și se încheie, facultatea mi-a adus în cale prietenii noi, oameni care mi-au arătat că dacă nu ai un leu în buzunar, totul se împarte, oameni care m-au sfătuit, dar și oameni care au încercat să mă doboare. Însă, am trecut peste toate și acum sunt mai puternică. Poate nu suficient, dar destul încât să nu mai retrăiesc acele clipe.
Ajung pe o alee de lângă facultate, parchez mașina și cobor, grăbindu-mă ca nu cumva să întârzii la cursul meu preferat: anatomie. Încep să fug și pătrund în clădire, urcând în cea mai mare viteză scările. Norocul meu a fost că profesorul era încă pe hol și am putut intra înaintea lui. Mă uit în amfiteatru și îmi caut cu privirea prietena. Era pe rândul 5 din stânga. Mă uit urât la ea, știind că nu-mi place să stau așa din spate pentru că nu văd mai nimic.

   - Parcă ți-am mai zis să nu te mai duci la mama naibii în spate, Rebecca!, o cert când ajung lângă ea.

   - Și când vreodată te ascult eu pe tine?, mă întreabă zâmbind ștrengărește.

Îmi dau ochii peste cap și-mi scot caietele din geantă așezându-le pe masa din fața mea. În câteva minute intră și profesorul în clasă, fiind mult mai binedispus ca de obicei. Toți ne uitam unii la alții și ne întrebam ce e oare cu noua lui stare care ne surprindea.

   - Bună ziua, copii!, ne salută și ne oferă un zâmbet imens care ne-a făcut și pe noi să schițăm un surâs. Astăzi vom vorbi despre inimă. Știți ce este inima, dragilor?

   - Este organul principal al organismului. Un organ vital, cu funcție de pompă ce...

Se grăbește să răspundă o colegă, dar este întreruptă de profesor:

  - Inima nu este doar un organ! Inima este acea încăpere unde se adună mii de terminații nervoase care te fac să tresari la cel mai mic gest, la cea mai simplă vorbă, la cea mai scurtă privire. Inima e locul unde mii de fluturi te fac să zbori și să revii doar când ești singur, locul unde exiști doar tu și acea persoană. Inima e universul tău combinat cu universul celuilalt, spune el cu o sclipire în ochi de nemaivăzut.