Diego

Capitolul 3

  
  Vineri dimineața. Mă trezesc mai bine ca de obicei, chiar înaintea alarmei. Îmi întind brațele și mă foiesc pe o parte și pe alta pentru a-mi destinde mușchii. Îmi întind leneșă mâna după telefonul de pe noptieră și observ acel mesaj pe care mi-l doream seara trecută.

   "Cam sec mesajul ăsta de la revedere"
                      primit: 22:54

Un zâmbet tâmp îmi apăruse pe chip. Voiam să-i răspund, dar l-am lăsat așa. Nu eram interesată de el. Până la urma urmei el era cel care mi-a zgâriat mașina și care s-a comportat ca un nesimțit arogant aseară. Petrec primele 15 minute în baie, iar următoarele 5 în fața dulapului alegând să port o bluziță verde și niște blugi cu talie înaltă. Norocul meu era că aveam adidașii favoriți curați și am putut să-i port pe aceștia. Ochelarii de soare, jacheta, geanta și am putut pleca. Aerul ușor rece mă izbise în față și îmi făcuse pielea de găină. Mă uitam pe geam în timp ce așteptam la un semafor. Locuiam într-un oraș chiar drăguț, pe fiecare stradă erau copăcei și băncuțe, iar cafenelele amenajate la exterior cu flori îți creau plăcere și te ademeneau doar privindu-le. Aud telefonul vibrând,  Rebecca mi-a dat mesaj că avea să vina cu același coleg cu care plecase și aseară. Mă făcuse să-mi pun un semn de întrebare...cam multă apropiere între ei de ceva timp. Dar era și cazul, tot timpul se plângea de problemele ei cu băieții, făcându-mi capul toacă despre cum nimeni nu o iubește, că toți sunt porci, că vor doar partea de jos a ei. Într-un fel o înțelegeam, dar nu voiam nici să stea singură pe viață așa cum mi-aș fi dorit și eu anul trecut.

....

Primul curs era de chimie anorganică. Superb. Iubeam chimia cum iubește pisica apa. Nu înțelegeam nimic, toate acele legături, covalențe și formule îmi creau numai bătăi de cap. Și, ca să vedeți ce noroc am, materia e predată și de cea mai enervantă profesoară din facultate. Efectiv nu ai cum să suporți această femeie. Se machiază strident, vine mereu cu fuste scurte și cămașă, peste care adăuga un sacou asortat. Părul acela tapat mă scotea din sărite de fiecare dată când își trecea mâna prin el. Trecând peste detalii, o văd intrând în casă iritându-mi creierul cu zgomotul tocurilor sale.

   - Bună dimineața, ne urează cu vocea ei pițigăiată și își așază geanta pe catedră. V-ați pregătit pentru evaluare?, ne întreabă așezându-se pe scaun.

   
Ce test?! Nimeni nu a amintit de vreun test sau ascultare! Profesoara asta e dusă rău. Se ridică în câteva secunde și împarte câte o foaia la fiecare elev prezent. Când ajunge în dreptul meu îmi aruncă o privire în scârbă și lasă fișa pe banca mea. O iau în mâini și privesc nedumerită toate acele numere și legături care mă speriau. Unii începuseră să scrie, alții se uitau în foaie, ca și mine, iar alții nici nu-și dădeau interesul. Am încercat să rezolv câte ceva, dar totul mi se părea inuman de greu. Peste 30 de minute, profesoara se ridică și începe să strângă foile. Gata timpul? Atât de puțin? Femeia asta ne crede cumva copii lui Walter Norman Haworth?
După ce le ia pe toate, le așază într-un doasar, își strânge lucrurile, salută și pleacă. Ce naiba? Ăsta nici măcar nu a fost un curs. Zici că am mers la o inspecție sau ceva.
Mă uit la Rebecca și o văd fericită, știam că a făcut. Noi eram total opuse. În timp ce ea iubea chimia, eu iubeam biologia. Cobor treptele până la rândul ei și o aștept. Ca să mă ofitice, iese pe partea cealaltă ajungând la ușă și-mi face semn să mă grăbesc să ieșim. Îmi dau ochii peste cap și o prind din urmă.

   - Ce ai făcut la test?, mă întreabă prietena mea de parcă nu ar știi care este răspunsul meu.

   - Oare?, răspund retoric.