"- Nu ai nici un drept. Înțelege naibii o dată că nu ai nici un drept să intri cu bocancii tăi murdari de noroi în sufletul meu, pătând-umi lumea , pentru ca mai apoi să pleci."
Copertă realizată de @yoonymi
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îmi frec palmele stranspirate de plapuma moale de pe patul meu. O stare de anxietate mă cuprinde , iar gâtul îmi cere urgent apă.
Îmi aduc aminte că mi-am adus aseară o sticlă cu apă așa că mă întind spre sertarul de la noptieră. Deschid sticluța micuță și o duc la gură. Iau câteva înghițituri enorme și aproape că mă înec.
Arunc sticla pe pat și mă așez jos , la marginea patului. Îmi duc genunchii până la bărbie și încep să mă legăn dintr-o parte în alta.
Exact așa făceam și atunci când eram mică și îmi era frică. Aveam accese aproape în fiecare zi la rând , dar nimeni nu era acolo pentru a mă ajuta.
Spitalul era pentru mine deja exact ca și o a doua casă. Apoi în adolescență am trecut din nou prin faza cu spitalul , dar deja din alte motive.
Îmi duc mâna spre obrazul drept și simt cum acel loc mă arde. Nu înțeleg ce urmărește Hunter, dar nu vreau să mai cad din nou în capcana sa.
Nu vreau să mă transform în acea Jo depresivă sau anorexică . Nu îmi mai doresc să simt gustul alcoolului sau a drogurilor. Nu vreau să...
Un nod dureros mi se formează în gât și înghit cu greu. Mici lacrimi se formează în colțul ochilor , iar eu încerc din toate puterile să le opresc.
Nu mai vreau să plâng. De data aceasta vreau să fi puternică în fața sa. Să îi arăt că nu mai sunt același copil de care își poate bate joc ori de câte ori vrea el.
Dar îmi este greu. Poate că ascund în sufletul meu acest fact, dar eu încă mai am sentimente pentru el. Ochii săi cenușii mă fac să mă îndrăgostesc din nou de el.
Vreau atât de mult să cobor jos în sufragerie și să stau din nou cu mama. Dar nu o fac pentru că îmi este milă să o împovărez din nou cu problemele mele. Și așa i-am adus atât de multe neplăceri de când m-au adus aici.
Și uite cum două persoane absolut străine mie au avut curajul de a mă lua din acel loc. M-au tratat exact ca pe copilul lor și mi-au dăruit o iubire nemărginită.
Le sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce au facut și încă fac pentru mine. Nu îmi imaginez ceva mai perfect decât această familiei minunată.
Mama chiar și-a sacrificat și cariera numai pentru a putea sta cu mine acasă. Iar tata mereu a fost capul familiei noastre.
Îmi șterg cele câteva lacrimi ce s-au scurs pe obrajii mei și merg până în baie. Îmi spăl fața cu apă rece și decid că totuși poate ar trebui să cobor jos. Sunt lihnită de foame , iar mama la sigur nu o să îmi pună întrebări.
Îmi scot din spate de la pantalonii rupți telefonul , iar imaginea din spatele husei mă uimește. Numele meu este încrustat cu diferite pietricele colorate ce își schimbă culoarea.
Îl mai privesc preț de câteva secunde apoi îl las pe pat și mă pregătesc să ies , dar ușa de la camera mea se deschide si pe ea intră mama cu un șorț la brâu.
—Te caută cineva scumpo.
Sper că nu v-am plictisit cu capitolul dat.
Cine credeți că a venit? Și ce credeți că s-a întâmplat cu Jo?
